Actual

NATO: Scutul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei

 

Declaraţia îi aparţine lui Carmen Romero, purtătoare de cuvânt a NATO, ca replică la afirmaţiile viceministrului rus de Externe Serghei Riabkov, potrivit cărora instalarea de elemente antirachetă la baza Deveselu din România reprezintă un moment nou în evoluţia relaţiilor dintre Rusia şi NATO.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) este un element crucial în politica de securitate euro-atlantică, iar scutul antirachetă de la Deveselu respectă întru totul tratatul, a transmis vineri purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Carmen Romero.

Carmen Romero, purtătoarea de cuvânt NATO: „Baza militară nu va găzdui rachete ofensive. Rachetele de interceptare nu vor fi înarmate cu focoase. Scutul antirachetă al NATO este un sistem destinat apărării şi nu este nici conceput, nici direcţionat împotriva Rusiei. Nu reprezintă niciun fel de ameninţare pentru Rusia”.

Declaraţia lui Carmen Romero este o replică la afirmaţiile făcute joi de viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, într-o alocuţiune rostită în Camera publică, instituţie de pe lângă Preşedinţia rusă.

Serghei Riabkov a declarat că instalarea de elemente antirachetă la baza Deveselu din România reprezintă un moment nou în evoluţia relaţiilor dintre Rusia şi NATO.

Serghei Riabkov, viceministrul rus de externe: „În perspectivă, lansatoare similare antirachetă urmează să fie amplasate în Polonia, asemănătoare cu cele utilizate pe navele marinei americane pentru a lansa rachete de croazieră, cu raza medie de acţiune, Tomahawk”, a afirmat viceministrul de Externe rus, citat de TASS.

Serghei Riabkov a denunţat planurile NATO de a desfăşura forţe multinaţionale în Polonia şi în Ţările Baltice – în apropiere de frontierele ruse -, apreciind că aceasta va constitui o încălcare a Actului fondator privind relaţiile Alianţei Nord-Atlantice cu Rusia.

Serghei Riabkov, viceministrul rus de externe: „Ştim că SUA intenţionează să desfăşoare forţe suplimentare în Europa, în apropierea frontierelor ruse, prezentând aceasta ca pe o iniţiativă destinată să ducă la creşterea încrederii aliaţilor lor. În realitate, aceste planuri vor duce la o creştere a efectivelor NATO la graniţele noastre, chiar dacă ni se spune că ele nu încalcă prevederile Actului fondator Rusia-NATO”.

În acest context, ministrul rus a indicat că, deşi efectivele ale Alianţei vor staţiona prin rotaţie, tehnica militară va rămâne pe loc.

‘Prin urmare, prevederile Actului de a se abţine de la dislocarea de echipamente militare substanţiale vor fi încălcate’, a subliniat Riabkov, referindu-se la Actul fondator NATO-Rusia din 1997, care interzice ‘staţionarea suplimentară permanentă a unor forţe militare substanţiale’ în estul Europei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top