Olaf Scholz instituie o Mare Resetare a Germaniei (și poate chiar a UE)

Social-democratul Olaf Scholz a devenit cancelarul Germaniei, punând capăt celor 16 ani de guvernare așa-zis conservatoare sub Angela Merkel și lansându-și coaliția tripartită care s-a angajat să stimuleze investițiile „verzi”, echitatea și să consolideze integrarea europeană.

Un Cancelar fără de Dumnezeu

A doua oară (după Gerhard Schröder) de la al doilea război mondial încoace, un cancelar german refuză să jure în fața lui Dumnezeu la preluarea mandatului! Gestul lui Olaf Scholz spune foarte multe în contextul actual!

Olaf Scholz a fost vicecancelar sub Merkel și ministru al Finanțelor. Cu toate acestea, votul de investitură din Parlament n-a fost prea entuziast, cu 395 de voturi pentru (mai puțin decât ar număra coaliția), 303 împotrivă și 6 abțineri. Noul guvern federal va fi alcătuit din SPD (social-democrați), Verzi (extremă stânga) și FDP (liber democrați, considerați a fi pro-business, afiliați la Renew Europe) și va fi unul fățiș „progresist”.

Și dacă am văzut deja că noul cancelar se aseamănă cu „tinerii frumoși și liberi” prin atitudinea lui față de Dumnezeu, este la fel de adevărat și faptul că este un biciclist entuziast, militând totodată pentru „reducerea emisiilor”. Ceremonia de investire a arătat ca un soi de bal mascat, baletul pandemic fiind la loc de cinste în prima parte, măștile fiind înlăturate ulterior, probabil când virusul nu mai stătea la pândă.

O coaliție „a schimbării”

„Piesele” politice de pe tabla de joc a Germaniei sunt 6 în total: așa-zișii conservatori (CSU/CDU), social-democrații (SPD), Verzii, Liber-democrații (FDP), apoi foștii comuniști din Est de la Die Linke și AfD (singurul partid de dreapta al Germaniei). Din bun start, atât Die Linke, cât mai ales AfD au fost excluse din combinațiile posibile pentru alcătuirea guvernului. Cică n-ar fi partide „democratice”. Astfel că, propriu-zis, nu au mai rămas decât 4 piese în joc!

Pe de o parte, câștigătorii fiind cei de la SPD, rămânea la latitudinea lor cu cine doresc să alcătuiască o coaliție. Opțiunile arătau din bun start că e nevoie de o coaliție de cel puțin trei partide. Iar versiunea cu Verzii și Liber-democrații, a fost prima opțiune de la bun început, fiind și în sensul votului popular, de repudiere a politicilor promovate de Merkel, de CSU/CDU.

O a doua opțiune ar fi fost (cel puțin matematic) SPD în coaliție cu CSU/CDU, dar care ar fi aruncat întreaga scenă politică în aer. Colac peste pupăză, CSU/CDU cocheta cu ideea să-și facă propria majoritate și să-l lase pe câștigătorul Scholz pe dinafară! În mod paradoxal, vedem că singura opțiune pentru un guvern condus de Armin Laschet (sprijinit de Merkel) ar fi fost tot Verzii și Liber-democrații.

Majoritatea parlamentară înseamnă 368 de fotolii, coaliția lui Scholz este de 416, iar cea pe care ar fi putut-o construi (teoretic) Armin Laschet ar fi fost de 406.

Din capul locului, orice coaliție cu Verzii este problematică, nu doar din cauze doctrinare, ci și din cauza șefei acestei formațiuni – Annalena Baerbock – amestecată într-un scandal de plagiat, un alt scandal privind declarații false și un al treilea legat de venituri necontabilizate, fiind și o ferventă susținătoare a liniei Davos, ea însăși făcând parte din Young Global Leaders – organizație patronată de Forumul lui Klaus Schwab.

Problema și mai mare cu șefa Verzilor este că prin proiectele ei ar ucide orice urmă de economie germană, pentru nobilul scop al „salvării planetei”! Tot Baerbock se opune și proiectului Nord Stream II, fără de care Germania ar avea serioase probleme privind energia. Astfel că, mediul de afaceri, în special cel din Bavaria, are serioase rezerve în ceea ce privește Verzii – un partid votat preponderent de tinerii sub 30 de ani.

Ca o contrapondere la aceștia, oamenii de afaceri au pariat pe liderul singurului partid „pro-business”, anume Christian Lindner de la FDP. Pentru că, în ceea ce-l privește pe Olaf Scholz, lucrurile erau evidente încă înainte să-și fi căscat gura în campanie! Astfel, a fost și a rămas evident că Scholz este extrem de conservator în privința finanțelor, că are de gând să meargă pe vechea linie Merkel, dar este deschis și către năzdrăvăniile „verzi” și „woke”.

În situația dată, indiferent de configurația viitorului guvern, era evident că Lindner ar putea deveni ceea ce se cheamă „kingmaker”, adică ar putea decide câștigătorul. Sau, la o adică, ar fi putut să stea pe margine și să privească cum nimeni nu reușește să alcătuiască un guvern, lăsând Germania să se întoarcă la urne, de unde ar fi putut să revină cu și mai multe voturi! Numai că, Lindner a ales să stea alături de Verzi (prima dată) și ulterior să discute și cu social-democrații. Ceea ce, arată într-un mod fără echivoc că pariul mediului de afaceri german a cam fost pierdut!

Noua coaliție de guvernare condusă de Scholz ar putea fi descrisă ca fiind alcătuită din două partide de stânga (sau stânga și extrema stângă) și unul de centru. Acum, „ambiția” afișată de Lindner este de „a împiedica noua coaliție tripartită de a se deplasa către stânga”! Asta, în timp ce partidul pe care-l conduce este afiliat pe plan european exact la o mișcare de stânga – Renew Europe!

Lindner va conduce portofoliul Finanțelor. Titlul de vice-cancelar îi revine însă co-liderului Partidului Verzilor, Robert Habeck.

Tot Verzii dețin și Ministerul Nutriției și Agriculturii, iar noul ministru este un etnic turc – Cem Özdemir. Social-democrații vor conduce Internele, Sănătatea, Munca, Apărarea, Construcțiile, Cooperarea economică, iar Liber-democraților le rămân Justiția, Transporturile și Educația.

Ce-și propune noul executiv german?

Punctul central al programului de guvernare îl reprezintă schimbările climatice și tranziția verde. Citind ce și-a propus noul guvern, ai impresia că citești o versiune a Manifestului Davos, semnat de Klaus Schwab.

Îngrijorătoare sunt, în primul rând, planurile noului ministru de Externe, anume Annalena Baerbock! Atât Olaf Scholz, cât și noul ministru de Externe, Annalena Baerbock, de la Verzi, vor călători pentru început la Paris și Bruxelles.

Baerbock va vizita și Varșovia, unde guvernul polonez  încearcă să respingă acuzațiile celor de la Bruxelles privind o așa-zisă încălcare a standardelor democratice de bază, sau cum se zice, ale „statului de drept”. Un conflict deschis cu Polonia nu ar părea un început prea fericit! Desigur, privind din perspectiva lui Klaus Schwab, este.

Dar se poate și mai rău! Atât Scholz, cât și Baerbock plănuiesc să se întâlnească săptămâna aceasta cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a da un semnal că noul guvern este „angajat în relațiile transatlantice puternice”. În traducere, asta înseamnă că noul guvern ar putea susține linia ofensivă a celor de la Washington și Davos împotriva Rusiei, adică exact lucrul de care se temeau investitorii germani.

Pentru cine nu cunoaște detaliile, propriu-zis nu există firmă de top din Germania care să nu aibă afaceri în Rusia! Există și o cameră de comerț ruso-germană, iar companiile nemțești au fabrici în Rusia, și se laudă cu calitatea muncitorilor ruși, la fel de ieftini ca și cei chinezi, dar mult mai calificați! Toate acestea ar putea fi amenințate de noile abordări „verzi”, consistent diferite de abordarea pragmatică de pe vremea când Merkel conducea Germania.

Baerbock este acum pregătită să se confrunte cu Rusia și China în privința „abuzurilor la adresa drepturilor omului” și să găsească rezolvări pentru aceste preocupări prin intermediul sancțiunilor financiare.

Angela Merkel și Vladimir Putin au avut relații echilibrate și au păstrat un dialog permanent, ceea ce este puțin probabil să se întâmple și de acum înainte, deși președintele rus și-a exprimat disponibilitatea.

Baerbock va contribui probabil la amplificarea discuțiilor privind „schimbările climatice” în relații externe, plasând problemele reale de politică externă într-un plan secundar.

Co-liderul Verzilor, Robert Habeck, va conduce, de asemenea, un minister, cel al Economiei și al climei, care le va oferi Verzilor șansa de a lucra cu sectorul industrial extrem de important al Germaniei, pe măsură ce acesta (se presupune) va trece la politici tot mai ecologice.

Ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck, va fi responsabil cu transformarea economiei germane într-una neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, „fără a sufoca creșterea și a pierde prosperitatea”. Greu de imaginat cum s-ar putea realiza așa ceva? Nicidecum! Prin distrugere și Build Back Better!

Noul ministru al Sănătății, Karl Lauterbach, a subliniat deja că vaccinările sunt cheia pentru a învinge pandemia și intenționează să introducă vaccinarea obligatorie. În același timp, Parlamentul a lăsat să expire ordinele federale de urgență, în noiembrie. Dar noul cabinet insistă deja cu reimpunerea stării de urgență.

Chiar dacă până acum FDP a fost un partid care s-a opus măsurilor adoptate de guvern, acum intenționează să abordeze, exact invers, o linie pro-vaccinare, de compromis, pentru bunul mers al politicii interne.

Germania a oferit Rusiei sprijin în dezvoltarea vaccinului Sputnik (mai exact Merkel), dar rămâne de văzut dacă proiectul va mai fi sau nu fezabil și cu noul guvern.

Noua abordare progresistă a executivului german prevede o agendă pentru protecții suplimentare acordate „persoanelor trans” și încetarea restricțiilor privind donarea de sânge de la homosexuali. Nu mai vorbim despre migranți! Guvernul pregătește o așa-zisă modernizare a legilor cetățeniei. Migranții continuă să rămână un soi de mană cerească pentru noul guvern. Din motive inexplicabile. În mod cert nu este vorba despre revitalizarea forței de muncă!

În ceea ce privește obiectivele politice pe termen lung, coaliția intenționează să elimine treptat cărbunele din sectorul energetic german, până în 2030, cu opt ani mai devreme decât s-a convenit de guvernul anterior. În plus, chiar și energia nucleară. Toate acestea ar vrea să le înlocuiască cu energie produsă de instalațiile eoliene.

Sarcina cea mai grea pare să-i revină lui Christian Lindner de la FDP, noul deținător al Finanțelor, care este decis să nu crească taxele și să nu accepte nici creșterea plafonului de împrumuturi! Lindner s-a opus și majorării impozitului pe venit și introducerii impozitului pe avere, imperios solicitate atât de Verzi, cât și de social-democrați.

A păstra taxele neatinse înseamnă însă certe dificultăți având în vedere că Germania va experimenta un declin economic și din cauza fluctuațiilor inevitabile de pe piața de export. Declinul german va trage în jos și economiile unor țări precum Polonia sau Slovacia, dar lista rămâne deschisă!

Teoretic, Lindner este adeptul înstrăinării activelor statului, reducerea birocrației, reducerea impozitelor și sprijinirea creșterii infrastructurii de comunicații. Locul în care Lindner se desparte în mod clar de „progresiști” este cel în care discuția ajunge la proprietatea privată și la libertățile cetățeanului. Cel puțin aparent. Pentru că libertățile par să nu-l mai preocupe acum.

Marea Resetare germană din politica externă

Lăsând nițel în urmă chestiunile interne, să revenim la calitatea lui Lindner de șef peste finanțele germane, funcție ce îi conferă anumite posibilități sigure de a modela politicile financiare ale UE. Iar Germania și-ar dori o uniune fiscală, cu reguli de politică fiscală în concordanță cu dorințele nemțești pe întreg continentul!

Ceea ce (bucurie la Davos!), ar diminua și mai mult nu doar suveranitatea Germaniei, ci și suveranitatea celorlalte state componente ale UE, scopul ultim fiind consolidarea unui stat european centralizat, multinațional, având un frunte un aparat degrevat de orice răspundere față de cetățenii europeni.

Am văzut deja care vor fi primii pași făcuți de Annalena Baerbock, anume asaltul asupra Poloniei (și de presupus că și asupra Ungariei) pe tema „statului de drept”. Cum orice demers în această direcție ar întâmpina obstacole din cauza dreptului de veto pe care statele membre au posibilitatea să și-l exercite, coaliția tripartită germană a căzut deja de acord asupra necesității de a schimba tratatele UE.

Anume, printr-o Conferință privind viitorul Europei, care să genereze „o convenție constituțională”, dar mai apoi și „constituirea unui stat federal european”. Cu un drum, „ideea genială” a nemților este să ceară o reformă în ceea ce privește politica externă a UE, cu un serviciu comun dedicat politicii externe în relația cu diverși parteneri statali! Și, cu un drum, renunțarea la unanimitatea de până aici, cel puțin în chestiunile principale care vizează Uniunea! Elegant?

Dar e și mai frumos mai încolo! Ca totul să se realizeze sub masca democrației, Germania va cere ca și Comisia Europeană să fie populată cu indivizi aleși și nu numiți, cum se întâmplă acum. Nu că ar fi mare diferență dintre cei numiți acum și cei care ar fi aleși în viitor!

În primul rând, exceptând Ungaria și parțial Polonia, propriu-zis nu mai există nici un stat național în care cei de la Davos (cu concursul UE) să nu fi fărâmițat clasa politică în partide minuscule, care transformă în bâlci orice rundă de alegeri și într-o glumă sinistră rezultatul electoral. După cum am văzut, tocmai prin clădirea de coaliții contra naturii!

Apoi, partidele „fasciste” (AfD din Germania), „corupte” (ANO din Cehia), „comuniste” (PSD-ul din România) etc. sunt izolate politic și excluse din posibilele alianțe, pe criteriul că nu ar respecta „valorile europene”. Ca atare, cei de la Davos controlează orice majoritate care s-ar putea forma la conducerea oricărui stat național. Altfel spus, nici chiar selecția electorală a cadrelor nu ar produce vreo debalansare din perspectiva birocrației UE sau a nevoilor celor de la Davos.

Revenind, odată ce unanimitatea ar fi astfel eliminată dintre instrumentele politicii externe (la schimb cu „marea deschidere democratică” înspre Comisie), atât Polonia, cât și Ungaria (ultimele oaze de suveranitate) și-ar vedea zădărnicite demersurile din politica externă și capacitatea lor de a se mai opune Bruxelles-ului.

Dacă manevra rescrierii tratelor reușește, UE va ajunge exact în situația prezisă de Vladimir Bukovsky, un soi de EURSS!