Un document venit din România, preluat în dezbaterea europeană pe tema Covid

Un document elaborat în format de White paper (Carte albă) de Un grup de oameni preocupaţi, (după modelul practicat în țările vestice pentru documente ale societății civile) din România a fost distribuit la nivelul instituțiilor și cancelariilor europene.

• Simona Halep s-a retras. „Nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit”
• Acum 3 ani, România avea cea mai ieftină benzină din Europa. Azi e la nivelul din cele mai scumpe state membre UE
• Proiect. Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani
• Factura de energie a devenit locul unde se întâlnesc tot mai multe ambiții politice, economice și sociale
• Oligarhul înșelat

Publicațiile internaționale EU Observer, Diplomat Magazine și IFIMES Slovenia au scris despre această contribuție.

Într-o analiză pentru Q Magazine, autorii au explicat demersul lor și au sintetizat conținutul acestui document care propune mecanisme la nivelul Uniunii Europene în cazul infrastructurilor critice din sănătate.

„Pandemia de SARS-CoV-2 a evidenţiat punctele slabe economice, sociale, politice şi structurale ale Uniunii Europene. Acestea au generat nu numai tragedii umane, ci şi conflicte politice, pierderea încrederii, nesiguranţa privind viitorul cetăţenilor care s-au confruntat cu răspunsurile lipsite de vlagă ale statelor membre şi oficialilor europeni şi, în ultimă instanţă, o criză economică a cărei gravitate, lungime şi efecte secundare sunt încă necunoscute.

Conducerea Uniunii Europene ar trebui să fie preocupată de reacţiile politice defensive legate de restricţionarea turismului, protecţionismul şi politicile auto-defetiste în care țările se subminează unele pe altele în interes propriu îngust. Răspunsul la aceste probleme este că trebuie să se pună bazele unei Uniuni Europene mai rezistente la crize ale sistemului de sănătate publică, unde politicile bune să se îmbine cu capacitatea operaţională şi comunicarea strategică, pentru a asigura atât predictibilitatea cât şi eficacitatea reacţiilor în cazul unor crize viitoare. Aceasta necesită nu doar efort din partea fiecărei naţiuni în parte şi cooperarea dintre ele, ci şi capacitatea de coordonare a Uniunii Europene.

Această Carte Albă afirmă că actualul Program al Uniunii Europene privind Protecţia Infrastructurilor Critice (European Programme for Critical Infrastructure Protection – EPCIP) reprezintă una dintre cele mai importante pietre de temelie ale siguranţei viitoare în faţa pandemiilor. În iteraţiile sale europene şi naţionale (unde sănătatea este deja prezentă în taxonomia infrastructurilor critice), acesta oferă un set de instrumente conceptuale pentru înţelegerea impactului sistemic al crizelor cum ar fi pandemia, inclusiv dincolo de sfera sănătăţii, precum şi modalităţile de planificare, organizare şi implementare a măsurilor vizând creşterea rezilienței societăţilor europene la astfel de crize.

Înainte de a începe, trebuie să adăugăm că eforturile europene mai ample în acest sens ar trebui să respecte următoarele principii:

Interdisciplinaritatea – unde expertiza în domeniul medical se combină cu logistica, comunicarea strategică, ştiinţa economică şi diplomaţia, pentru a asigura eficacitatea eforturilor, ceea ce este foarte potrivit dat fiind caracterul multidimensional al acestor crize, care transcende aspectele privind sănătatea;

Nediscriminarea – atunci când avem de-a face cu provocări colective, eforturile europene în domeniul sănătăţii nu ar trebui să se supună retoricii şi planificării unei Europe „cu mai multe viteze” sau „cu geometrie variabilă”. Toate ţările europene trebuie să conlucreze în această direcţie şi toate iniţiativele, chiar dacă vin din partea unui grup mai mic de naţiuni, trebuie ca în final să se răsfrângă asupra întregii UE. În cele din urmă, orice practici discriminatorii sau de excludere vor avea drept rezultat noi vulnerabilităţi în ceea ce priveşte crizele din domeniul sănătăţii;

Promovarea rezilienței – toate eforturile la nivel european trebuie îndreptate către promovarea rezilienței sociale, care nu este doar o măsură a capacităţii de a gestiona crizele, ci şi de a atenua efectele şi de a reveni cât de repede şi cât de uşor posibil la funcţionarea normală a societăţii din punct de vedere economic, social şi politic. În caz contrar, am putea să descoperim că strategii care fac exces de zel, deşi sunt atrăgătoare din punct de vedere politic, pot provoca mai multe tragedii umane decât însăşi criza de sănătate;

Perspective pe termen lung – UE nu ar trebui să se pregătească pentru următoarea pandemie de coronavirus sau următoarea pandemie în general, ci pentru viitoarele crize din domeniul sănătăţii, în corelaţie cu alte crize cum ar fi cea alimentară, a apei, energetică, etc. care pot implica scenarii diferite, precum şi să accepte faptul că deşi trebuie încercat, prevenţia completă nu este fezabilă, iar UE trebui să se aştepte la neprevăzut.

Un instrument deja existent

Deşi se bazează pe o serie de documente de referinţă care descriu o mare varietate de infrastructuri critice de interes, Programul European pentru Protecţia Infrastructurilor Critice se axează momentan pe infrastructurile energetice şi din transport, având liste cu structurile vizate, în timp ce UE recunoaşte tehnologia informațională şi sistemele spațiale drept infrastructuri europene critice ca parte a altor iniţiative. Infrastructurile sanitare sunt incluse teoretic, dar nu şi practic.

Principala noastră recomandare este ca UE să înceapă să aplice EPCIP sectorului infrastructurilor sanitare şi să sporească implicarea Comisiei Europene în sprijinirea protejării acestora în statele membre. Uniunea Europeană defineşte infrastructurile critice drept „un bun, sistem sau parte a acestuia situat în statele membre, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, sănătatea, siguranţa, securitatea, bunăstarea economică sau socială a oamenilor, şi a cărui întrerupere sau distrugere ar avea un impact semnificativ asupra unui stat membru ca urmare a nereuşitei de a menţine respectivele funcţii”. Infrastructurile critice europene respectă această definiţie, cu mențiunea că efectele întreruperii funcționării lor se simt în două sau mai multe state membre UE.

Prin includerea activă şi rapidă a sănătăţii în EPCIP, autorităţile naţionale şi europene ar trebui să înceapă identificarea şi desemnarea Infrastructurilor critice europene din sănătate (ICES) şi includerea lor în sistemele naţionale şi europene de Protecţie a Infrastructurilor Critice (PIC). Fie că aceste infrastructuri sunt spitale, laboratoare, unităţi de producţie sau alte facilități/instituții/active, deţinătorul / operatorul lor ar fi obligat să elaboreze şi să actualizeze un Plan de Securitate al Operatorului, să adapteze ierarhia organizaţională pentru a include un Ofiţer de legătură cu autoritățile competente pe tema PIC[1] şi să ajute autorităţile competente să stabilească linii de comunicare care să ajungă până la nivel european.

Procesul de cercetare prin care Infrastructurile critice europene din sănătate ar fi identificate/desemnate va avea cu siguranţă rezultate neaşteptate în privinţa conștientizării dependenţelor europene, dar va aduce şi conştientizarea interdependenţelor naturale care au fost promovate prin integrarea europeană, specializarea și diviziunea muncii la nivel european şi mobilitatea factorilor europeni. Uniunea Europeană trebuie să lucreze împreună cu statele membre nu doar pentru a proteja ICES, ci şi pentru a planifica şi finanţa reziliența sporită a viitorului sistem ICES, acesta fiind un proces ce transcende competenţa EPCIP.

Propuneri europene cu impact colectiv

În continuare prezentăm câteva sugestii de iniţiative europene în acest domeniu, unele dintre ele putând  să se suprapună sau să fie contradictorii. Ele au menirea de a scoate în evidenţă bogăţia de posibilităţi, şi nu de a oferi o modalitate coerentă de a creşte reziliența europeană în faţa pandemiei:

Crearea în cadrul UE a unei Forţe Europene Anti-Epidemice (FEAE) interoperabilă cu structurile similare ale NATO, profitând de experienţa actuală în cooperarea civilă-militară. Aceasta poate fi militarizată, sau mai degrabă o structură militară ar putea oferi cadrul logistic în vederea operaţionalizării unui plan sau a unei strategii pentru intervenţie în cazul unei crize epidemiologice care afectează unul sau mai multe state membre sau chiar Uniunea Europeană în totalitate. În concordanţă cu principiile democratice, planificarea şi strategia ar trebui să fie puse la dispoziţie şi aprobate de autorităţile politice, însă o astfel de iniţiativă ar oferi standardizarea necesară acţiunii colectivă, şi anume interoperabilitatea, pe care pun accentul atât NATO cât şi UE. Pentru a evita complicaţiile birocratice, problemele legislative şi pentru a scurta timpul necesar pentru crearea sa, considerăm că s-ar putea porni de la iniţiativa Cooperării Permanente Structurale (Permanent Structurale Cooperation – PESCO), a cărei punere în aplicare a durat nouă ani şi care include deja printre proiectele sale un Centru Multinaţional pentru Coordonare Medicală (CMCM) şi un Centru European Militar de Comandă (CEMC). Finanţarea iniţială ar putea proveni parţial de la Fondul European de Apărare. Cooperarea cu NATO este vitală, la fel cea cu organizaţiile de reacţie în caz de situaţii de urgenţă din diferitele state membre. NATO deţine deja structuri interne care se ocupă de problemele nucleare, biologice şi chimice (NBC), în care sunt reprezentate toate statele membre NATO. Fie pornind de la acelea, fie prin crearea de structuri militare similare la nivelul UE s-ar putea crea o bază iniţială pentru planificarea de măsuri specifice.

Uniunea Europeană ar putea avea în vedere finanţarea şi dezvoltarea unei reţele europene de centre de cercetare în domeniul sănătăţii publice şi bolilor infecţioase care să sprijine FEAE şi alte iniţiative de acest tip din punct de vedere academic, al cercetării şi dezvoltării şi logistic. Aceasta ar duce la cooperarea dintre centrele de excelenţă din Europa de Vest, dar ar putea implica şi crearea de noi centre pe criterii geografice, regionale şi economice (pentru a evita concentrarea în Europa de Vest), precum şi dezvoltarea expresă a instituţiilor existente cum ar fi Institutul Cantacuzino din România. Dispunând de management profesionist, angajări pe baze competitive deschise tuturor experţilor europeni, finanţare multianuală şi linii clare de cooperare şi comunicare, exact ca în modelul folosit pentru cercetarea de bază din fizică, ar fi posibil să se creeze o infrastructură europeană robustă, care să fie inclusă în ERNCIP (Reţeaua Europeană de Referinţă pentru Protecţia Infrastructurilor Critice). Aceste centre s-ar constitui în puncte focale naţionale şi regionale pentru cooperarea cu universităţi, laboratoare publice şi comerciale, companii private şi autorităţi sanitare.

Indiferent de structurile şi iniţiativele care s-ar implementa, cooperarea cu NATO este esenţială pentru ameliorarea vulnerabilităţii colective şi  pregătirea pentru situaţii de criză. Există deja poveşti de succes în domeniul cooperării operaţionale dintre NATO şi UE în domeniul securităţii cibernetice. Declaraţia comună din 2016 a inclus 42 de recomandări pentru implementarea sa în 7 zone diferite şi cu 32 de acţiuni concrete. Anual se publică rapoarte privind starea cooperării şi cele 74 de proiecte actualmente în curs de implementare. Aspectele legate de sănătatea publică şi rezistenţa în faţa pandemiilor pot fi uşor incluse într-un set lărgit de zone unde cooperarea este prioritară, care includ deja contracararea ameninţărilor hibride, cooperarea maritimă, apărarea şi securitatea cibernetică, exerciţiile comune, creşterea capacităţii de apărare şi întărirea cooperării politice şi a dialogului.

Este de importanţă vitală ca Uniunea Europeană să se implice şi, alături de alte instituţii europene, să ocupe un loc central în coordonarea eforturilor comune. De exemplu, există deja un Centru de Coordonare a Reacţiei în Situaţii de Urgenţă (CCRSU) şi un Laborator European de Gestionare a Crizelor, subordonat Comisarului UE pentru Gestionarea Crizelor. Rolul şi autoritatea sa ar trebui extinse, la fel ca şi resursele de care dispune, pentru a se putea întreprinde acţiuni mai prompte decât cele care au existat pe durata crizei actuale.

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a mulțumit României și Germaniei pentru că au fost primele state membre care au găzduit echipamentele rescEU

Îmbunătăţirea reacţiilor naţionale şi europene în situaţii de criză sanitară, inclusiv cele legate de bolile infecţioase, trebuie să se bazeze pe existenţa şi folosirea capacităţilor de modelare şi simulare pentru training, construire de scenarii şi planificare.

Uniunea Europeană poate formula recomandări privind bunele practici pentru a evita crearea de stocuri de bunuri de bază şi speciale (măşti, echipamente medicale, medicamente, etc.) de către state sau unităţi administrative subnaţionale. Ar putea chiar să fie posibil şi de dorit ca UE să investească în crearea de stocuri strategice din categorii importante de bunuri pe care să le ţină sub control şi să le pună la dispoziţie în caz de necesitate. Există mai multe exemple de astfel de structuri în vecinătatea extensa a UE şi ele pot deveni obiectul cooperării şi schimbului de experiență cu state non-UE. Aceste modele prevăd baze care controlează stocurile din depozitele aflate într-o anumită regiune pentru a fi folosite în situaţii de urgenţă prin activarea de la distanţă în faza iniţială a unui dezastru și în sprijinul primilor respondenți.

Uniunea Europeană ar trebui să creeze un Grup de Lucru Macroeconomic de Reacţie la Criză care să implice Comisia, Banca Centrală Europeană şi reprezentanţi ai statelor membre pentru a planifica şi negocia în avans măsuri care să asigure stabilitatea macroeconomică şi redresarea în timpul crizelor care îşi au originea în afara sferei economice, cum ar fi cele cauzate de pandemii. A fost dureros de evident că şi cele mai bine pregătite naţiuni au fost luate pe nepregătite de consecinţele economice ale metodelor de gestionare a pandemiei şi de acţiunile fiecărui stat în parte şi au fost obligate să creeze instrumente ad-hoc şi să treacă prin îndelungi negocieri interne și europene pentru încheierea de acorduri care să le protejeze economia, piaţa forţei de muncă şi piaţa de capital.

UE ar trebui să ia în considerarea extinderea excepţiilor care se aplică în momentul de faţă regulilor privind ofertele şi competitivitatea de la zona apărării naţionale la cea a sănătăţii naţionale ca element determinant al securităţii naţionale. Actuala criză a fost agravată de lanţurile fragile şi neadecvate de furnizori de bunuri cu producţie centralizată, cum ar fi măştile, echipamentul de protecţie şi altele. Ar fi ideal dacă o parte a acestei producţii ar fi descentralizată, însă acest lucru este dificil fără sprijin din partea statului, în contextul tendințelor din piețe competitive. Totuşi, o astfel de descentralizare ar putea să vină în sprijinul eforturilor de limitare a pandemiei, a eforturilor de „aplatizare a curbei” şi salvării de vieţi omeneşti. În general, trebuie să identificăm acele domenii în care procesele de piață şi regulile UE cu privire la competitivitate și ajutoare neloiale produc rezultate care au un impact negativ asupra rezilienței europene în diverse împrejurări.

Există modele consacrate şi cu o bună funcţionalitate care eludează dificultăţile în a ajunge la un consens la nivel european. De exemplu, Agenţia Europeană pentru Apărare a început cu un număr mic de state membre şi apoi s-a lărgit pentru a le include aproape pe toate după ce şi-a dovedit meritele. Alternativ, există exemplul Agenţiei Spaţiale Europene, o organizaţie interguvernamentală a cărei componenţă se suprapune în mod clar cu cea a UE, dar care nu face parte din UE. Cu toate acestea, a stabilit un parteneriat pe termen lung, UE fiind beneficiara principală a celor mai ample proiecte colective ale sale. O agenţie similară dedicată luptei împotriva pandemiilor (ca Centrul european pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, care există deja dar nu funcționează foarte bine) ar putea cu siguranţă să îndeplinească această funcţie pentru UE fără a face parte din UE, dar fiind indisolubil legată de aceasta prin finanţare şi implementare. Poate fi dificil să se pornească de la o „coaliţie a celor care vor” în condiţiile unui climat de anxietate politică privind „Europa cu multiple viteze”, dar aceasta ar putea să fie alegerea corectă atâta timp cât li se permite tuturor statelor membre să participe, dacă doresc, după ce aceasta şi-a dovedit eficacitatea.

UE ar putea, de asemenea, să ia în considerare transformarea Programului European pentru Protecţia Infrastructurilor Critice într-o Agenţie Europeană pentru Protecţia Infrastructurilor Critice, având o ierarhie, rol, autoritate şi instrumente mai bine definite pentru a asigura rezistenţa pan-europeană atunci când două sau mai multe state membre sunt afectate şi să coordoneze finanţarea europeană pentru măsuri menite să sporească reziliența.

Acţiuni ale UE propuse pentru a îmbunătăţi capacitatea UE de a face faţă pandemiilor pe termen lung:

UE ar putea însărcina JRC (Joint Research Centre of the EU), şi în mod special ISPRA, dedicat cercetării în domeniul securităţii cetăţenilor, să conducă un Consorţiu pentru a dezvolta un Index al nivelului de pregătire europeană în caz de pandemie şi pentru a oferi fiecărui stat membru finanţarea şi capacitatea de a-şi evalua nivelul în baza acelei metodologii, precum şi fonduri speciale pentru a acoperi cele mai importante lacune în modul cel mai eficient; de asemenea, pentru crearea unei viitoare Scale Internaţionale a Evenimentelor Sanitare s-ar putea folosi experienţa existentă în domeniul nuclear (Scala Internaţională a Evenimentelor Nucleare). Putem lua în calcul transferarea expertizei UE în privinţa sustenabilităţii, a schimbărilor climatice, în scopul de a dezvolta o nouă „agilitate sanitară” la nivel local, naţional şi al UE. De asemenea, Parlamentul European s-ar putea inspira din legislaţia existentă în alte domenii cum ar fi nuclear, oceane, cosmos şi altele pentru a elabora un cadru legislativ pentru securitatea sanitară;

UE ar trebui să finanţeze cercetarea privind consecinţele şi reacţiile macroeconomice la pandemie şi să formuleze linii directoare pentru statele membre în vederea sporirii rezistenţei, precum şi pentru strategii europene mai bune, în special pentru statele membre din zona euro;

UE ar trebui să se axeze în mod special pe dezvoltarea unei culturi a securităţii sanitare în rândul cetăţenilor europeni, care să cuprindă nu doar cunoştinţe despre prevenirea bolilor şi folosirea corespunzătoare a echipamentului, cum ar fi măştile, ci şi surse de informare adecvate, răspundere socială, rolul lor în cadrul comunităţilor şi modelarea aşteptărilor privind măsurile sanitare şi rolul cetăţenilor în asigurarea succesului acestora, creşterea încrederii dintre cetăţeni şi autorităţi, şi promovarea „rezilienței şi percepţiilor” ca un nou concept în domeniul politicilor publice;

UE ar putea încuraja cooperarea transatlantică în acest sens prin introducerea sănătăţii şi pandemiilor pe agenda viitoarelor întâlniri şi interacţiuni la nivel înalt. O posibilitate este aceea de a organiza un Dialog Transatlantic pe teme de sănătate similar cu Dialogul Transatlantic din domeniul afacerilor şi Dialogul Transatlantic privind consumatorii, create în timpul instituţionalizătii interacţiunii părţilor interesate în scopul reglementării de la începutul anilor 2000. Alte eforturi se pot întreprinde sub egida Forumului la Nivel Înalt pentru Reglementarea Cooperării dintre UE şi SUA, care nu s-a mai reunit în ultimii ani. Dialogul pe teme de sănătate este deosebit de important deoarece actuala pandemie din SUA a fost cauzată şi de răspândirea dinspre Europa şi a legăturilor strânse din domeniile economic, comercial, cultural şi turistic, precum şi alte legături dintre UE şi SUA care favorizează răspândirea viitoarelor pandemii;

UE se poate poziţiona şi ca un actor cheie în iniţiativele de „coronadiplomaţie”, cooperând cu China, Rusia, dar şi cu SUA, prin instituţionalizarea dialogului pe teme de sănătate, schimburi şi ajutor la niveluri mai înalte, şi nu doar prin simpla exprimare a anxietății autorităților europene privind cooperarea bilaterală dintre China și ţări ca Italia. Drumul de Mătase al Sănătăţii din discuţiile iniţiate deja de China şi Italia poate fi operaţionalizat la nivelul Comisiei Europene;

Aceste propuneri şi interacţiuni dintre UE şi statele membre sau între statele membre însele fac parte dintr-un nou multilateralism bazat nu pe asimetria intereselor şi valorilor, ci pe dependenţa reciprocă în obţinerea de rezultate în sfera sănătăţii şi pe refacerea economică ulterioară;

Ar fi interesant de organizat un Forum Consultativ la Nivel Înalt privind Sănătatea Publică şi Reacţia la Pandemie sub egida DG HOME, care să reunească toate părţile interesate din cadrul instituţiilor europene, Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne din statele membre, companii private şi reprezentanţi ai mediului universitar, care să elaboreze documente de referinţă pentru Comisia Europeană şi să formuleze şi selecteze idei de proiecte (infrastructură, cercetare, etc.), care ar fi apoi finanţate de UE şi de guvernele statelor membre pe bază de voluntariat;

UE ar putea înfiinţa o Agenţie pentru Protecţia Infrastructurilor Critice Europene care să gestioneze interdependenţele dintre diferitele infrastructuri critice, începând cu domeniul sănătăţii şi altele. UE poate introduce şi dezvolta ideea de dimensiune a infrastructurii critice din domeniul sanitar şi cooperarea în domeniul sănătăţii în viitoarea reafirmare a Strategiei Globale a Uniunii Europene, considerând că guvernanţa Europeană în domeniul sănătăţii este o abordare necesară;

În ultimă instanţă, cea mai bună combinaţie de politici și acțiuni pentru combaterea pandemiei nu se cunoaşte în acest moment, aşa că UE trebuie să promoveze o dezbatere la toate nivelurile de autoritate (politic, administrativ, social, expertiză) pentru a identifica posibilităţile şi cât de eficace sunt acestea în condiţiile lumii reale. Am putea să fim surprinşi să descoperim că descentralizarea infrastructurilor critice sanitare este mai solidă şi mai acceptabilă din punct de vedere politic şi financiar, că integrarea regională a fost, până la un punct, în detrimentul rezilienței europene şi că e nevoie de atitudini noi pentru a depăşi negativitatea discursului public în perioade de criză.

Măsuri adiționale

UE ar trebui să ia în considerare şi o abordare sistematică în vederea dezvoltării infrastructurilor sanitare şi a sistemelor pe care acestea le sprijină, ceea ce a reieşit tot mai pregnant din documentele de referinţă ale UE, din agendele de cercetare şi strategie. Printre acestea se numără:

Parteneriatele Public-Privat din sectorul sănătăţii în perioade de timp normale, dar şi în situaţii de criză şi de urgenţă;

Promovarea cercetării medicale şi digitalizarea sectorului sănătăţii;

Îmbunătăţirea culturii din domeniul sănătăţii şi securităţii a cetăţenilor europeni, prin asigurarea de informaţii adecvate şi programe educaţionale;

Abordarea problemei medicamentelor şi echipamentului medical contrafăcute;

Perspectiva ameninţării hibride la adresa protecţiei infrastructurilor critice din domeniul sănătăţii, inclusiv securitatea cibernetică, întreruperea fizică a funcționării facilităților şi întreruperea lanțurilor de aprovizionare;

Structura de cooperare dintre centrele de cercetare de excelenţă din toate domeniile medicale, inclusiv medicina militară. Pentru situaţii de urgenţă, s-ar putea avea în vedere coooperarea cu Centrul NATO de Excelenţă pentru Medicină Militară.”

La elaborarea documentului au contribuit:

Flavius Caba-Maria (Președinte, Think-tank MEPEI), Septimiu Caceu (Gen. Brig. (ret), PhD, Sec. Gen. Asoc. ARPIC), Victor Cionga (expert economic), Carmen Cîrnu (Vice-Președinte, Consiliu Științific, ICI București), Radu Dop (expert sănătate), Alexandru Georgescu (PhD, analist, ICI București), Adrian Gheorghe (PhD, Profesor, Old Dominion University, Norfolk, Virginia, USA), Răzvan Ionescu (fost președinte, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Parlamentul României), Viorel Isticioaia-Budura (Amb., fost director al Departamentului Asia-Pacific, Serviciul de Acțiune Externă al UE), Florin Luca (expert economic), Alexandru Mironov (journalist științific), Liviu Mureșan (PhD, Președinte, Fundația EURISC, fost coordonator de grup de lucru în cadrul Forumului European pentru Cercetare și Inovare în domeniul Securității) Radu Mușetescu (PhD, Profesor, ASE), Adelina Palade (PhD, fost șef de departament, SRI), Adrian Pârlog (Gen. (ret.), PhD, Profesor, fost Director Adjunct Direcția Informații Militare), Florin Păsătoiu (PhD, Profesor, Director Centrul pentru Politici Externe și Studii de Securitate, Universitatea Craiova), Cornel Pivariu (Gen. (ret), fost Director Direcția Informații Militare), Dorin Dumitru Prunariu (Cosmonaut, Gen. lt. (ret), PhD, fost Director al COPUOS, ONU), Vasile Pușcas (negociatorul aderării României la UE, PhD, Profesor, Universitatea „Babeș-Bolyai”), Adrian Severin (fost parlamentar european, fost Ministru de Externe, PhD), Victor Vevera (Președinte, Forumul pentru Protecția Infrastructurilor Critice)

[1] În majoritatea statelor, de infrastructurile critice de sănătate se ocupă Ministerul Sănătății (cu excepții, cum ar fi unitățile sanitare ale Forțelor Armate), iar funcția de coordonare în ansamblul societății a proceselor PIC este la Ministerul Internelor.