Personalitate complexă a culturii românești, doctor în muzicologie, Adrian Iorgulescu, președintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) şi al Asociaţiei pentru Drepturi de Autor (ADA), fost ministru al Culturii, despre viața de după politică, dar și despre creația muzicală a ultimilor ani și moravurile culturale ale lumii, în exclusivitate pentru Q Magazine.
„După ce am părăsit teritoriul politicii am revenit – aşa cum era firesc – în matca profesională anterioară. Respectiv la creaţia muzicală, la profesorat, la activităţile specifice managerierii a două societăţi de profil: Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Asociaţia pentru Drepturi de Autor. Din fericire, având o meserie pe care o îndrăgesc (compoziţia), întoarcerea menţionată nu a generat dificultăţi, ci bucurii.”
Sacrificiu
„Am conştientizat de timpuriu că deciziile cu impact larg în plan economic, social, cultural, administrativ etc., se iau la vârful politicului. A fost poate o naivitate, dar implicarea mea în domeniul respectiv a avut o motivaţie și o conotaţie altruistă, oarecum mesianică, deloc legată de interesul personal. Fac o confidenţă: în timpul mandatului meu de ministru, de aproape 4 ani, nu mi-am prezentat nicio piesă muzicală în România. Retrospectiv, cred că a fost o prostie; în perioada aceea însă, mi s-a părut o decizie corectă, chiar dacă impunea o doză asumată de autosacrificiu.”
La Sibiu, împreună cu Sabin Luca, directorul Muzeului Brukenthal
Klaus Iohannis, în lacrimi
„În 2007, după cum se ştie, am organizat cea mai importantă manifestare culturală găzduită de România după revoluţie – Sibiu, Capitală Europeană a Culturii. Îmi amintesc că, spre finele anului 2006, am reuşit, după multe insistenţe şi relative obstrucţii să duc un număr de 5-6 tablouri (printre care şi celebrul Bărbat cu tichia albastră) aparţinând unor mari maeştrii ai picturii mondiale de la Muzeul de Artă din Bucureşti la Muzeul Brukenthal, de unde fuseseră luate cu japca în anii comunismului. La ceremonia oficială de predare a acestora la sursă a participat, desigur, şi primarul Klaus Iohannis. L-am văzut atunci, impozant şi sobru, aşa cum îl ştim, ştergându-şi cu un gest rapid, pe furiș, lacrimile de bucurie.”, povestește fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, pentru Q Magazine.
În ciuda numeroaselor premii, a unor înalte titluri academice dobândite de-a lungul carierei, nu m-am simţit niciodată captivul acestora. Le-am primit și le-am stocat cu o satisfacţie reţinută. Ele reprezintă desigur, etapele, momentele, unor împliniri profesionale şi rămân recunoscător instituţiilor care m-au onorat prin decernarea lor. Dar numai atât. Certificarea adevărată a prestigiului unui compozitor o identific în empatia melomanului autentic, în aprecierea sinceră a colegilor de breaslă.
Creația clasică și cea pop a ultimilor ani
„Creaţia românească savantă se află actualmente la un nivel ridicat, absolut comparabil, sincronic, competitiv cu ceea ce se întâmplă în domeniu, oriunde pe mapamond. Problema acestei muzici nu ține de puterea invenţiei sau inovaţiei, de vigoarea intrinsecă a demersului, ci de insuficienta sa difuzare pe plan naţional. Cât despre productia pop, aceasta îşi caută în continuare vectorii de originalitate, vadul de autenticitate. Se scrie mult, dar adesea fără har şi fără o suficientă investiţie de talent şi profesionalism. Dincolo de rare excepţii, majoritatea tinerilor noștri compozitori imită mode şi modele importate, asta când nu cad pradă influenţelor autohton-manelistice.”
Alături de Cristina Modreanu și Ion Caramitru, la conferința Festivalului Național de Teatru
Gusturile publicului și peisajului artistic românesc
„Sporadic, apar, la noi, lucrări de referinţă în toate sferele artisticului. Unele ajung să dobândească recunoaşterea naţională, ori internaţională, altele nu. Operele, ca şi oamenii, au destine diferite, uneori nedrepte. Per ansamblu, peisajul extins al realităţii româneşti de profil rămâne unul invadat de produse subculturale, de kitsch-uri, de surogate toxice, care alterează în chip constant şi profund spiritualitatea românească, atât cât mai există.”
Sintetizând, cuvântul care descrie epoca și moravurile culturale ale lumii este criză. Una explozivă, masivă, tutelară.
Împliniri și regrete
„În viaţa oricui împlinirile şi regretele se împletesc, chiar se amalgamează. În ceea ce mă priveşte, la modul general, am înfăptuit cam tot ceea ce mi-am propus, ascultând suveran de ceea ce mi-a dictat, într-un moment sau altul, propria conştiinţă, propria intuiție. Mi-aş fi dorit, totuşi, în ultimii 20 de ani, să îmi dedic mai mult timp meseriei, să las în urmă mai multe opus-uri sonore, să-mi ofer mai multe clipe de liniște, de meditaţie, să gust pe îndelete din plăcerile simple ale existenței.”
Mâine împlinește 66 ani. După o viață dedicată culturii…
„Am rămas dator cu un munte de lucruri nerezolvate, cu o mare de neînțelesuri, cu o nostalgie acaparatoare, parţial neconsumată.”, încheie Adrian Iorgulescu pentru Q Magazine.













































