Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), a reacționat față de explicațiile pe care premierul Florin Cîțu le-a dat în legătură cu demiterea sa intempestivă din funcția de subsecretar de stat.
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
- Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
- În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
- Sindicaliștii din Sănătate protestează în fața Guvernului
Octav Bjoza a declarat pentru Q Magazine că explicațiile date de premier arată „necunoaștere” a ceea ce reprezintă deținuții politici din România.
De asemenea, Bjoza a declarat că tot ceea ce s-a întâmplat astăzi este o pagină rușinoasă a PNL.
Mai mult, președintele AFDPR îl acuză pe Florin Cîțu că nu face altceva decât să „bage vrajbă”.
„Prin acest comunicat, premierul nu face decât să bage vrajbă între AFDPR și etnia evreiască. Personal, am stat în închisori și lagăre alături de evrei. În niciun caz noi nu acceptăm ideea unui conflict interetnic. Nu poți acuza o întreagă etnie pentru o mână de nemernici, care s-au întâmplat să fie din această etnie.
Nu putem fi într-atât de neghiobi. Decizia premierului vine din necunoaștere, din neștiință. Cred că nu știe ce reprezintă deținuții politici din România, nu știe nimic despre faptele acestora. În orice caz, este o pagină rușinoasă a PNL. Lângă noi au murit marii făuritori ai României Mari, iar urmașii lor fac ceea ce fac.
Domnul premier ar fi trebuit să încerce să aplaneze conflictul, nu să-l amplifice. Ce ni se cere? Să renunțăm la Radu Gyr, poetul suferinței din închisori? Nimeni nu contestă că a fost legionar, dar să-l anulezi cu totul? Părerea mea este că adevărul trebuie cunoscut și însușit de fiecare dintre noi”, a declarat pentru Q Magazine Octav Bjoza.
Premierul Florin Cîţu a anunţat astăzi că a decis demiterea lui Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, având în vedere abordarea „incompatibilă” cu statutul acestuia de înalt responsabil al Guvernului, prin „punerea în discuție a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunității evreieşti „aducerea comunismului în România”.















































