Compania americană Uber testează tehnologiile care permit unui vehicul să fie condus fără șofer, pentru cel mai nou camion cu pilot automat.
Uber umple autostrăzile din SUA!
Astfel, conform unui anunț al reprezentanților companiei, Uber testează noul lor camion fără șofer pe autostrăzile din statul american Arizona, de câteva luni. Deoarece este vorba de teste, un șofer este mereu prezent la volan, pregătit să intervină în cazul unor urgențe.
Citește și: Uber vrea să zburăm cât mai curând
Totodată, scopul acestor teste este de a demonstra că prezența factorului uman nu este necesară și, în consecință, camioanele să fie conduse singure. Din motive de siguranță, Uber a folosit doar autostrăzi pentru teste, drumurile mai mici sau cu trafic intens fiind, momentan, prea riscante.
Combină tradiționalul cu modernul
Momentan, Uber are planuri pentru a combina tehnologiile noi cu cele tradiționale. Astfel, sistemul de pilot automat ar asigura transportul pachetelor cu marfă pe drumurile lungi de pe autostrăzi, iar șoferii umani ar conduce camioanele în momentele de maximă precizie, atunci când trebuie descărcată marfa.
Citește și: Războiul dintre Firea, București și taximetriști continuă cu noi declarații
Uber este una dintre primele companii care să introducă acest sistem avansat pentru transporturi comerciale, reușind să se remarce cu prima sa comandă în urmă cu un an. Totodată, transportul de marfă nu este ceva nou pentru compania americană, având o divizie care se numește Uber Freight.
Tehnologii avansate, cu ajutorul lui Otto
Camioanele Uber sunt atât de eficiente, încât sunt capabile să preia remorcile și să le deconecteze automat. Totul se bazează pe senzori și ani întregi de tehnologii avansate care permit conducerea autonomă.
Uber lucrează pentru a dezvolta aceste tehnologii avansate încă din anul 2016, atunci când a cumpărat start-up-ul Otto, o companie specializată în camioane cu pilot automat.
Citește și: Competiție serioasă pentru Uber, de la cea mai nouă firmă „Made in China”
Compania americană este cunoscută de publicul larg drept o firmă care concurează cu firmele de taximetrie, dar nu este în niciun caz singura care lucrează la tehnologii de conducere fără șofer. Cea mai cunoscută firmă care dezvoltă astfel de vehicule este Tesla, care a anunțat că va lansa un camion electric cu pilot automat, dar și Waymo, care a discutat despre posibilitatea dezvoltării acestor tehnologii.
Mai multe avantaje
În teorie, camioanele fără șofer ar putea funcționa fără oprire, cu excepția momentelor programate pentru alimentarea cu combustibil, deoarece perioadele de odihnă de câteva ore pe zi, rezervate șoferilor, nu ar mai fi necesare. Totodată, aceste tehnologii care se bazează pe senzori de proximitate avansați și camere video performante, ar trebui să ducă la un parcurs mult mai sigur, fără risc de accidente.
Citește și: Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa platformei Uber
De exemplu, dacă un vehicul frânează în fața camionului sau schimbă direcția de mers sau banda de trafic, senzorii avansați sunt capabili să înregistreze aceste schimbări și să trimită comenzi calculatorului de bord. Acesta va adopta cea mai bună strategie, fie că este vorba de frânare, schimbarea benzii de trafic sau alte acțiuni care să prevină accidente.
Momentan, Uber nu a făcut publice datele referitoare la camioanele fără pilot, precum numărul de vehicule aflate în perioada de testare, câți kilometri ar fi condus sau dacă șoferii au fost nevoiți să intervină.















































