Liviu Pleșoianu a depus plângere penală împotriva președintelui României, Klaus Iohannis, pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare.
Citește și: Presiuni în Parchetul General
Deputatul PSD menționează în plângere o serie de acțiuni ale președintelui Iohannis prin care a stimulat și încurajat discriminarea și ura. Astfel, sunt amintite mesajele publice referitoare la scandalul iscat de numărul de înmatriculare „MUIEPSD”, subminarea autorității Poliției, încurajarea celor care folosesc în spațiul înjurătura consacrată etc.
„Astfel, la data de 4 august 2018, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a incitat la ură și discriminare împotriva unei categorii de cetățeni ai României, membri, simpatizanți sau alegători ai Partidului Social Democrat (PSD). Prezent la Consiliul Național al Partidului Național Liberal, Președintele Iohannis s-a exprimat public cu privire la scandalul iscat de utilizarea numărului de înmatriculare „MUIE PSD” obținut în Suedia. În loc să-și exercite, conform articolul 80 din Constituție, rolul de mediator în societate, îndemnând la respectarea tuturor cetățenilor țării, Președintele Iohannis a ales să încurajeze injuria „MUIE PSD” și să condamne fără nicio bază acțiunile Poliției. Iată afirmația Președintelui Iohannis, din data de 4 august 2018: „Persoanele care îndrăznesc să își spună opinia public anti-PSD sunt luați de Poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din anii comunismului”.
Ulterior, deși chiar autoritățile suedeze au anunțat radierea numărului „MUIEPSD” (acțiune absolut firească, după ce li s-a adus la cunoștință ce reprezintă), Președintele Iohannis NU a revenit cu nicio luare de poziție, deși era dator moral în acest sens.
Toate acțiunile cu caracter constant și repetat ale Președintelui Iohannis (ieșirea în stradă, la un miting neautorizat, printre protestatari care scandau „PSD – CIUMA ROȘIE” („CIUMA ROȘIE” fiind slogan nazist, folosit de Goebbels și aparatul său de propagandă pentru a încuraja exterminarea poporului evreu); încurajarea celor care folosesc în spațiul public înjurătura „MUIE PSD” la adresa unei categorii din care fac parte milioane de români; subminarea autorității Poliției prin acuzele referitoare la acțiunile pretins abuzive (prin care nu li se permite unor români să înjure alți români) au ca rezultat (având în vedere funcția deținută de domnul Iohannis) umilirea și hărțuirea publică permanentă a unei mari categorii de cetățeni români. Prin toate acțiunile amintite mai sus, Președintele Iohannis nu doar că nu îndeamnă la respect reciproc, dar chiar stimulează și încurajează discriminarea și ura. Președintele Iohannis incită la ură și discriminare împotriva parlamentarilor PSD, a Guvernului PSD, a membrilor PSD (vorbim de sute de mii de oameni), cât și a votanților și susținătorilor PSD (vorbim de milioane de oameni)”, scrie Liviu Pleșoianu.
Liviu Pleșoianu este de părere prin toate acțiunile sale „Președintele în funcție a urmărit un folos politic direct: înlăturarea prin forță a actualului guvern și instaurarea unuia subordonat lui”
„Astfel, INTENȚIA sa la săvârșirea faptei este evidentă, deoarece Președintele în funcție a urmărit un folos politic direct: înlăturarea prin forță a actualului guvern și instaurarea unuia subordonat lui, care să îi pună la dispoziție bugetul dorit și să răspundă tuturor dorințelor sale la nivel politic, inclusiv prin adoptarea legislației agreate de acesta. Aceasta deși majoritatea populației este reprezentată democratic, ca urmare a votului, de actuala majoritate parlamentară, precum și de Guvernul rezultat ca urmare a votului exercitat de parlamentarii majorității”, se arată în plângerea penală.
De asemenea, Pleșoianu se va constitui și „parte civilă, pentru prejudiciul moral ce mi-a fost cauzat prin fapta săvârșită de numitul Klaus Werner Iohannis, prin injuriile și vătămările psihice la care am fost supus, în calitate de membru al categoriei de persoane vizate de instigările acestuia”.















































