Modificări ale legislației penale, după cazul Caracal

Ministrul justiției, Ana Birchall, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că legile penale vor fi modificate prin Ordonanță de Urgență.

Grupul de lucru interinstituțional constituit în cadrul Ministerului Justiției a analizat în regim de urgență legislația penală și procesual penală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave, contra persoanei, în special în situațiile în care este afectată valoarea socială supremă apărată de legea penală, respectiv viața, libertatea și integritatea corporală și sexuală.

În urma analizei, s-au constatat deficiențe în modul de incriminare a infracțiunii de „Lipsire de libertate în mod ilegal” .

De asemenea, Birchall consideră că beneficiul liberării condiționate se acordă prea ușor persoanelor condamnate pentru infracțiuni grave îndreptate împotriva persoanei.

Ministrul Justiției a subliniat că există necorelări între Constituția României și Codul de procedură penală în materia percheziției domiciliare și a infracțiunii flagrante, că pentru o apărare socială eficientă, este necesar ca unele dintre infracțiunile grave împotriva persoanei să fie instrumentate de o structură specializată a Ministerului Public, cu expertiza necesară și cu capacitatea de a coagula resursele necesare abordării unor astfel de cauze.

Drept urmare, se impune înăsprirea regimului sancționator al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și incriminarea separată a faptei comise prin răpire – ca formă agravată a lipsirii de libertate în mod ilegal precum și prevederea unor variante agravate, raportate la victimă.

Ana Birchall nu a făcut nicio referire la necesitatea adoptării unei legi a răspunderii magistraților sau despre măsurile care ar trebui luate pentru a preveni astfel de situații. De altfel, ministrul Justiției nu a dorit să lămurească presei niciun aspect referitor la cazul de la Caracal.

În urma analizei realizate de grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiției, a rezultat necesitatea unor modificări în legislația penală și procesual penală.

Propuneri de modificare a Codului penal

1. Regimul liberării condiționate (art. 99 și 100 din Codul penal)

Având în vedere faptul că liberarea condiționată este o vocație și nu un drept al unei persoane condamnate, iar reglementarea condițiilor concrete în care se poate poate acorda acest beneficiu intră în marja de apreciere a legiuitorului infraconstituțional, dând curs solicitărilor constante din partea unor autorități publice, dar și din partea societății civile, s-a operat în cadrul instituției liberării condiționate, pe următoarele paliere:

– modificarea părții introductive, pentru accentuarea ideii că îndeplinirea condițiilor pentru acordarea liberării condiționate (atât în cazul detențiunii pe viață, cât și în cazul pedepsei închisorii) să fie cumulativă;

– creșterea limitei de vârstă în cazul variantei atenuate a liberării condiționate de la 60 la 65 de ani, prin corelare cu prevederile art. 57 (Neaplicarea detențiunii pe viață) și art. 58 (Înlocuirea detențiunii pe viață) din Codul penal;

– în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, cuantumul pedepsei efectiv executate de către persoana condamnată înainte ca aceasta să dobândească dreptul de a solicita liberarea condiționată a fost sporit de la 20 la 25 de ani. Solicitarea liberării condiționate nu determină însă, în mod automat, acordarea acesteia;

– în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, aplicate pentru o infracțiune al cărei maxim prevăzut de lege este închisoarea mai mare de 10 ani, cuantumul pedepsei efectiv executate de către persoana condamnată înainte ca aceasta să dobândească dreptul de a solicita liberarea condiționată a fost majorat, prin impunerea unor fracțiuni mai mari de pedeapsă ce trebuie executate. Nici în acest caz, solicitarea liberării condiționate nu determină automat acordarea acesteia.

2. Înăsprirea regimului sancționator al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și prevederea separată, ca variantă agravată, a faptei comise prin răpire

În cuprinsul art. 205 din Codul penal (Lipsirea de libertate în mod ilegal) a fost adăugată ca variantă agravată distinctă săvârșirea faptei prin răpire, situație în prezent cuprinsă în varianta tip a infracțiunii, de la alin.(1).

Deși infracțiunea de la art. 205 Cod penal nu a constituit o problemă legislativă până la acest moment, toate formele de lipsire de libertate în mod ilegal constituind infracțiuni de lege lata, această modificare legislativă poate facilita soluționarea cauzelor pentru viitor, printr-o mai bună individualizare a pedepselor în funcție de gravitatea în concret a faptei comise.

Având în vedere faptul că răpirea presupune din start folosirea violenței fizice sau psihice asupra victimei, inclusiv prin mutarea acesteia în mod forțat, ceea ce presupune în cele mai multe cazuri premeditare, curaj și determinare deosebite din partea infractorului, s-a apreciat că se justifică o incriminare  mai aspră a comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în această modalitate.   

Astfel, se propune o sancționare progresivă:Pentru  varianta standard, care nu presupune folosirea forței ori a violenței fizice sau psihice asupra victimei pentru a o deplasa în incinta în care va fi sechestrată, se păstrează vechiul regim sancționator;

Pentru prima variantă agravată, care presupune răpirea ca modalitate de comitere, după cum s-a explicat mai sus,  se propune sancțiunea închisorii de la 2 al 8 ani.

Pentru cea de a doua variantă agravată, și anume actualul alin. (3), care presupune comiterea faptei de la alin. (1) sau (2) de către o persoană înarmată, asupra unui minor, punând în pericol sănătatea sau viața victimei, se propune sancționarea prin sporirea limitelor de pedeapsă pentru fapta de referință. În plus, a fost constituită o nouă variantă agravată – săvârșirea faptei asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voința ori de a se apăra.

Pe cale de consecință, se propune un alineat nou, alin.(6) al art. 205, care să asimileze lipsirii de libertate și fapta comisă asupra unui copil cu vârsta de până la doi ani, în considerarea vulnerabilității sale specifice, datorate vârstei fragede.

Propuneri de modificare a Codului de procedură penală

Întrucât în practică sunt situații în care este necesară obținerea foarte rapidă a unui mandat de percheziție  – mai ales în cazul unei infracțiuni flagrante – care să permită efectuarea percheziției domiciliare, termenul de 24 de ore reglementat de forma de lege lata a art. 158 alin. (5) din Codul de procedură penală poate constitui în respectivele cazuri un impediment. Pe cale de consecință se propune modificarea alin. (5) al art. 158 din Codul de procedură penală, acesta urmând a prevedea că „cererea procurorului prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare se soluționează de îndată”. Restul dispozițiilor alin. (5) se mențin (respectiv faptul că soluționarea cererii se face fără citarea părților și faptul că participarea procurorului la soluționarea cererii prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare este obligatorie).

De asemenea, în ceea ce privește intervalul orar în care se poate efectua percheziția domiciliară pe baza unui mandat de percheziție, se propune, la art. 159 din Codul de procedură penală, pentru un plus de claritate a reglementării, modificarea alin. (3) și introducerea unui alineat  nou, alin. (3¹). Astfel, față de soluția de lege lata, care conține într-un singur alineat atât regula (efectuarea percheziției în intervalul orar 6-20), cât și excepția (efectuarea percheziției în cazul infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră), în forma propusă prin proiect reglementarea regulii se face prin alin. (3) [„(3) Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00.”], excepția urmând a fi cuprinsă în alin. (3¹) [„(3¹) Percheziția poate fi efectuată și în intervalul orar 20,00-6,00 în cazul infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră”].

Corelativ intervențiilor operate asupra art. 158, se propune o modificare a literei d) a alin. (7) al art. 158 – alineat care reglementează conținutul încheierii instanței (prin care s-a admis cererea procurorului de efectuare a percheziției domiciliare) și, respectiv, al mandatului de percheziție. Ca urmare a intervenției propuse, atât încheierea instanței, cât și mandatul de percheziție vor cuprinde (alături de alte mențiuni prevăzute de lege):perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăși 15 zile; menționarea faptului  că, în ceea ce privește intervalul orar de efectuare a percheziției, aceasta se face oricând potrivit art.159 alin.(3) și (3¹) C.p.p.

Analizând propunerile transmise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rezultat necesitatea de a interveni și asupra art. 293 din Codul de procedură penală –  Constatarea infracțiunii flagrante. Astfel, pentru a clarifica reglementarea aplicabilă procedurii de constatare a unei infracțiuni flagrante (reglementarea de lege lata fiind interpretată în mod diferit de organele judiciare) se propune completarea art. 293 cu un alineat nou, alin. (2¹), care, în acord cu prevederile art. 27 alin. (2) din Constituție, să prevadă expres faptul că „în cadrul constatării infracțiunii flagrante se poate pătrunde într-o locuință sau în orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, pentru prinderea făptuitorului ori pentru a pune capăt activității infracționale, precum și pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane.” Corelativ, se propune o intervenție asupra alin. (2) al art. 61 din Codul de procedură penală – și organelor prevăzute la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală li se vor aplica prevederile art. 293 alin. (2¹) din Codul de procedură penală.

Competența DIICOT, extinsă

În contextul luptei împotriva actelor de terorism, a infracțiunilor de finanțare a terorismului precum și a criminalității organizate, întărirea capacității instituțiilor specializate de aplicare a legii în special în sfera resurselor umane și materiale, apare ca fiind imperios necesară. Pe cale de consecință, conferirea cadrului legislativ necesar concentrării DIICOT pe activitatea specifică unei combateri eficiente a infracționalității grave impune și modificări ale competenței sale, în vederea eliminării acelor infracțiuni pentru instrumentarea cărora nu este absolut necesară o intervenție a unui organ de urmărire penală supra-specializat.

Având în vedere evoluția societății și informatizarea acesteia, prin proiect se are în vedere reglementarea competenței DIICOT pentru infracţiunile contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice (art. 360 – Accesul ilegal la un sistem informatic, art. 361 – Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, art. 362 – Alterarea integrității datelor informatice, art. 363 – Perturbarea funcționării sistemelor informatice, art. 364 – Transferul neautorizat de date informatice, art. 365 – Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice), atunci când săvârşirea acestor infracțiuni a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal sau dacă persoana vătămată face parte din categoriile prevăzute expres în proiect (dacă persoana vătămată ar face parte din entitățile înscrise în Registrul prevăzut de art. 5din Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice sau ar deține sisteme informatice dintre cele prevăzute de art. 3 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice).

Se menține în competența DIICOT efectuarea urmăririi penale în cazul fraudelor comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice (art. 249 – Frauda informatică, art. 250 – Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, art. 251 – Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos, din Codul penal) dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal.

În acest mod, DIICOT, structură de parchet specializat, se va putea concentra pe combaterea infracțiunilor grave sau complexe, instrumentând cauzele comise în condițiile art. 367 din Codul penal, indiferent de calitatea persoanei vătămate, precum și cele în care sunt atacate/aduse în stare de neîntrebuințare/folosite fără drept, sisteme informatice complexe, de stat sau private, cu consecințe asupra unei colectivități sau serviciu public.

A fost extinsă competența DIICOT și la variantele agravate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (prin răpire), precum și la infracțiunea de sclavie, având în vedere gravitatea și complexitatea deosebită a acestor fapte, precum și asemănările, în privința laturii obiective a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu unele dintre infracțiunile deja aflate în competența DIICOT (spre exemplu traficul de persoane).

În sfârșit, se constituie un temei general care să permită DIICOT să acționeze potrivit unor competențe specifice stabilite prin alte legi decât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.