Asociația berarilor din Franța a anunțat miercuri, 6 mai, că 10 milioane de litri de bere vor fi aruncați pentru că nu au fost consumați, din cauza măsurilor de izolare, și urmează să expire, informează The Local.
- Blocul Național Sindical solicită retragerea imediată a proiectului legii salarizării
- Institutul Național al Magistraturii: Tot mai puțini tineri își mai doresc să devină judecători și procurori
- Noua practică bruxelleză: lobby mascat pe lângă oficialii europeni prin intermediul presei
- Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
Cantitatea de bere aruncată ar putea umple patru piscine de dimensiuni olimpice, fiind alcătuită în mare parte din bere artizanală, care are un preț mai ridicat.
„Aceste beri au un conținut mare de hamei și dacă sunt păstrate prea mult timp, când petrec 2-3 luni în depozit, își pierd aroma, gustul și mirosul”, a declarat Maxime Costilhes, șeful asociației, pentru AFP.
Producătorii nu au putut să vândă bere din cauza închiderii restaurantelor, opririi turismului și anulării festivalurilor.
Datele au fost compilate pe baza informațiilor obținute de la peste 300 de membri ai asociației, care reprezintă 98% din producția de bere din Franța.
Aproximativ 70% dintre producătorii de bere au raportat că au pierdut jumătate din cifra de afaceri sau mai mult.
















































