Dansul fără vârstă în „Quartet Gala”

Patru legende ale dansului contemporan vin la cea de-a 17-a ediție a Întâlnirilor JTI!

Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy vor prezenta Quartet Gala, pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național București. Cei patru artisti consacrați, selectați de coregraful Daniele Cipriani, demonstrează într-un spectacol original că, în pofida trecerii anilor, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experiență, emoții, înțelepciune, profunzime. Legendele dansului contemporan ale secolului XX vorbesc despre memorie, nu înțeleasă în sensul nostalgic, ci despre memoria corpului. Tehnica baletului clasic este împinsă dincolo de orice limite fizice.

Coregraful danez Mats Ek (70 ani) va interpreta împreună cu Ana Laguna (61 ani), balerina spaniolă, muza sa, Cartoful și Amintirea, oferind publicului ocazia într-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe Mats Ek dansând. Jucăuşe dialoguri dansate ale unui cuplu capricios şi complice, un prilej unic de a o revedea pe ea, celebra Giselle din neuitatul balet semnat de coregraf, şi pe el în postura de balerin. Împreună, cei doi artiști emană o energie puternică, iar chimia dintre ei este de-a dreptul palpabilă. Amândoi au o pasiune comună. Ochii lor strălucesc întotdeauna de plăcerea de a dansa.

Două piese poetice și intense, după cum le caracterizează critica de specialitate. „Cartof este un dialog al unui cuplu cu vechime. O privire ludică și morocănoasă către „chinul” de a conviețui, plin de contraste, bine conceput în drama sa puternică și presărat cu accese de umor pătrunzător. Amintire (…) prezintă fragmente din viața de zi cu zi a unui cuplu, lăsând pe seama dansului puterea de a sugera amplitudinea cuvintelor nerostite, care leagă două ființe umane, pășind pe aceeași cărare a călătoriei lor existențiale”, scris Leonetta Bentivoglio, jurnalist și critic.

Dominique Mercy (65 ani), marele interpret al teatrului- dans de la Tanztheater Wuppertal al Pinei Bausch, va duce publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Băiatul acela cu ziarele, în coregrafia lui Pascal Merighi. Mercy va demonstra cu această ocazie că, într-o artă atât de solicitantă fizic cum e dansul, intensitatea datorată experienței prevalează asupra agilității oferite de tinerețe.

„A-l urmări pe Dominique Mercy interpretând solo-ul acestui balet, înseamnă să te transpui într-o stare de imponderabilitate fizică și emoțională, niciunde mai mult decât în secțiunea dansată pe Reckoning Song al lui Asaf Avidan („într-o zi, draga mea, vom fi bătrâni, gândește-te la toate poveștile pe care le-am fi putut spune…”). (…) Reușește să atragă același tip de atenție fie că stă nemișcat, fie că dansează sau recită un text existențial privind liniștea și moartea (…). Ca și în cazul lui Mats Ek și Ana Laguna, fiecare postură și gest, cât de mic sau de tranzitoriu, este plin de abandon genial și de convingere infailibilă; inteligența sa fizică și emoțională nu lasă loc pentru jumătăți de măsură”, citim în ”Scriind despre dans”, a coregrafului Nicholas Minns.

Dansatoarea și coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internațional, Susanne Linke (71 ani) va interpreta Un Solo pierdut…Cu salutări către Dore, realizată în 2014 și bazată pe versiunea explozivă a fascinantei creații Sărbătoarea Primăverii, de Igor Stravinsky.

„Dansul se întinde peste generații. Lumea începe să celebreze din ce în ce mai mult meritele și înțelepciunea seniorilor, iar arta trupului și vigoarea fizică revalorifică, de asemenea, expresivitatea dansatorilor maturi, recunoscându-i ca mine de aur în ceea ce privește experiența scenică și sensibilitatea teatrală”, scria în Giornale della Danza.

Dansul, la fel ca şi cinema-ul, este un imn adus maturităţii din care arta poate să facă un tezaur. În această vară, la Teatro Argentina din Roma, patru “tineri” balerini, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy, nume de vază ale teatrului contemporan, au umplut scena cu bucuria de a dansa.

Este şi o explicaţie pentru faptul că mulţi coregrafi importanţi din zilele noastre se întorc frecvent la profunzimea interpretativă a balerinilor maturi.

Născut în 1945 în Suedia, fiul lui Birgit Cullberg, dansatoare şi coregrafă, şi al lui Anders Ek, actor de teatru şi de cinema, Mats Ek s-a îndreptat întâi către teatru, studiind în acelaşi timp dansul cu coregrafa americană Donya Feuer.

Între 1966 şi 1973, a realizat puneri în scenă pentru Teatrul de Marionete din Stockholm şi pentru Théâtre Royal, apoi s-a întors la dans.

A evoluat un an la Baletul din Düsseldorf, şi a intrat apoi în Compania Birgit Cullberg pentru care a coregrafiat numeroase librete. În 1985 a devenit director al Companiei, realizând coregrafia pentru o serie de balete, devenite mitice, cum ar fi Casa Bernardei (1978), Giselle (1982). După Giselle, a creat într-o manieră revoluţionară şi originală o serie de balete clasice, precum Sărbătoarea primăverii (1984), Lacul lebedelor (1987), Carmen (1992), Frumoasa din pădurea adormită (1996). În ele îşi exprimă limbajul lui coregrafic prin dorinţa de comunicare. Pe Mats Ek nu îl interesează dansul “pur”, cât comunicarea. Dansul său vorbeşte despre om, fiind convins că mişcarea dansului este frumoasă prin autenticitatea sa. Această idee i-a fost transmisă de mama sa, Birgit Cullberg, care, la rândul ei, a preluat-o de la Kurt Jooss, de la Maurice Béjart şi Jiri Kylian.

Mats Ek realizează în baletele sale un corp vorbit, cu mişcări noi, preluate din viaţa cotidiană. În limbajul său, mâinile şi picioarele au o deosebită funcţie expresivă şi adesea ele se mişcă independent de restul corpului. Ceea ce uimeşte la dansatori este forţa expresivă a figurii. Scenografia are un rol deosebit în baletele sale, ea devenind parte a dansatorilor. În creaţia sa nu există improvizaţie, dar ceea ce este cu totul deosebit este aportul dansatorilor în construcţia personajului. Cele feminine sunt, la Mats Ek, motorul acţiunii, figura mamei e o constantă în baletele sale. O altă constantă este ironia. Mats Ek se amuză dansând pe această linie subţire între plâns şi râs. El se inspiră fie din drame teatrale, fie din texte literare, dar există şi un Mats Ek suprarealist, impresionist.

Mats Ek a decis să denunţe relele societăţii noastre prin intermediul dificultăţilor cuplului şi al micilor drame cotidiene în piese ca A Sort of… (1997)  pentru Nederlands Dans Theater, Appartement pentru Opera din Paris, Fluke (2002) aflat în repertoriul Baletului Operei din Lyon, Aluminium, pentru Compania Naţională de Dans din Spania (2005) şi Place pentru Ana Laguna şi Mikhaïl Baryshnikov (2007).

În ianuarie anul acesta, Mats Ek a oferit, la Théâtre des Champs-Élysées, o seară de adio, cu spectacolul From Black to Blue, deși prefera o retrospectivă cu piese din diferite epoci. El a demonstrat, din nou, că este un artist, un geniu, dar mai presus de toate, un om liber și un romantic. Conştient de faptul că baletul său place încă așa cum a făcut-o  de peste 50 de ani. Bucata Hache rămâne o piesă antologică, expresia omului şi a femeii care se iubesc.

A revenit însă pe scenă, în dubla ipostază de coregraf şi balerin. Publicul i-a cerut să nu-şi retragă piesele, deoarece “capodoperele lui trebuie să circule. Un geniu nu se poate retrage”, scria în Dance Magazine.

“În 20 de ani, Mats Ek şi-a impus viziunea caustică asupra comportamentului omenesc, într-un stil personal care exacerbează mişcarea, împovărând trupurile cu  tulburările sufletului. În reintrepretările sale psihanalitice ale clasicilor, ca şi în observarea frustrărilor fiecăruia, el îndrăzneşte să vizeze esenţialul”, scrie criticul Josseline le Bourhis.

Mats Ek este laureat al Premiului Europa pentru Teatru, care i-a fost decernat anul acesta, pe 26 aprilie, la Craiova. Acest premiu reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau instituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale în înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor.

Mats Ek a mai fost prezent la Întâlnirile JTI în 2005,  în calitate de coregraf al Cullberg Ballet, cu trei lucrări antologice – Aluminium, creație proprie, Empty House și Negro con Flores, ambele semnate de Johan Inger, foarte apreciate la momentul respectiv de public, presa de specialitate și critică.

Inaugurate în anul 2000, cu celebra companie de balet Béjart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional  De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company.

Evenimentul este organizat și în acest an de ”Fundația Art Production”, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.