Featured

Comisarul Traian Berbeceanu, achitat în dosarul inventat de procurori

Unul dintre cele mai mediatizate dosare penale din ultimii ani a ajuns la finalul primei etape. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în 30 iunie 2016 primele decizii, fostul comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu a fost achitat, iar fostul procuror şef de la DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, a primit 7 ani de închisoare. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.

Fostul șef al BCCO Aba, Traian Berbeceanu, a acordat Q Magazine un scurt interviu după aflarea sentinței de achitare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rep: Domnule Berbeceanu ce simțiți acum, când ați fost achitat după trei ani?

Traian Berbeceanu: Am așteptat mult acest moment. Dar să nu uităm că nu e o sentință definitivă. Am sperat ca așa să fie. Eu știam că așa trebuie să fie. Peste perioada asta am trecut greu, dar cu determinare. A trebuit să-mi dovedesc nevinovăția și am făcut-o. Trebuia să-mi recâștig numele nepătat și demnitatea. Să nu vă mai spun cât de cumplit a fost pentru familie să treacă prin această perioadă, din toate punctele de vedere. Dar acum îmi doresc ca totul să reintre în normal.

Rep: Știu că aveți un băiat. Cum și-a privit tatăl acum trei ani și cum îl privește acum?

T.B.: Mulțumesc lui Dumnezeu, el mă vede la fel. Nu și-a schimbat niciun moment părerea despre mine. Când viața mea a luat-o razna rău de tot,  el avea 8 ani. Între timp, a mai crescut, vede și înțelege altfel lucrurile. Din păcate, evenimentele prin care a fost și el nevoit să treacă l-au maturizat mult prea repede.

Rep: Ați spus mai devreme că a trebui să vă demonstrați nevinovăția. Este normală această situație?

T.B.: Firește că nu. Nu eu ar fi trebuit să fac asta ci alții ar fi trebuit să-mi dovedească vinovăția. Numai că eu am devenit o țintă. Asta a fost în ceea ce mă privește. Sper să nu se mai întâmple nimănui ceea ce mi s-a întâmplat mie.

Traian Berbeceanu a spus tot timpul că este nevinovat și că probele împotriva lui au fost fabricate.

Fostul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, a fost condamnat, în același dosar, la șapte ani de închisoare cu executare. Un fost procuror și un fost coleg al lui Berbeceanu au fost de asemenea condamnați.

Ei trebuie să-i plătească acum lui Berbeceanu 100.000 de lei, sumă ce reprezintă diferența de salariu, și 100.000 de euro daune morale.

Decizia poate fi contestată.

Fostul șef al polițiștilor de la Crimă Organizată din Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost acuzat de procurorii DIICOT Alba că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, fapte ce ar fi produs un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.

O altă acuzație a fost că că ar fi luat mită de la infractori o maşină de 20.000 de euro. 

În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reţinut şi arestat, timp de 33 de zile. Ulterior, o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a scos la iveală faptul că probele DIICOT, din dosarul de acuzare a lui Traian Berbeceanu, fuseseră fabricate de procurori.

Traian Berbeceanu a cerut și audierea fostului șef al Poliției Române, Petre Tobă, în prezent ministru de Interne, pentru a vorbi despre plângerile repetate pe care le-a depus pe numele celor doi procurori de la Alba judecaţi pentru că i-ar fi fabricat dosarul.

Cele două dosare, cel în care Berbeceanu este acuzat și cel în care acuză fosta conducere a DIICOT, au fost comasate la Înalta Curte.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top