Românii își plâng Regele. Nu este doar o formulare bombastică, patetică. După un exil de 70 de ani, Regele s-a întors pentru totdeauna acasă, iar supușii săi au venit să-l întâmpine, să-și ia rămas bun de la suveranul care a întreținut speranța în sufletele lor.
Citește și: România în doliu
Palatul Regal, ultimul popas al Majestății Sale în drumul către eternitate, a fost înconjurat de tineri care au auzit doar din poveștile părinților de rege, vârstnici care l-au așteptat decenii la rând să-și reia locul pe tron, dar care s-au consolat de-a lungul timpului cu mesajele Măriei Sale la Europa Liberă, copii care au aflat cu această ocazie că și România a fost filă de poveste. Toți erau uniți în lacrimi și tristețe.

Palatul Regal | Q Magazine | Gabi Simon
Ca un cârcotaș am crezut că mulțimea de oameni de la Palatul Regal a venit doar din pură curiozitate. Realitatea însă m-a contrazis. Modul în care oamenii și-au ales ținuta pentru a se prezenta în fața Regelui, decența, șoaptele, lungul drum de trei ore pe care fiecare român l-a parcurs până la catafalc, mi-au arătat că românii au o coardă sensibilă, au sentimente profunde pe care, din păcate, politicienii de azi nu reușesc să le aducă la suprafață.

Palatul Regal | Q Magazine | Gabi Simon
Chiar și după moarte, Regele Mihai a reușit ceea ce conducătorii acestei țări nici măcar nu au încercat cu adevărat: să-i unească pe români. Îmbrăcați bine, așteptând cu răbdare și tristețe să ajungă în Sala Tronului, românii șopteau că și vremea este la fel ca regele: blândă. M-a uimit să văd că persoane în vârstă, cu baston sau fără, se așează în rândul celor care doreau să aducă un ultim omagiu regelui. Nicio durere, nicio suferință nu i-ar fi putut răzgândi.
Citește și: În atenția șoferilor

„Regele nostru a așteptat zeci de ani să vină acasă. Putem aștepta și noi câteva ore. Nu e un sacrificiu pentru noi. E o datorie”, mi-a spus cu lacrimi în ochi o bătrânică.
Un domn bine îmbrăcat, pedant, marcat de solemnitatea momentelor la care participa, mi-a spus că este de datoria noastră să ne închinăm, să ne cerem iertare.
„Plecarea regelui nostru în ’47 a întristat o țară întreagă. Nu am știut să ni-l aducem înapoi. Parcă nu ne-am fi trezit din noaptea comunistă. Trebuie să ne cerem iertare și să ne închinăm”.
Citește și: Tragismul unui destin regal

Palatul Regal | Q Magazine | Gabi Simon
Un tânăr ce ținea drapelul regal în mână mi-a mărturisit că știe despre Regele Mihai de la părinții lui. „Am citit despre Regele Mihai, după ce ai mei mi-au deschis ochii asupra lui. Întreaga lui viață este o lecție de demnitate și de istorie pentru noi. A venit timpul să ne recăpătăm identitatea și demnitatea de odinioară”.
La intrarea în Palat, românii amuțeau. Pe măsură ce înaintau, pe măsură ce se apropiau de Majestatea Sa se instala o tăcere ca de mormânt. Din marea masă a oamenilor veniți să-și aducă ultimul omagiu respira, ca niciodată, respectul. Cineva din rând a spus chiar că doliul din sufletele românilor va fi permanent iar dacă măcar în aceste zile dăm dovadă de respect și bună-cuviință, nu e totul pierdut în această țară.

Porțile Palatului s-au închis la miezul nopții. Mulțimea se împrăștiase, iar cei care nu apucaseră să intre la Rege își promiteau că vor reveni.
„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”, a spus Majestatea Sa, Regele Mihai I, în discursul susținut în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011.
Drum bun, Sire și somn liniștit!














































