Procuroarea Lăncrănjan și drumul de la teorie la practică

Procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cea care instrumentează dosarul Tel Drum, pare a nu fi de acord cu ea însăși, confirmând că teoria e bună, practica ne omoară.

În 2009, Alexandra Carmen Lăncrănjan a susținut la Institutul Național al Magistraturii lucrarea intitulată „Încălcarea prezumției de nevinovăție prin declarații oficiale ale reprezentanților statului”.

Așa cum atenționează încă de la început, lucrarea își propune o „analiză fracționată” a unui paragraf din articolul 6 al Convenției europene a drepturilor omului, paragraf instituie  „o  garantie importanta  in  materie  penala,  aceea  a  prezumtiei  de  nevinovatie” (n.r. Greșelile din text aparțin autoarei).

În capitolul III al lucrării, intitulat „Caz practic- comunicatele organelor de urmarire penala romane”, Lăncrănjan își fixează atenția pe modalitatea de comunicare a DNA, DIICOT și PÎCCJ. Autoarea este destul de critică la adresa celor trei instituții din „vârful ierarhiei organelor penale” care, din punctul ei de vedere încalcă prezumția de nevinovăție a celor inculpați.

Argumentația autoarei este următoarea:

 „(…) desi  cauza  este  inca  in  faza  de  urmarire penala  din  comunicat  reiese  clar  ca  vinovatia  inculpatului  a  fost  dovedita  temeinic  in  acest  sens facandu-se trimitere la o proba care in opinia generala face o dovada absoluta cu privire la identitatea faptuitorului: proba ADN; nicaieri in comunicat nu se aminteste si nici macar nu se insinueaza ca exista posibilitatea existentei unei nevinovatii in ceea ce il priveste pe inculpat spunandu-se doar ca pana in prezent exista probe de natura sa contureze vinovatia inculpatului si ca pe baza expertizei ADN inculpatul este autorul dublului asasinat; comunicatul este construit astfel incat idea centrala a vinovatiei este conturata clar sprijinindu-se pe argumente probatorii; ultima fraza a comunicatului da impresia  ca eventuala  continuare  a cercetarilor  nu mai  priveste  vinovatia inculpatului  ci activitati exterioare de genul circumstantierii cauzei si gasirea eventualilor complici; nicaieri in comunicat nu se mentioneaza ca inculpatul ar beneficia de o prezumtie de vinovatie pana la judecarea lui definitive si nici ca in cauza s-au administrat probe si in favoarea lui  singurele probe administrate fiind “de natura sa contureze vinovatia inculpatului”; toate expresiile verbale folosite folosesc modul indicativ si nu conditional optativ, fiind enuntiative si netinand in niciun fel cont de distinctia facuta de Curte intre  suspiciune  si  certitudinea  vinovatiei”.

Convenția europeană a drepturilor omului, valabilă doar în teorie

În teorie, lucrurile sunt perfect valabile și conforme cu Convenția europeană a drepturilor omului. Numai că procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan recurge la practica incriminată de ea în lucrare, contrazicându-se pe sine. Ordonanța stufoasă pe care Lăncrănjan a întocmit-o în noul dosar Tel Drum are exact aceleași hibe pe care le-a criticat. Să luăm spre exemplu un fragment:

„Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.”

Și comunicatul continuă pe cinci pagini, cu toate detaliile pe care procuroarea Lăncrănjan nu se sfiește să le dea publicității.

Chiar în lucrarea domniei sale atrage atenția că „la nivelul institutiilor statului roman exista o reala problema in ceea ce priveste informarea publica, declaratiile date publicitatii incalcand  rand  pe  rand  principiile  pe  care  Curtea  le-a  instaurat  prin  jurisprudenta  in  materie”.

În finalul capitolului III, Alexandra Carmen Lăncrănjan trage de urechi autoritățile analizate.

„Autoritatile nationale nu se sfiesc ca in cursul urmaririi penale sa declare ca cel anchetat este vinovat de comiterea infractiunii, nu depun niciun minim de diligenta in evitarea termenilor sensibili pentru opinia publica si cu o mare incarcatura emotionala, nu considera ca o detaliere exhaustiva a faptei ce i se imputa acuzatului si a modului de executare a presupusei infractiuni   ar putea influenta opinia publica in a-l consider ape inculpate ca vinovat, nu se feresc in a comunica pe larg cazuri care in societatea romaneasca actuala sunt de mare interes si in care exista o predispozitie generala in a dori o  condamnare  si  se  pare  ca  nu  se  feresc  in  a  recunoaste  ca  sunt  influentate  si  reactioneaza  la presiunea mediatica”.

Concluzia lucrării este aceea că se impune „ca la nivel de sistem sa existe o strategie unica a expunerii acestor institutii in mass-media si a modului de formulare a comunicatelor privind anchetele penale in curs daca aceste communicate sunt destinate informarii opiniei publice”.

După cum se observă, procuroarea Lăncrănjan nu a putut parcurge drumul de la teorie la practică.

Citește și:

Alexandra Carmen Lăncrănjan a vorbit despre principiile ei de viață