Comisarul şef Marian Mihoci, șeful Serviciu Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Alexandru Anghel, au declarat în această seară că „au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen”.
Cei doi oficiali au spus că nu pot dezvălui în acest moment cauzele incendiului, dar că au mai multe ipoteze de lucru.
„La acest moment nu vă putem dezvălui cauzele incendiului, am evaluat locul faptei cu ISU și INSEMEX. Sunt mai multe ipoteze, nu va pot dezvălui detalii. Au fost 5 persoane audiate”, a spus procurorul de caz, Alexandru Anghel.
Acesta a mai declarat că mâine vor avea loc necropsiile și vor continua cercetarea împreună cu specialiștii de la INSEMEX Petroșani.
„Vor avea loc necropsiile. Avem și specialiștii de la INSEMEX Petroșani. Cercetarea la fața locului trebuie să fie una minuțioasă, nu se poate termina azi. Mâine reluăm tot, cu specialiștii de la INSEMEX. Se pare că au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.”, a declarat procurorul.
Întrebat cum explică faptul că salvatorii nu au reușit să vadă un cadavru, după ce descoperiseră trei, procurorul a spus că nu-și explică această chestiune. În același timp, procurorul a răspuns la o întrebare referitoare la existența aerotermelor în saloane.
„Nu noi am fost primii care am ajuns la fața locului și am descoperit cadavrul, ci ISU. Nu pot să îmi explic chestiunea asta. Nu pot să confirm dacă a fost vreo aerotermă, că nu am urmărit asta. Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate.
Nu pot spune dacă au autorizație ISU. Nu pot să spun ce ne-au relatat infirmierele și asistentele audiate. Cercetarea la fața locului va dura cel puțin câteva zile. Nu excludem nicio variantă.”, a precizat Alexandru Anghel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

















































