„Angajare de clovn” de Matei Vișniec, primele reprezentații pe scena TNB

„Angajăm clovn bătrân!”. De la acest anunț banal de recrutare pornește o adevărată aventură în existența unor artiști aflați la final de carieră. Competiția pentru un job râvnit, fenomen ce trece azi aproape neobservat, dar care conține detalii nebănuite din sfera universului afectiv, este reflectată de tragicomedia „Angajare de clovn”, de Matei Vișniec, în regia lui Ion Caramitru, prezentată în avanpremiera la Teatrul Național din București.

În acest weekend repertoriul TNB se îmbogățește cu o nouă producție. Sala Studio va găzdui primele reprezentații ale piesei „Anjagare de clovn”, un spectacol despre artiști și existența lor tumultoasă, despre cortina trasă peste vise de carieră, despre ridurile și lacrimile ascunse sub machiaj vesel și nasuri roșii. Trei bătrâni clovni, foști buni prieteni, se regăsesc peste ani în fața unui anunț de angajare. Doar că farmecul reîntâlnirii este ușor înlocuit de spiritul competiției, fiecare artist fiind gata să dea totul pentru ultimul truc, să facă giumbușlucul suprem, care să declanșeze elogii și aplauze în cea din urmă reprezentație. Corpul le joacă feste dar mintea vibrează, iar amintirea gloriei trecute transformă lumea întreagă într-o mare arenă, locul de întâlnire cu iluzia absolută și cu mirajul libertății fără granițe.

Într-o viziune plină de umor, sensibilitate, cinism și fantezie, regizorul Ion Caramitru oferă publicului șansa de a descoperii momentele de magie și acrobație sufletească derulate în spatele arenei, într-un suflet de clovn.

Celebrul text scris acum 20 ani de Matei Vișniec, distins în 1991 cu Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului, „Angajare de Clovn”, își păstrează nota de actualitate, conținutul filozofic-artistic, încărcătura morală și mesajul empatic, constituind o sensibila analiză asupra absurdului cotidian.

„Clovnul este personajul care râde plângând şi plânge râzând, iar în tradiţia Europei măscăricii şi bufonii au fost uneori singurele personaje de la curţile regilor şi ale nobililor care aveau voie să spună adevărul, ba chiar să-și ironizeze stăpânii şi să-şi râdă de mai-marii lumii. Pe clovni i-am văzut şi ca nişte purtători de oglinzi sparte în care se reflectă strâmb lumea reală. Iar uneori ei pot fi şi sadici, ba chiar monstruoşi, atunci când societatea ne transformă pe toţi în clovni debili şi fără talent, în marionete ale societăţii de consum (după ce am fost marionete ale unor dictatori)”, Matei Vișniec.