Vicepremierul Raluca Turcan a făcut din nou o declarație care a bulversat atât elevii, cât și părinții.
Concret, Turcan a declarat, într-un interviu la RFI, că este posibilă repetarea anului școlar în curs.
„Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”.
La câteva ore, ministerul Educației, Monica Anisie a contrazis-o vehement pe Raluca Turcan. Ea a declarat pentru edupedu.ro că „scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Exclus să amânăm examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat cu un an”.

De asemenea, Anisie a mai declarat că în această săptămână, ministerul va prezenta variantele „pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență”.
Elevii către Raluca Turcan: Iresponsabilitate
Consiliul Naţional al Elevilor a emis un comunicat în care a condamnat declarațiile Ralucăi Turcan:
„Anul şcolar nu trebuie îngheţat, iar amânarea examenelor naţionale trebuie evitată. Îngheţarea anului şcolar nu reprezintă o soluţie benefică niciunui actor implicat în sistemul educaţional (…).
De asemenea, amânarea examenelor naţionale ar fi o măsură ce ar aduce cu sine o serie de dezavantaje pentru elevi: impune o posibilitate ca elevii care nu vor mai avea ocazia de a susţine examenele naţionale în a doua sesiune să nu mai aibă opţiune de a urma cursurile unui liceu, dublată de lipsa consilierii vocaţionale şi profesionale a elevilor, iar viitorii absolvenţi de liceu se vor afla în situaţia de a nu mai putea opta pentru continuarea studiilor într-o instituţie de învăţământ superior.
Elevii din România îşi doresc ca structura anului şcolar să nu fie modificată, însă sănătatea trebuie prioritizată, iar actorii din educaţie trebuie să manifeste solidaritate şi înţelegere în aceste vremuri de criză”, se arată în comunicat.
Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia Guvernului că trebuie să investească în programe de formare continuă a profesorilor, astfel încât aceştia să poată livra cu profesionalism conţinuturi prin instrumente digitale, dar şi în achiziţionarea infrastructurii necesare pentru ca fiecare copil să aibă acces la digitalizarea educaţiei (device-uri, abonament de date).
„Declaraţiile doamnei viceprim-ministru Raluca Turcan denotă iresponsabilitate faţă de elevii din România, pentru care Consiliul Naţional al Elevilor va lupta în această perioadă, astfel încât niciun beneficiar direct al educaţiei să nu fie nevoit să repete anul şcolar în curs”.
Consiliul Național al Elevilor
„Turcan a provocat haos cu aceste declarații”
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că Vicepremierul Raluca Turcan a dat dovadă de totală lipsă de profesionalism ieșind în spațiul public cu declarații de presă care nu au făcut decât să genereze haos în sistemul de educație, în rândul cadrelor didactice, al părinților și al elevilor. Este inuman să se comporte așa, ca oficial al statului.
Orice propunere sau modificare în calendarul anului școlar trebuie făcută doar după ce a fost bine analizată și în urma consultărilor cu specialiștii, sindicatele din educație, asociațiile de părinți și de elevi.
Prin astfel de declarații există riscul major să fie paralizat sistemul de învățământ. În condițiile în care populația este panicată de acest COVID -19, astfel de ‘exerciții de comunicare’ în mass-media trebuie evitate.
Este o dovadă de lipsă de profesionalism să ieși în spațiul public și să vorbești fără să ai o consultare cu specialiștii din educație, cu cei din Ministerul Educației și Cercetării sau cu partenerii sociali și să arunci variante privind modul în care se va desfășura anul școlar 2019-2020. O astfel de declarație este o dovadă de lipsă de umanitate, tocmai în această perioadă în care autoritățile ne îndeamnă pe toți să nu provocăm panică.
Ce credeți că a reușit să facă doamna Vicepremier Raluca Turcan cu aceste declarații? Panică și haos în rândul părinților, elevilor și cadrelor didactice.
Cred că repezentanții Guvernului României care fac declarații publice în această perioadă, trebuie să fie extrem de atenți la ceea ce afirmă”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI pentru edupedu.ro















































