Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români din străinătate că au mai rămas 7 zile până la finalizarea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
MAE subliniază că până la 14 septembrie, ora 24:00 (ora locală a țării de reședință), cetățenii români care și-au stabilit domiciliul sau reședința în străinătate pot transmite solicitările de înscriere celei mai apropiate ambasade sau consulat al României pentru a putea vota prin corespondență sau pentru a solicita deschiderea unei secții de votare în localitatea de reședință sau în apropierea acesteia.
In acest fel, persoanele interesate vor putea beneficia de aceste noi opțiuni de exprimare a votului prevăzute de legislația electorală, putând să voteze în străinătate, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul României, într-o manieră mai simplă, mai rapidă şi mai comodă, evitând aglomeraţia care ar putea să apară la unele secţii de votare din străinătate.
Q Magazine îţi arată cum se realizeaza înscrierea prealabilă în Registrul Electoral:
1) Se completează formularul de înscriere în Registrul Electoral pentru votul în străinătate cu datele personale şi se bifează una dintre cele două opţiuni: vot prin corespondenţă sau vot la secţia înfiinţată la cerere; se semnează şi se datează. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul MAE(http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/cerere_inscriere_vot_in_strainatate.pdf) şi este disponibil în variantă tipărită la orice ghişeu consular.
2) Se anexează copiile documentelor necesare: pentru cetățenii care și-au stabilit domiciliul în străinătate, copia pașaportului cu menţionarea statului de domiciliu, iar pentru cetățenii români care continuă să aibă domiciliul în România însă și-au stabilit reședința în străinătate, copia documentului românesc de identitate (carte de identitate sau pașaport) și copia documentului care dovedeşte reşedinţa în străinătate. Pe site-ul MAE este disponibilă lista documentelor care atestă reşedinţa în străinătate pentru fiecare stat (http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/omae500.pdf).
3) Se trimit prin e-mail, prin poştă sau se depun personal cererea de înscriere în Registrul Electoral şi documentele anexate la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă. Pentru a veni în sprijinul alegătorilor, începând din 5 septembrie 2016, legislația în vigoare (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 47/2016) permite transmiterea cererilor de înscriere (semnate și scanate) și prin e-mail.
Adresele de e-mail sunt puse la dispoziție de misiunile diplomatice pentru primirea documentelor în vederea înscrierii în Registrul electoral. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de web ale ambasadelor și consulatelor.















































