În ultimele zile, Aeroportul Internațional Henri Coandă a stârnit nemulțumiri printre pasagerii care s-au înghesuit la cozi imense, în încercarea de a nu pierde zborul. Atât la ghișeele dedicate check-in-urilor cât și în zona de verificare a documentelor de identitate, cozile au depășit limitele obișnuite iar media de timp necesară așteptării a fost și ea depășită. Din acest motiv, mulți dintre cei care au petrecut minute în șir la coadă, au pierdut și timp și bani, ratând îmbarcarea în cursa plătită.
Pentru a rezolva aceste probleme, venind în sprijinul activității derulate de Polția de Frontieră, Compania Națională Aeroporturi București a decis suplimentarea punctelor de control destinate fluxului de plecări, cu două noi ghișee (4 puncte de control). Reprezentanții Aeroportului Internațional Henri Coandă (AIHCB) susțin că este o perioadă extrem de solicitantă, care ține mai degrabă de sezonalitate. Totodată, contextul internațional care a condus la modificarea procedurilor de control a reprezentat unul dintre factorii care au contribuit la crearea aglomerației.
Contactat pentru a comenta reclamațiile primite din partea pasagerilor, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București, a declarat în exclusivitate pentru Q Magazine că „aglomerația se datorează unei creșteri firești a numărului de îmbarcări, precum și verificărilor amănunțite efectuate la posturile de control ale Poliției de Frontieră. „Fără a învinovății pe cineva, trebuia să precizez că modificarea procedurilor de control a generat o creștere a timpilor de operare ceea ce a condus, în mod firesc, la o aglomerare pe aeroport”.
În exclusivitate pentru Q Magazine,directorul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache, a declarat faptul că, în mai puțin de o săptămână vor fi deschise două noi ghișee dedicate descongestionării fluxului de plecări, ceea ce înseamnă 4 noi posturi de control ale Poliției de Frontieră în incinta aeroportului.
Acestea se vor adăuga inaugurărilor făcute pe 27 august, atunci când au fost deschise 4 ghișee (8 posturi de control) la intrarea în țară, respectiv 3 ghișee la ieșirea din țară (6 puncte de control). Astfel, actualmente pe aeroport funcționează 10 ghișee (20 de puncte de control) pe fluxul de sosiri și 9 ghișee pe fluxul de plecări (18 puncte de control), aparent insuficiente pentru o perioadă de vârf.
Factorii care au condus la formarea cozilor țin mai ales de sezonalitate, de creșterea numărului de pasageri specifică acestei perioade, dar și de măsurile suplimentare de control. Sezonul vacanțelor nu s-a încheiat încă, foarte mulți români alegând să profite de prețurile promoționale din extra-sezon. Totodată, românii din diaspora, care și-au petrecut în România zilele de concediu, se reîntorc la serviciu, peste hotare. În acest context, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă s-au creat, în aceste zile, cozi imense la îmbarcare. Indiferent de compania aeriană la care achiziționaseră biletele, pasagerii ajunși pe aeroport au avut de așteptat minute bune, atât la punctele de control ale Poliției de Frontieră cât și în zona de check-in. În aceste condiții, mulți pasageri s-au regăsit în neplăcuta situație de a pierde zborul. Chiar și aceia dintre călători care au reușit să se îmbarce către destinația dorită, au avut numeroase nemulțumiri în raport cu modul în care personalul aeroportuar a considerat să gestioneze afluxul mare de pasageri. Toate aceste nemulțumiri au ajuns rapid și pe rețelele de socializare, însoțite de comentarii acide legate de calitatea serviciilor. Se pare că aglomerația și cozile formate la îmbarcare sunt o constantă a ultimelor zile, aeroportul nefăcând față numărului mare de solicitări din ultima perioadă.
În aceste condiții, deschiderea de noi ghișee destinate fluxului de plecări, dar și o diminuare previzibilă a numărului de pasageri în luna septembrie vor contribui decisiv la eliminarea aglomerației, respectiv funcționarea în parametrii optimi a aeroportului.















































