Actual

Dacian Cioloș s-a întâlnit cu delegația Comitetului Evreiesc American

Premierul Dacian Cioloş a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație a Comitetului Evreiesc American (AJC), condusă de directorul general David Harris, însoţit de rabinul Andrew Baker, directorul pentru relații internaționale al comitetului, potrivit unui comunicat dat publicității.

La întâlnirea a participat şi ambasadorul Mihnea Constantinescu, președintele în exercițiu al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului din partea României.

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte legate de exercitarea Președinției române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), consolidarea parteneriatului strategic România-SUA, precum şi cooperarea bilaterală româno-israeliană.

De asemenea, au mai fost luate în discuție evoluția procesului de pace din Orientul Mijlociu, primul-ministru subliniind faptul că România a fost şi continuă să fie un susținător al procesului de pace în Orient, dar şi situația politică din vecinătatea țării noastre, în special din Republica Moldova.

La final, șeful Executivului a subliniat că România este parte activă a colaborării internaționale pentru combaterea antisemitismului și a oricăror forme de extremism, rasism, în lupta pentru apărarea demnității umane, context în care a reiterat regretul pentru pierderea unei personalități de statura lui Elie Wiesel, voce distinctă și purtător de stindard în lupta pentru apărarea valorilor umanității.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top