Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta mâine ce „orientări” propune Comisia Europeană pentru ieșirea treptată din izolare a țărilor membre.
Anunțul a fost făcut de purtătorul său de cuvânt, Eric Mamer, într-o conferinţă de presă, transmite agenţia France Presse, ciatată de Agerpres.
Austria şi Danemarca au prezentat deja propriile planuri de ridicare a măsurilor de izolare.
‘„Mâine (miercuri) Comisia va adopta orientări, viziunea sa asupra modului în care statele membre ar trebui, în manieră coordonată, să pună în practică măsuri pentru ieşirea din această perioadă de izolare şi, în manieră generală, alte măsuri luate în acest context”, a explicat Mamer.
Viena şi Copenhaga au informat în prealabil Comisia şi celelalte state membre UE în legătură cu strategiile lor, a adăugat Eric Mamer.
„Înţelegem că aceste strategii vor fi graduale, puse în practică pas cu pas, ceea ce este un element important pe care îl vom pune în lumină” miercuri, a subliniat el.
Austria a publicat luni un calendar care detaliază planul său de ridicare a restricţiilor în vigoare contra pandemiei; acest plan va începe după Paştele catolic (12 aprilie) prin redeschiderea micilor afaceri, în timp ce Danemarca vrea să redeschidă creșele, grădinițele și școlile primare de la 15 aprilie.
România, depozitul UE de echipamente medicale
„România va deveni prima țară din Uniunea Europeană care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a Uniunii Europene, a anunțat președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

„Am creat o rezervă strategică comună de echipamente medicale a Uniunii Europene. Este pentru prima dată când reuşim să facem aşa ceva prin mecanismul de protecţie civilă, rescEU. Vom cumpăra cu bani europeni aceste echipamente pe care le vom trimite în ţările care au nevoie mai mult de ele. Sunt mândră şi recunoscătoare pentru că România s-a oferit să fie prima ţară europeană să cumpere şi să găzduiască în numele UE ventilatoare. Au fost deja comandate 150 de ventilatoare şi imediat ce vor ajunge în România le vom putea trimite rapid în ţările care au nevoie de ele, bineînţeles în Spania şi Italia“, a spus von der Leyen, într-un interviu acordat TVR.
Într-o primă etapă, achiziția derulată de România, în numele Uniunii Europene, în limita sumei de 10 milioane de euro, vizează echipamente medicale de protecție – măști și costume individuale de protecție – și ventilatoare.
Ursula von der Leyen a mulțumit României,pentru solidaritatea manifestată, trimițând personal medical în Italia pentru tratarea pacienților bolnavi de COVID-19.

















































