Dan Petrescu împreună cu soția și fiul
Foto: Radu-Tudor.ro
Featured

Cine era miliardarul Dan Petrescu, mort în accidentul aviatic

La bordul avionului privat prăbușit duminică la periferia orașului Milano se afla unul dintre cei mai discreți miliardari români, Dan Petrescu și familia acestuia.

Petrescu, supranumit ”miliardarul din umbră”, era cunoscut în România drept un antreprenor imobiliar de mare succes, unul dintre cei mai bogați oameni din țară, deținător a numeroase hipermarketuri și galerii comerciale. Acesta, împreună cu soția și fiul acestora, se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică peste o clădire goală în curs de renovare de la marginea orașului Milano. Accidentul aviatic s-a petrecut pe strada care dă numele celei mai mari tragedii aviatice din istoria Italiei.

Pe data 8 octombrie, în urmă cu 20 de ani, un avion al companiei Scandinavian Airlines care transporta spre Danemarca 110 pasageri s-a ciocnit cu un business jet cu patru pasageri la bord. Toți pasagerii au murit pe loc, iar numele străzii pe care s-a prăbușit avionul lui Petrescu a fost dat pentru a comemora această tragedie.

„Cu durere imensă, anunț moartea tragică a lui Dan Petrescu alături de soţia sa și fiul lor în accidentul aviatic din Milano. Îmi amintesc momentele petrecute împreună și generozitatea cu care se implica în acte caritabile și de susținere a culturii…!”, a scris pe Facebook artistul Nicolae Voiculeț.

Povestea acestuia de succes a început în anii 80. A studiat la Universitatea Politehnica din București, după care s-a căsătorit și a plecat în Germania, unde și-a început business-ul în domeniul auto.

Dan Petrescu a revenit din Germania după anii ’90 și s-a asociat cu Ion Țiriac, dezvoltând împreună afaceri ca Banca Ion Ţiriac, reţeaua Metro și afaceri imobiliare. În aceeași perioadă a deținut și afacerea Opel din România. Extrem de discret, Dan Petrescu a câştigat sume colosale din urma afacerilor imobiliare. Fostul tenismen Ion Ţiriac a susţinut public de câteva ori faptul că acesta este mai bogat decât el.

Zeci de magazine METRO, AUCHAN, CARREFOUR, BILLA, au fost clădite pe terenurile sale şi închiriate companiilor operatoare. Rețeaua de magazine Real a fost creată tot de acesta și vândută pentru 300 de milioane de euro. Aşa ar fi strâns o avere de aproximativ 3 miliarde de euro, fiind considerat cel mai bogat român.

Apropiații săi îl considerau persoana care oferea cele mai bune sfaturi și cele mai potrivite vorbe, deși a fost foarte discret și absent din spațiul public.

„Dan Petrescu: avere de 1 miliard de euro. Asociat în afacerile familiei Ţiriac: Unicredit Ţiriac Bank, holdingul Rocar, plasamente imobiliare. Bun prieten cu Adrian Sârbu şi cu alţi moguli. Rezident Monte Carlo, Av. Princesse Grace, Columbia Palace. Personaj discret, nu există fotografii cu el”, a scris o jurnalistă despre misteriosul român, în binecunoscuta listă a „Grupului de la Monaco”.

Omul de afaceri Anca Surugiu, asistenta și coordonatoarea tuturor firmelor lui Dan Petrescu, va prelua averea miliardarului. Ea controla și avea toate datele offshore-urilor, știa detalii despre conturile acestuia și era împuternicită, conform surselor Gândul.

Cel mai recent proiect în care a fost implicată asistenta lui Petrescu este cel depus la Primăria Municipiului București, respectiv documentația pentru obținerea unui PUZ pentru dezvoltarea unui bloc de 4 etaje pe un teren de circa 3.800 mp de pe bulevardul Kiseleff, în apropiere de ambasada Suediei.

Anca Surugiu a fost implicată şi în dezvoltarea unui alt proiect de lux pe strada Mircea Eliade prin firma Alex Global, unde compania sa, Business Management System, deține circa 21% dintre acțiuni.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top