Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Chainsaw Europe şi Editura Adenium organizează marţi, 25 octombrie 2016, orele 18.30 în Salonul Cerchez, un eveniment de excepţie: proiecţia filmului „Războiul Regelui“ în regia lui John Florescu şi lansarea volumului „Anul Regal“ apărut în cursul anului 2016 la Editura Adenium, sub coordonarea profesorilor dr. Daniel Şandru şi dr. Alexandru Muraru.
Evenimentul este dedicat aniversării zilei de naştere a M.S. Regelui Mihai I şi se înscrie şi în seria manifestărilor legate de aniversarea a 150 de ani de la fondarea Dinastiei regale române.
Documentarul „Războiul Regelui”, cel mai complex documentar despre Regele Mihai I al României, bazat pe interviul acordat de rege lui John Florescu, reprezintă răspunsul dat de monarhul român posterităţii cu privire la deciziile sale pentru ţară, luate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Volumul „Anul Regal“ prefaţat de ASR Principele Radu al României conţine texte ce abordează aspecte privind istoria Casei Regale din România, precum şi rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului în viaţa socială şi politică românească. Volumul este structurat pe trei părți „Prolegomene la o sărbătoare istorică, Calendarul unui Jubileu. 150 de ani de istorie românească: personalități și date regale” și „Continuitatea monarhică. Repere istorice și provocări instituționale“.
Printre cei 24 de autori care au eseuri în volum se numără principele Radu, Sir Gavyn Arthur (cel de-al 675-lea Lord Primar al Londrei), istoricul și eseistul Gabriel Badea-Păun, doctorul în filosofie Nicolae Drăgușin, istoricul Simona Preda etc.
Alte evenimente organizate cu ocazia zilei Regelui Mihai I:
„Anul 1960 de Regele Mihai I şi Regina Ana”, realizată de Teatrul Naţional Radiofonic. Piesa de teatru se va difuza, în premieră, la Radio România Actualităţi, în ziua de 25 octombrie 2016, la ora 23.05.
Marți, 25 octombrie, are loc aniversarea în familie a Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa privată din Elveţia, Majestatea Sa Regele Mihai I va aniversa împlinirea vârstei de 95 de ani alături de Alteţa Sa Regală Principesa Elena şi de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.
Concert de gală la Ateneul Român, marţi, 25 octombrie, ora 18.00, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18.00, a noua ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile. În debutul concertului, Principesa Moştenitoare Margareta va da citire mesajului cu prilejul aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Concertul va fi oferit de către violonistul Roman Kim, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, dirijată de maestrul Tiberiu Soare. După concert, în foaierul Ateneului Român, va avea loc expoziţia bursierilor programului Tinere Talente. Alături de Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, va fi prezentă Principesa Maria.
Vizită regală la Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” din Bucureşti Vineri, 28 octombrie 2016, ora 11.30, Alteţa Sa Regală Principesa Maria va vizita Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” din Bucureşti (strada Butuceni, nr. 10, sector 1), începând cu ora 11.30. Cu această ocazie, Principesa Maria va oferi Colegiului bustul Majestăţii Sale Regelui Mihai realizat de sculptorul Valentin Tănase. De asemenea, Principesa Maria va premia câştigătorii unui concurs pe teme de istorie şi competiţiei sportive „Cupa Regelui”.
Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia) a fost rege al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen. În ianuarie 1948 a plecat forţat în exil, unde a pledat cauza ţării sale. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-a stabilit la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată retragerea sa din viaţa publică















































