Liga Studenților a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj la adresa unor cadre didactice din Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, pe care le acuză că ar fi condiționat accesul studenților la examene de vaccinarea împotriva Covid-19, potrivit unui comunicat de presă al LS IAȘI.
- Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent
- Dezvǎluiri devastatoare despre Volodimir Zelenski
- Sfârșitul bipartismului britanic: fragmentarea politică îi deschide lui Farage calea către Downing Street 10
- Sesizarea privind ordonanța ilegală a guvernului demis a ajuns la Simina Tănăsescu
- Vă rog să nu vă enervați! (Datele acestea sunt și pentru comunicatorii PSD!)
Studenții ieșeni susțin că unele cadre didactice ar exercita presiuni asupra studenților din UMF Iași care nu s-au vaccinat din motive personale sau medicale (sarcină, alăptare, afecțiuni grave cu contraindicații, boli auto-imune etc.).
„Deși au contactat Liga Studenților (LS IAȘI) pentru a solicita ajutorul organizației, aceștia se tem să realizeze personal demersuri față de conducerea UMF sau să discute cu reprezentanții mass-media fără să aibă imaginea feței și vocea distorsionată.
Un caz concret de discriminare și abuz a fost înregistrat ieri, când doamna profesoară Mihaela Cătălina LUCA a organizat examenul pentru materia boli infecțioase pentru grupele 4, 5, 6 și 7 din anul VI – seria A în ziua de joi, 27 mai, deci în afara sesiunii ordinare și în afara intervalului de timp pentru care se aplică decizia UMF nr. 516/12.05.2021.
La examen au fost primiți doar studenții vaccinați, iar cel puțin 5 (cinci) studenți nu au fost primiți, deși au prezentat testele corespunzătoare. Oral, în fața acestora, prof. Mihaela Cătălina LUCA a susținut că ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, i-a cerut personal să nu primească studenții nevaccinați la examene și că, dacă va proceda altfel, își periclitează cariera.
Prof. univ. dr. Adrian Covic la examenul pentru disciplina nefrologie, la anul V, a dat afară doi studenți care nu erau vaccinați și i-a batjocorit în fața colegilor. De asemenea, prof. univ. dr. Gabriel Dimofte, titularul disciplinei chirurgie, ar fi afirmat în fața studenților din anul IV, că cei care nu s-au vaccinat nici să nu se prezinte la examen.
Similar, conf. univ. dr. Dana Turliuc a cerut ca accesul studenților la stagii să se facă pe baza certificatului de vaccinare, deși Ministerul Sănătății a apreciat printr-o adresă înaintată Avocatului Poporului că o astfel de condiționare este discriminatorie, fiind „în afara cadrului legal”, transmite Liga Studenților.
UMF Iași a decis, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație din 12 mai că doar studenții vaccinați împotriva covid-19, cei care dețin un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte sau cei care prezintă o adeverință că au fost infectați de virus pot fi primiți în sesiunea de examene din vară.
Peste 2000 de studenți ai UMF Iași au semnat o petiție prin care cer conducerii instituției să abroge măsura, iar peste 2600 (88% dintre cei chestionați) s-au exprimat împotriva introducerii vaccinării și testării drept condiție de intrare în examen.
„Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, i-ar fi promis ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, că universitatea va fi prima din țară care să condiționeze accesul studenților la examene și activități didactice de vaccinarea anti-covid, pentru a crea un precedent care să fie copiat ulterior și de alte instituții de învățământ superior. Precizăm faptul că, în momentul de față, persoanele vizate de denunțul nostru beneficiază de prezumția de nevinovăție conform prevederilor legale.
(…) Liga Studenților (LS IAȘI) a avertizat UMF Iași încă din data de 12 mai că va ataca în instanță hotărârea, având în vedere gravele încălcări ale legislației în vigoare. De atunci, s-au realizat demersuri constante pentru revocarea acestei decizii discriminatorii.
Între timp, în data de 19 mai a fost înaintată de către Liga Studenților (LS IAȘI) și cinci studenți o plângere prealabilă către UMF Iași prin care s-a solicitat revocarea deciziei Consiliului de Administrație nr. 516/12.05.2021. În data de 20 mai a fost depusă la Tribunalul o acțiune de suspendare a deciziei anterior amintite. În elaborarea plângerii prealabile, a acțiunii în instanță și în susținerea acesteia studenții au beneficiat de sprijinul casei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, căreia Liga Studenților îi mulțumește pe această cale.
Pe fondul acestor demersuri, UMF Iași a dat înapoi și a revenit cu o altă decizie prin care asigură testarea gratuită a tuturor studenților. În dosarul de la Tribunal dezbaterile au avut loc la termenul din data de 27 mai, iar pronunțarea a avut loc vineri, 28 mai, soluția fiind, din păcate, cea de respingere a cererii de suspendare. Instanța a reținut că pe fondul introducerii testării gratuite nu ar mai exista o pagubă iminentă în sensul că studenții nu ar mai fi constrânși financiar, însă a ignorat total faptul că se creează o vădită discriminare între studenții nevaccinați (care sunt obligați să se testeze) și cei vaccinați (care nu au această obligație), despre cei din urmă existând prezumția falsă și nedovedită că nu ar transmite în niciun fel virusul. Mai mult, instanța a ignorat în motivarea deciziei normele de drept și poziția oficială a Ministerului Sănătății care susțin în mod clar faptul că vaccinarea este un act voluntar și că orice formă de condiționare a accesului în universitate sau la examene și stagii este în afara cadrului legal. Totodată, nu s-a oferit nicio alternativă (sesiune specială) studenților care ajung să fie identificați ca pozitivi, aceștia fiind practic condamnați să meargă în sesiunea de restanțe sau chiar să repete anul. Hotărârea nu este definitivă”, se mai arată în comunicatul studenților.
„Din păcate, Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași îi constrânge pe studenți, recurgând la amenințări și șantaj pentru a avea o rată de vaccinare de 100%, în contextul în care vaccinarea împotriva covid-19 este un act voluntar, neexistând nicio normă care să impună obligativitatea lui sau care să dea vreunei universități dreptul să acționeze astfel, în totală depășire a atribuțiilor legale și cu încălcarea gravă a legislației în vigoare.
De ani de zile există această presiune constantă asupra studenților UMF Iași care nu sunt lăsați să se exprime și să se asocieze liber în cadrul instituției, conducerea urmărind instituirea unui control draconic și a unui monopol al actualelor organizații studențești, care susțin de fiecare dată poziția oficială a rectoratului, în dauna studenților”, a declarat vicepreședintele Ligii Studenților (LS IAȘI).
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași nu a avut o reacție oficială deocamdată referitor la plângerea depusă de LS IAȘI.
În schimb, instituția a relatat pe larg despre participarea ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, vineri, 4 iunie, la deschiderea celui de-al doilea maraton de vaccinare organizat de UMF Iași.














































