Extern

Vladimir Putin și-a făcut „ritualul” tradițional față de cetățenii ruși

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a susținut săptămâna trecută tradiționala conferință video cu cetățenii Federației Ruse. Experții au catalogat drept „ritualică” această punte video în direct. Timp de trei ore și 43 de minute, televiziunile ruse au făcut un tur al țării pentru a-i pune la dispoziția șefului statului rus o imagine de ansamblu a întregii țări.


Organizatorii liniei directe spun că în adresa președintelui au venit peste trei milioane de întrebări din partea populației. Doritorii au putut transmite întrebări la telefon, prin intermediul rețelelor de socializare sau prin intermediul punților video directe organizate de televiziunile ruse.

Primele întrebări care au venit în adresa șefului de la Kremlin s-au referit la problemele tradiționale ale Federației Ruse, drumuri, sănătate, educație, locuri de muncă și asigurări sociale.

Putin a recunoscut că unul dintre factorii care au dus la creșterea esențială a prețurilor la produsele alimentare în Rusia este introducerea contra-sancțiunilor pentru țările UE.

„Cel mai important pentru Rusia la momentul actual este nu să tipărească bani, ci să restructureze economia și să atragă investiții”, a spus liderul de la Moscova.

Referindu-se la relația cu țările din regiune, șeful biroului numărul unu de la Kremlin a declarat că Rusia are relații foarte bune cu aproape toate țările din lume. Acesta, totuși, menționează că există probleme cu unii lideri care au comportament inadecvat și este nevoit să reacționeze.

Turcia și Ucraina rămânând a fi una dintre temele preferate ale liderului rus. Pe parcursul celor peste trei ore de dialog cu cetățenii, Putin a spus că este periculos să te odihnești în Turcia deoarece acolo are loc un „război civil”. Întrebat pe cine ar salva de la înec dintre liderul de Ankara Recep Tayyip Erdoğan sau pe cel de la Kiev Petro Poroșenko, Vladimir Putin a menționat că cei care au decis să se înece trebuiesc lăsați să-și ducă planul până la capăt.

Referindu-se la conflictul din sud-estul Ucrainei, Vladimir Putin a reiterat poziția Moscovei că nici un militar rus nu participă în acest conflict și a aruncat vina pe Kiev în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor de la Minsk.

O altă întrebare devenită tradițională a fost aceea legată de relația cu fosta sa soție Ludmila Putin și când va arăta rușilor pe noua primă doamnă a Rusiei. Șeful statului s-a eschivat de la răspuns menționând doar că este în relații foarte bune cu fosta soție despre care presa a scris că s-a recăsătorit și nu a vrut să comenteze candidatura viitoarei sale soții.

Coferința din acest an s-a remarcat printr-o schimbare de retorică vis-a-vis de președintele Statelor Unite, Barack Obama. Acesta l-a numit „om bun” deoarece și-a recunoscut greșeala când a intervenit în Libia. În același timp nu au scăpat de critică politica externă a SUA. Putin a învinuit grupurile financiare din SUA de implicare în scandalul „Panama Papers”, dar și de lipsă a democrației. Pentru liderul de la Kremlin faptul că Bill Clinton a fost președinte iar acum soția sa pretinde la acest post nu este un gest al schimbărilor în plan democratic.

Comentând scandalul în care este implicat prietenul său violoncelistul Serghei Roldughin, Putin a menționat că acesta a cumpărat un instrument foarte vechi din anul 1732 presa la evaluat la peste 12 milioane de dolari.

Întrebat cine este mai bun, Hilarry Clinton sau Donald Trump, Vladimir Putin a spus că Rusia nu caută mai bun sau mai rău, ci caută parteneri de negocieri.

Întrebare despre scandalul „Panama papers”: Informația despre off-shore este veridică, eu am impresia că nu jurnaliștii au pregătit-o ci juriștii, deoarece aceste informații nu învinuiește pe nimeni ci induce umbre asupra unor prieteni de ai mei. Serghei Roldughin a cumpărat din acei bani instrumente muzicale de milioane de dolari, vă dau un exemplu un violoncel din anul 1732. Uitațivă cine publică Zu Deutsche Zeitung, care este proprietate a unei corporații financiare americane. Peste tot se văd „urechile” comanditarilor, se văd dar nu roșesc. Degeaba am lupta cu ei, oricum vor face aceste lucruri.

Minunile din timpul conferinței

După ce a fost întrebat despre starea drumurilor din Omsk, autoritățile din acest oraș au anunțat că până la 1 mai vor fi reparate 21 de drumuri.

O altă „minune” a fost inițierea unei cauze penale de Comitetul pentru Anchetă după ce muncitorii de la un combinat de prelucrare a peștelui s-au plâns că de mai multe luni nu și-au încasat salariile.

La final Vladimir Putin a recunoscut că operațiunea din Siria a fost un bun prilej pentru a demonstra capacitățile industriei militare rusești, acum țara pe care o conduce fiind al doilea cel mai mare exportator de armament după SUA.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top