Cine este noul sef al DGPI, exclusiv in Q Magazine
Echipa filmului „Ana, mon amour", la Berlinale
Florin Ghioca / Berlin
Actual

Filmul românesc „Ana, mon amour”, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Filmul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, a avut proiecţia de gală vineri seară, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, eveniment desfăşurat în perioada 9-19 februarie.

În frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, echipa filmului „Ana, mon amour”, formată din actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică,au pășit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Coproducţie româno-germano-franceză, „Ana, mon amour” urmăreşte, pe parcursul mai multor ani, evoluţia unui cuplu în care tânăra se luptă cu atacuri de panică, iar iubitul ei încearcă totul pentru a o ajuta, de la psihanaliză până la religie.

filmul-ana-mon-amour-de-calin-peter-netzer-selectat-in-competitia-oficiala-a-celei-de-a-67-a-editii-a_2_size11

La conferinţa de presă, regizorul filmului a spus că marile provocări au fost scenariul, adaptat împreună cu autorul Cezar Paul Bădescu după cartea „Luminiţa, mon amour”, şi alegerea actorilor.

Mi-a luat un an să găsesc actorii potriviţi. Cred că am văzut aproape toţi actorii români cu vârsta între 20 şi 30 de ani. Când i-am găsit pe cei potriviţi, am început să lucrez cu ei. I-am trimis şi la psihanaliză individuală şi, desigur, am repetat multe luni. Le-am cerut şi să se mute împreună pentru câteva luni, dar n-a mers,” povestește Călin Peter Netzer, regizor, potrivit Digi24.ro.

În România, „Ana, mon amour” va putea fi văzut în cinematografe din 3 martie.


Călin Peter Netzer este un regizor român, cunoscut publicului pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, Medalia de onoare, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, film premiat în străinătate, cu mult înainte de premiera oficială în țară. Acesta a câștigat marele premiu la Berlin, Ursul de Aur, în 2013, cu filmul „Poziţia copilului”.


Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cunoscut și ca Berlinala, este unul din cele mai importante festivaluri de film din lume, care are loc anual la Berlin, în Republica Federală Germania, începând cu anul 1951. Cele mai importante premii acordate sunt Ursul de Aur și Ursul de Argint.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top