Actual

Papa Francisc a ajuns în România

Papa Francisc a sosit la Bucureşti, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”.

Suveranul Pontif a fost întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis,  de reprezentanți ai BOR, dar și de catolici.

 Papa Francisc a dat mâna cu oficialii români, iar copiii au strigat „Vivat Papa” și au aplaudat. 

Papa Francisc l-a binecuvântat pe unul dintre copii.
În aceste momente, Papa se deplasează către Palatul Cotroceni, unde va avea loc, pe Platoul Marinescu, ceremonia oficială de primire.

Vor urma convorbiri tete-a-tete preşedintele Iohannis – Papa Francisc. Apoi, Suveranul Pontif va avea, tot la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi corpului diplomatic. Şeful statului român va susţine o alocuţiune, iar Papa un discurs.

Papa Francisc a venit în România la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, prima a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă.

După-amiază, Papa Francisc se va întâlni cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române, va merge la Catedrala Naţională, după care va prezida Sfânta Liturghie la Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif”. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top