Actual

George Simion: Nimeni cu un pedigree legat de PSD nu va fi reprezentantul nostru

Liderul AUR, George Simion, este sigur că în turul doi al alegerilor parlamentare se vor afla PSD și AUR, subliniind că partidul pe care îl conduce „nu bate palma cu sistemul”.

Declarația sa vine în contextul ultimelor sondaje privind intenția de vot a românilor, în care AUR se situează la mică distanță de PSD și înaintea PNL.

„Am văzut două Românii – România urbană, care serveşte cafeaua dimineaţă pe stradă, şi România care nu are bani de pâine. Trebuie să încetăm să avem două Românii. Am văzut tragediile care au avut loc în azilele groazei, la Botoşani, la 2 Mai, la Crevedia (…). Toate au un numitor comun – conducerea de 33 de ani a ţării care a fost reprezentată de PSD. În Voluntari conduce PSD-ul, în Botoşani conduce PSD-ul, în Crevedia conduce PSD-ul, în Caracal conduce PSD-ul. În turul doi de alegeri prezidenţiale vor fi reprezentanţii PSD şi ai AUR. (…) E de datoria noastră să încercăm să coagulăm forţele de opoziţie reale”, a spus Simion într-o conferință la Ploiești.

El a precizat că AUR nu va fi reprezentat de nicio persoană cu pedigree legat de PSD, reiterând faptul că se va lupta în continuare cu sistemul și că nu este dispus să „bată palma cu guvernul”.

„Nimeni cu un pedigree legat de PSD nu va fi reprezentantul nostru pentru Ploieşti sau pentru Consiliul Judeţean Prahova. Avem alte gânduri, alte ţinte, şi dacă mai toţi care au fost în lumea politică ne dau târcoale şi aici în judeţ şi în alte judeţe, e un fenomen cumva normal, obişnuit, vrem să îi asigurăm pe toţi prahovenii că nu batem palma cu sistemul şi o să ne luptăm. Facem opoziţie şi în Prahova cum facem la nivel naţional şi, din 2024, de la finalul anului, sperăm să avem cât mai multe guvernări locale şi parlamentare”, a adăugat George Simion.

Candidaţii AUR pentru primăriile municipiilor de judeţ vor fi anunțați la 10 octombrie.

„Vom începe anunţarea candidaţilor în toate municipiile reşedinţă de judeţ după ce e anunţat candidatul la Primăria Bucureşti, acest lucru va avea loc pe 10 octombrie. La Murighiol va avea loc o şedinţă foarte importantă de conducere şi o conferinţă naţională cu privire la alegerile din 2024, unde sunt invitaţi liderii filialelor judeţe. Este la sfârşitul săptămânii viitoare şi acolo vom lua deciziile legate de un program al anunţării candidaţilor”, a mai afirmat acesta.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top