Actual

Liderii religioși din Rusia sprijină mutilarea genitală a femeilor

Din Patria Mamă, Rusia, răsună declarații șocante din partea principalilor reprezentanți ai comunităților religioase. Ismail Berdiyev, cleric din Republica Daghestan majoritar musulmană, a declarat că „toate femeile ar trebui să se supună procedurii care să îndepărteze depravarea sexuală”.

Berdiyev a fost imediat susținut de Vsevolod Chaplin, fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, ba chiar fost președinte al Departamentului Sinodal pentru Cooperarea dintre Biserică și Societate din cadrul Patriarhiei din Moscova.

Într-un interviu referitor la practica de excizie a femeilor din Rusia, în special în regiuni din nordul Caucazului, domnul Berdiyev a susținut că „toate femeile ar trebui să fie tăiate, astfel încât să nu existe desfrâu pe pământ, astfel încât sexualitatea să fie redusă la minimum”. Cu alte cuvinte, femeile funcționează strict pentru reproducere și întreținerea familiei: „Dumnezeu a creat femeia pentru a purta și crește copii […] Circumcizia nu ar afecta asta. Femeile nu s-ar opri din a da naștere. Dar, ar fi mai puțină promiscuitate”.

Din fericire, acesta a ținut să precizeze faptul că religia islamică nu recomandă această practică. „Ar fi necesar totuși ca sexualitatea feminină să fie redusă. Ar fi mult mai bine ca toate femeile să urmeze această procedură”. Este de prisos orice explicație care să încerce o justificare a acestor declarații.

Ismail Berdiyev a fost susținut imediat de Vsevolod Chaplin. Acesta a postat o declarație pe contul său de Facebook, precizând ulterior că vorbele i-au fost răstălmăcite și că a fost înțeles greșit. „Ce atâta feminism?!”, scrie protopopul Chaplin apărând dreptul comunităților de a-și păstra vii tradițiile „religioase” (care nu au de fapt nicio legătură cu religia). A fost însă mai moderat în vorbe decât Berdiyev: „Nu este necesar ca toate femeile că fie supuse exciziei. Femeile ortodoxe nu au nevoie de această procedură, nu trăiesc în promiscuitate […] Bineînțeles că Dumnezeu le-a creat pe femei pentru a da naștere și a crește copii. Feminismul este o minciună a secolului XX.”

Declarațiile nu au nevoie de analiză. Feminismul se referă în primul rând la drepturi egale între femei și bărbați, dar în viziunea unor lideri spirituali din estul Europei, femeile sunt altceva decât bărbații. Vedem astfel realitatea secolului XXI, a anului 2016. Lideri religioși, care au menirea și responsabilitatea de a-i îndruma pe membrii comunității pe care o reprezintă, fac publice astfel de aberații. Totul în cadrul unei societăți europene, care se pretinde a fi superioară, mult mai avansată în gândire față de societăți din alte părți ale lumii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top