Actual

Iohannis l-a criticat dur pe prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, are soarta politică pecetluită având în vedere faptul că președintele Iohannis l-a amintit în declarația de presă de la Palatul Cotroceni.

Președintele a declarat că este de neînțeles cum de nu a existat niciun plan coerent pentru capitală.

De asemenea, Iohannis a catalogat atitudinea prefectului drept „inacceptabilă”, exprimându-și în același timp speranța că „nu va rămâne fără urmări” aceste lucru.

„Din nefericire, aşa cum se întâmplă peste tot în Europa şi noi ne confruntăm cu o creştere accentuată a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 

Capitala a depăşit acel indice alarmante de 3 la mia de locuitori, scenariul roşu. Alte judeţe sunt foarte aproape de acest scenariu.

Odată depăşit acest prag, este evidentă necesitatea introducerii de noi măsuri restrictive care să permită reducerea curbei infecţiilor.

Guvernul a stabilit metodologia şi măsurile specifice fiecărui scenariu în care ajungem, în urma numărului de infectări, dar autorităţile locale sunt cele care au responsabilitatea de a le implementa.

Este de neînţeles că am văzut zilnic o creştere a infectărilor şi era evident că această tendinţă va continua, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte.

Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care acesta a reacţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.

Pentru a putea stopa epidemia este nevoie de un efort naţional. Cetăţenii sunt partenerii autorităţilor iar autorităţile au obligaţia de a-i respecta şi de a-i trata ca atare.”, a declarat Klaus Iohannis.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top