România riscă să devină o a doua Polonie! Preşedintele Klaus Iohannis spune tranşant că, la fel ca în cazul Varşoviei, şi Bucureştiul ar putea să primească sancţiuni din partea Comisiei Europene dacă legile Justiţiei vor fi adoptate în forma pe care o propune Parlamentul. Şeful statului spune că „exista un risc evident de activare a articolului 7”.
„Dacă cineva îşi imaginează că nu vor exista urmări e pur şi simplu căzut din lună”, este reacţia dură a liderului de la Palatul Cotroceni. Pe lângă atacarea la Curtea Constituţională a legilor Justiţiei, preşedintele mai are un as în mânecă pentru a stopa adoptarea modificărilor pe care legislativul le are pe masă: referendumul. Președintele nici nu neagă, nici nu confirmă că l-ar putea folosi. Spune atât: „Nu e ultimul as pe care il am”.
Aleșii din Parlament primesc un avertisment din partea lui K. Iohannis: „Parlamentarismul acesta de bulibăşeală şi avarie trebuie să înceteze”, a spus şeful statului. În plus, întrebat de ce crede că actuala coaliţie majoritară se grăbeşte atât de tare cu legile justiţiei, acesta a declarat că „penalii au intrat puţin în panică.”
Reproşuri pentru ministrul Justiţiei
Klaus Iohannis a avut o serie de reproşuri şi la adresa ministrului Justiţiei. Acesta a declarat că Tudorel Toader ar fi trebuit să se consulte cu administraţia de la Cotroceni, înainte de a anunţa public modificările la legile Justiţiei. „Tudorel Toader mă evita. Nu vi s-ar fi parut normal, înainte să declanşeze tot circul ăsta, să se anunţe la mine, ca simplu preşedinte ce sunt?”, se întreabă retoric Iohannis.
Tăcerea preşedintelui din ultima vreme a stârnit mirări. Sunt voci din societatea civilă care s-au întrebat dacă nu cumva preşedintele i-a abandonat pe oamenii care ies în stradă. K. Iohannis a răspuns: „Nu am simţit că există acest sentiment în societate. Dimpotivă, la întâlnirile pe care le-am avut, mi-au spus că sunt singurul care le apără interesele şi chiar aşa mă simt.”
Citeşte aici, declaraţia fostului ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu despre situaţia din Polonia şi semnalul Comisiei Europene către România.














































