Actual

Macron și Putin au discutat telefonic 90 de minute

Emmanuel Macron, președintele Franței, a avut astăzi, 3 martie, o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, care a durat o oră și jumătate, potrivit președinției franceze.

Discuția de astăzi a avut loc la solicitarea președintelui Putin și este a treia dintre cei doi lideri de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Premierul francez Jean Castex a declarat la TF1 că liderul rus își menține ideile privind „demilitarizarea și capitularea Ucrainei”.

„Se pare că Vladimir Putin îşi menţine poziţiile, dorinţa de demilitarizare a Ucrainei, capitularea Ucrainei, iar acest lucru, evident, este inacceptabil”, a mai spus prim-ministrul francez.

În faţa Moscovei, „este nevoie de o foarte mare fermitate în privinţa principiilor şi a sancţiunilor”, căutând în acelaşi timp „pacea prin dialog”, ceea ce, “incontestabil”, este „foarte dificil”, a adăugat el.

Putin a reafirmat că cerințele sunt aceleași, enumerând demilitarizarea și statutul neutru al Ucrainei, precum și garanțiile că, de pe teritoriul ucrainean, nu va apărea niciodată o amenințare la adresa Rusiei.

Putin nu a fost de acord cu afirmația lui Macron că Rusia nu luptă împotriva nazismului în Ucraina. Putin i-a explicat omologului francez rolul pe care îl au neonaziştii în politica de stat a autorităţilor ucrainene, informează serviciul de presă al Kremlinului.

„În timpul operațiunii speciale pentru protejarea Donbassului, Rusia intenționează să continue lupta fără compromisuri împotriva militanților formațiunilor naționaliste”, a adăugat președintele.

Putin a mai menționat că în discursul lui Macron nu există niciun cuvânt despre faptul că autoritățile ucrainene au sabotat implementarea Acordurilor de la Minsk timp de șapte ani.

Kremlinul a mai transmis că Putin i-a spus lui Macron că demilitarizarea şi obţinerea statutului de neutralitate, vor fi obţinute până la urmă, potrivit Reuters citat de Agerpres.

Încercările Kievului de a amâna negocierile nu sunt pe placul lui Vladimir Putin, care a afirmat că acestea nu vor face decât să determine Moscova să îşi sporească lista de solicitări.

Discuţia telefonică dintre Macron şi Putin a fost anunţată în direct în cursul dimineţii de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă online.

„Franţa are o tradiţie veche în a fi intermediară în conflicte”, a spus el, subliniind că Moscova ar fi „încântată” dacă Franţa ar reuşi în această misiune.

Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat invazia Rusiei în Ucraina ca fiind un război „alimentat de o lectură revizionistă a istoriei europene”. Cu toate acestea, Macron a spus că va menţine legătura cu preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă să renunţe la arme.

Şeful statului francez a adăugat că oferă ajutorul Franţei în negocierile dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei şi încearcă să împiedice ca actualul război din Ucraina să se extindă în alte ţări.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top