Scutul antirachetă de la Deveselu este gata. Ceremonia de inaugurare va avea loc astăzi în prezenţa oficialilor români, americani şi a reprezentanţilor NATO. Construcţia a început în 2013. Radarul şi rachetele defensive vor putea fi folosite după ce militarii americani le vor testa timp de câteva luni. Este cel mai important eveniment de la aderarea României la  NATO.

Featured

Eveniment istoric. Scutul antirachetă, operațional

Ambasada SUA în România şi Ministerul român al Afacerilor Externe  anunţă “capabilitatea tehnică” a bazei, care include un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii, au precizat sursele citate.

“Acest lucru înseamnă că toate componentele majore ale sistemului de apărare antirachetă, inclusiv rachetele, se află acolo şi au fost predate comandanţilor militari”, a declarat unul dintre oficiali.

Comandanţii militari vor declara baza Aegis Ashore operaţională la începutul lui 2016, după ce va fi integrată în sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO, a precizat oficialul.

Locotenent-comandorul Tim Hawkins, un purtător de cuvânt al Forţelor Navale americane, a refuzat să comenteze cu privire la anunţul aşteptat, dar a precizat că baza este “un pas important în eforturile de protecţie în faţa ameninţării tot mai mari reprezentate de proliferarea rachetelor balistice cu raza de acţiune tot mai lungă şi din ce în ce mai letale şi mai sofisticate”.

Anunţul de vineri intervine după ani de planuri şi eforturi din partea Agenţiei pentru Apărarea Antirachetă (MDA) a SUA, al cărei director, viceamiralul James D. Syring, se va afla la Bucureşti pentru acest eveniment.

Syring le-a spus congresmenilor americani în martie că MDA este în grafic cu lucrările de construcţii militare, instalarea, integrarea şi testarea sistemului la baza din România, pentru a anunţa “capabilitatea tehnică” în 2015.

Anunţul coincide de asemenea cu efortul oficialilor americani de a găsi un răspuns adecvat la testul efectuat de Iran pe 10 octombrie cu o rachetă balistică, care a încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.

Testul a sporit îngrijorările congresmenilor americani cu privire la acordul nuclear internaţional prin care Iranul a acceptat să renunţe la programul său nuclear în schimbul reducerii sancţiunilor economice occidentale.

Riki Ellison, fondatorul organizaţiei nonprofit Missile Defense Advocacy Alliance, a declarat că testul de succes al sistemului Aegis Ashore, efectuat săptămâna trecută în largul coastelor din Hawaii, a deschis calea evenimentului de vineri.

“Acest sistem este acum pregătit să apere sudul Europei de orice ameninţare specifică din partea Iranului, dacă va decide să continue încălcarea tratatului”, a afirmat Ellison.
În urmă cu două zile, Rusia ameința că, în cazul unui atac, scutul din România și cel din Polonia nu vor putea face față agresiunii. Aceasta nu a fost singura declarație belicoasă a Rusiei, vizibil nemulțumită de faptul că pe teritoriul României a fost instalat acest sistem capabil să contracareze un eventual atac venit dinspre est. Sistemul de la Deveselu reacționează doar în scop devensiv, rachetele din zona Mării Negre și de la Deveselu fiind ghidate prin satelit către orice rachetă a cărei traiectorie este evident cu scopul de a ataca zonele care vor fi securizate, inclusiv peritoriul României.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top