În ajunul Zilei Feroviarului (23 aprilie), Alianța Națională Sindicală Feroviară (ANSF), sprijinită în organizarea acestei acțiuni sindicale de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Federația Națională Sindicală din Infrastructura Feroviară și Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR organizează un miting de protest în cadrul căruia organizațiile lucrătorilor feroviari îşi exprimă ferm nemulţumirea faţă de problemele care afectează funcționarea sistemului feroviar din România: falimentarea sistemului feroviar, lipsa investițiilor, din ultimii ani, în infrastructura feroviară de stat, tergiversarea aprobării legii privind statutul personalului feroviar, distrugerea identității meseriei de CFR-ist, lipsa de interes a guvernanților și amânarea revizuirii legislației privind salarizarea, sistemul de pensii, asistența socială și juridical, politizarea funcţiilor de conducere din Unităţile Feroviare de Stat, lipsa de coordonare şi eficienţă la nivelul managementului companiilor feroviare de Stat, se arată în comunicatul Confederației Sindicale MERIDIAN transmis presei.
















































