Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă apoi cu două avioane de mici dimensiuni la Satu Mare și Timișoara. Un alt avion va duce Lumina Sfântă la Bacău și Suceava, scrie Agerpres.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care are loc în fiecare an, de Paște, la Ierusalim. Acolo, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc pogorât din cer. Lumina este apoi adusă credincioșilor de către Patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac aceasta verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt polițiști civili, necreștini. Rolul lor este de a verifica încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase.
După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. Patriarhul desigilează intrarea și pătrunde în prima încăpere, în “Capela Îngerului”. După rugăciune, potrivit martorilor, credincioșii prezenți în biserică observă o lumina asemănătoare cu un fulger, care pătrunde prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Aceasta ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând vata presărată deasupra. Ulterior, Patriarhul iese din încăpere și împarte lumina credincioșilor.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.















































