Actual

Predoiu vrea să readucă serviciile de informații în justiție. Ce spun judecătorii?

Proiectele „Legilor Justiției de dreapta”, propuse de ministrul Cătălin Predoiu, au revoltat o parte din judecătorii români care arată că viziunea actualului Guvern pentru justiție întoarce România la epoca în care Securitatea controla totul.

Predoiu urmărește abandonarea distincției dintre judecători și procurori, „în condițiile în care, într-o societate democratică, este esențial să nu existe niciun fel de confuzie în mintea cetățenilor între rolul judecătorilor și cel al procurorilor, fundamentate pe dispozițiile constituționale și pe documentele internaționale la care România este parte.”

De asemenea, ministrul Justiției dorește abrogarea separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, deși aceasta a fost unul din punctele salutate în mod expres și argumentat de Comisia de la Veneția, în avizul privind legile justiției.

Poate cel mai grav este demersul actualului Guvern prin care se dorește reintroducerea „cooperării instituționale” între parchete și orice alte instituții, inclusiv serviciile de informații, dând posibilitatea ca aceste „cooperări” să fie secretizate. Adică revenirea la Protocoalele cu SRI declarate neconstituționale de CCR.

În plus, proiectele propuse de Cătălin Predoiu abrogă articolele ce reglementau incriminarea racolării judecătorilor și procurorilor de către serviciile de informaţii, demers ce lasă să se înțeleagă că asemenea acţiuni nu ar fi vadit vătămatoare pentru sistemul judiciar și pentru independența justiției.

Redăm mai jos Comunicatul a trei asociații ale magistraților care analizează succint propunerile ministrului justiției.

Asociația Magistraților din România (AMR), organizație neguvernamentală, apolitică, națională și profesională a judecătorilor și procurorilor, declarată „de utilitate publică” prin Hotărârea Guvernului nr. 530/21 mai 2008 – cu sediul în municipiul București, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, e-mail amr@asociatia-magistratilor.ro -, reprezentată legal de judecător dr. Andreea Ciucă, în calitate de președinte interimar,

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), cu sediul în cu sediul în Oradea, Parcul Traian nr.10, județul Bihor, e-mail office@unjr.ro, reprezentată prin judecător Dana Gîrbovan, în calitate de președinte,

Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), organizație neguvernamentală, apolitică și profesională a judecătorilor, cu sediul în municipiul Oradea, str. Bradului, nr.1, e-mail, contact@ajado.ro, reprezentată legal de judecător Florica Roman, în calitate de președinte, 

transmit, următorul comunicat de presă:

UNJR, AMR si AJADO vor participa activ la discuția pe tema modificării legilor justiției, pentru îmbunătățirea acestora, având o atitudine consecventă de dialog, fără însă a negocia prevederi ce aduc atingere statutului judecătorilor sau procurorilor ori permit interferența serviciilor secrete în justiție

Așa cum au făcut-o de fiecare dată până acum, Uniunea Naționala a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) vor participa activ, cu propuneri de modificări și observații, la proiectele de lege privind modificarea legilor justiției, lansate în dezbatere publică pe data de 30.09.2020, de către Ministrul Justiției Cătălin Predoiu.

Aceste proiecte conțin propuneri de modificare numeroase și de substanță, unele benefice sistemului judiciar, altele care trebuie îmbunătățite. Există, însă, și propuneri total inacceptabile, deoarece aduc atingere statutului judecătorilor și procurorilor, subminând totodată independența justiției, separația puterilor în stat și statul de drept.

Având în vedere amploarea modificărilor preconizate, vom puncta doar chestiuni esențiale din proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, urmând a prezenta distinct observațiile asupra celorlalte două proiecte de lege.

În primul rând, faptul că s-a stabilit un termen lung de dezbatere este un aspect pozitiv și de notat. 

De asemenea, proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor conține o serie de modificări necesare pentru a pune în acord legea actuală cu deciziile CCR, precum și modificări ale procedurilor de promovare în profesie, asupra cărora vom trimite observații tehnice punctuale.

În același timp, însă, proiectul de lege conține o serie de prevederi ce constituie un regres inacceptabil din punct de vedere al standardelor de independență a justitiei, precum și o diluare  vătămatoare a statutului judecătorilor și procurorilor.

Le vom indica punctual, urmând a trimite observații extinse și argumentate, în cadrul procedurii de consultare.

1.         Proiectul de lege schimbă titlul Legii 303/2004 din „statutul judecătorilor și procurorilor” în cel „privind statutul magistraților”, revenindu-se practic la forma veche, anterioară aderării României la Uniunea Europeană

În 2005, titlul legii a fost schimbat din „Legea privind statutul magistraților” în „Legea privind statutul judecătorilor și al procurorilor”, această chestiune fiind notată ca un aspect esențial, ce ține de „schimbarea concepției cu privire la obiectul reglementării”, punându-se accent pe rolul diferit al judecătorilor și procurorilor, în acord cu prevederile art. 126 si 131 din Constituție.

Atât judecătorii, cât și procurorii sunt magistrați, dar se propun distincții pentru a da substanță rolului lor diferit în activitatea judiciară”, se arată în expunerea de motive a Legii 247/2005.

Este îngrijorător că, după 15 ani, se urmărește abandonarea aceastei concepții a distincției dintre judecători și procurori, în condițiile în care, într-o societate democratică, este esențial să nu existe niciun fel de confuzie în mintea cetățenilor între rolul judecătorilor și cel al procurorilor, fundamentate pe dispozițiile constituționale și pe documentele internaționale la care România este parte.

Reamintim că numai judecătorii înfăptuiesc justiția, formând puterea judecatorească. Procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, iar orice confuzie între profesia de judecător și procuror nu face decât să submineze independența puterii judecătoreşti, în raport inclusiv cu puterea executivă, din care face parte ministrul justiției.

Asociațiile noastre profesionale nu au negat niciodată, ci, dimpotrivă, au susținut necesitatea reglementării și respectării independenței procurorilor, ținând seama de cadrul constituțional. Însă, distincţia între independența judecătorilor și cea a procurorilor este făcută chiar de documentele Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) și ale Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

Astfel, in Avizul CCJE 1(2001) s-a stabilit: «Independenţa judecătorească este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi garanţia fundamentală a unui proces echitabil. Judecătorii “au sarcina deciziei finale asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, obligaţiilor şi proprietăţii cetăţenilor” (expunerea principiilor fundamentale ale Naţiunilor Unite, preluate în declaraţia de la Beijing; şi articolele 5 şi 6 ale Convenţiei europene privind drepturile omului). Independenţa acestora nu este o prerogativă sau un privilegiu în propriul lor interes, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei».

În Avizul CCPE 13(2018) s-a stabilit că: «Prin “independență” se înțelege faptul că procurorii nu sunt supuși vreunei ingerințe ilegale în exercitarea atribuțiilor lor de a asigura respectarea și aplicarea legii și a statului de drept și că, în acest context, nu sunt supuși niciunei presiuni politice sau oricărei alte influențe ilegale».

Așadar, independența judecătorilor și independența procurorilor nu sunt concepte identice.

Mai grav însă, modificarea titlului legii nu are efecte doar cu privire la această confuzie de funcții, ci diluează nepermis statutul judecătorilor și procurorilor, prin includerea în legea ce era destinată statutului judecătorilor și procurorilor a unor ample dispoziții privind activitatea personalului de specialitate juridică din diverse instituții.

Această extindere a funcțiilor adunate sub umbrela tot mai largă a noțiunii de „magistrat” subminează statutul judecătorilor și al procurorilor, singurele reglementate la nivel constituțional.

2.         Proiectul abrogă separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, deși aceasta a fost unul din punctele salutate în mod expres și argumentat de Comisia de la Veneția, în avizul privind legile justiției.

Abrogarea normei ce consacră la nivel de principiu separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, precum și a articolului potrivit cărora judecătorii și procurorii trebuie să fie – și să apară ca fiind – independenți unii de alții afectează grav independența acestora.

Așa cum sublinia și Comisia de la Veneția, consolidarea independenței justiției nu este posibilă “atât timp cât deciziile privind carierele judecătorilor sunt luate și de procurori” – pct 133 din Avizul nr. 924/2018.

Or, prin chiar proiectul de modificare a Legii 303/2004, s-a permis procurorilor să intervină decizional într-o problemă extrem de delicată pentru independența judecătorilor, aceea a angajării răspunderii materiale a judecătorilor pentru erori judiciare, ce vizează în mod evident atribuțiile legale și cariera acestora.

Astfel, potrivit art. 270 din proiect, procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii vor stabili dacă un judecător și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, fapt ce nu poate fi acceptat. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât judecătorii sunt cei care au competența de a se pronunța asupra legalității actelor întocmite de procurori, așa încât participarea procurorilor la analiza modalității de exercitare a atribuțiilor legale și regulamentare de către judecători constituie o gravă încălcare a ordinii constituţionale și a documentelor internaționale.

3.         Proiectul deschide din nou calea interferenței serviciilor de informații în justiție

Prin proiectul de modificarea a Legii 303/2004 se abrogă garanții importante ce vizau protecția independenței judecătorilor și procurorilor față de influența serviciilor de informații.

Astfel, se abrogă articolele ce reglementau incriminarea racolării judecătorilor și procurorilor de către serviciile de informaţii, demers ce lasă să se înțeleagă că asemenea acţiuni nu ar fi vadit vătămatoare pentru sistemul judiciar și pentru independența justiției.

Procedura de verificare a calității de ofițeri acoperiți, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații a fost practic golită de substanță.

Se abrogă notele ce consacrau caracterul de informații publice, fără nicio excepție, a tuturor informațiilor care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituțională între instanțe și parchete, pe de o parte, și orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum și actele administrative extrajudiciare emise sau încheiate de către sau între autoritățile publice care privesc sau afectează desfășurarea procedurilor judiciare.

În acest mod, se deschide din nou posibilitatea încheierii protocoalelor secrete ce vizează sau prejudiciază justiția și actul de judecată, în condițiile în care acestea au afectat profund independența justiției și drepturile și liberatățile fundamentale ale cetățenilor.

Faptul că, după dezvăluirile din ultimii ani privind interferența nepermisă a serviciilor secrete în justiție, se aduc propuneri de modificări ale legilor justiției care îngăduie din nou această interferență constituie un regres evident pentru democrația aflată la doar două generaţii distanță de regimul comunist.

Textul propus a fi introdus în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu oferă garanţiile necesare ale excluderii interferenţei nepermise a serviciilor secrete în justiţie, de vreme ce legiferează „cooperarea instituțională”  între instanţe sau parchete și orice autoritate publică, deci inclusiv serviciile de informaţii, iar actele care se emit și se încheie în cadrul „cooperării” constituie informaţii de interes public numai în măsura în care comunicarea sau divulgarea conţinutului lor nu compromit sau zădărnicesc cursul anchetelor penale sau subminează rolul Ministerului Public.

Fără a aduce acum argumentele ce se impun pe fondul acestui text ce conține sintagme pompoase, se observă, totuşi, chiar la o primă citire, că asemenea acte de cooperare ar putea fi încheiate fără limitare la anumite categorii de infracţiuni (privind siguranța naționala) și că, de asemenea, nimeni n-ar putea ști de existența, conținutul și aplicarea lor, pentru că ar fi sub umbrela nedivulgării, semnatarii lor putând oricând găsi motive privind „compromiterea” sau „zădărnicirea” cursului anchetelor penale ori subminarea rolului Ministerului Public.

Prezentele asociații își arată, la fel ca până acum, ântreaga disponibilitate de a contribui cu întreaga expertiză la îmbunătățirea acestor proiecte, inclusiv prin formularea de propuneri proprii, protejarea și îmbunătățirea statutului judecătorilor și al procurorilor și independența justiției, în beneficiul cetăţeanului și al statului de drept, făcând obiectul constant al tuturor acțiunilor noastre. În același timp, însă, subliniem că independența justiției și garanțiile privind statutul judecătorilor și procurorilor nu sunt negociabile! 

jud. dr. Andreea Ciucă, AMR       

jud. Dana Gîrbovan, UNJR

jud. Florica Roman, AJADO ”           

Proiectele pot fi consultate aici.               

                                               

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top