Eduard Hellvig identifică o „figură de ceară” printre candidații la Primăria Generală. Care se poate topi…

Fostul șef al SRI Eduard Hellvig ironizează negocierile care au ocupat spațiul știrilor câteva sătămâni la rând, dar și rezultatele la care s-a ajuns în urma „concordiei depline între cel două partide.

• Zelenski și cel mai recent scandal de corupție. Cine este misteriosul R1?
• „Inflația Ormuz” – noua provocare în ecuația politicii monetare
• Sorin Grindeanu: Îmi cer scuze românilor că nu am oprit această prăbușire mai devreme
• Bolojan, de la „salvator” la „asasin economic”. Datele INS arată o Românie prăbușită economic în ultimele 10 luni
• Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent

În mod evident, Hellvig face referire la candidatul ales de alianța anti-Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei. El afirmă că este de neînțeles care ar fi motivul pentru care alianța a renunțat la „candidați cu cifre bune” în favoarea unui candidat cunoscut cu precădere în lumea medicală.

Hellvig își pune o întrebare referitoare la acest aspect: „Ce se știe sus și nu se spune și în aval?”, adăugând că știe sigur că nu a existat vreun sondaj care să indice portretul robot al tehnocratului de la primărie.

Fostul șef SRI ajunge la concluzia că în politica de azi a devenit „mai relevant să fii candidat, decât să fii un candidat care adună voturi”. Altfel spus, actualii candidați „apolitici perfecți” sunt acei actori grăbiți care-și spun replica și pleacă liniștiți de pe scenă.

Vă prezentăm textul integral al analizei lui Eduard Hellvig:

„Din rundele de negocieri care ne-au pictat televizoarele câteva săptămâni la rând a rezultat un candidat comun bun de pus în muzeul concordiei depline.

Nu sperie și nu deoache pe nimeni.

Dacă ne întrebăm pe cine reprezintă cu adevărat, cred că răspunsul e în propoziția precedentă. Iar chestiunea cu adevărat semnificativă este de ce ai renunța la candidați cu cifre bune pentru a-ți investi încrederea în cineva cunoscut doar în comunitatea medicală?
De unde vine oare încrederea deplină în apoliticul perfect pentru a fi trimis să extragă voturi și din stânga și din dreapta? Ce se știe sus și nu se spune și în aval? Știm sigur că nu e vreun sondaj, vreo măsurătoare sau vreun portret-robot de tehnocrat al urbanismului.

Ni se propune un „independent” scos din joben ca să ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice. Total întâmplător vorbeam tot aici acum trei săptămâni despre independenți: Oamenii noi nu au însă nimic de pierdut, nicio carieră de apărat, nicio reputație de păstrat. Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum. Probabil că cei care l-au ales se bazează pe ceva nevăzut și neștiut, încât nu își suspectează candidatul că ar viza mai târziu fie o prea mare independență, fie o poziție publică și mai importantă. Probabil îi leagă un bromance de nezdruncinat.

Cum electoratul poate alege doar din ce are pe listă, și nu dintr-un infinit de candidați potențiali, contează așadar ce ofertă i se așterne pe buletin. Brusc devine mai relevant să fii candidat, decât să fii un candidat care adună voturi.
De adunat voturi se ocupă… ceilalți candidați. Sau partidul. Sau prietenii…

Ca în cazul oricărei figuri de ceară, însă, creșterea bruscă a temperaturii poate nărui toată povestea. Iar statuii i se înmoaie fațada, lăsând să se vadă structura din spate și să se audă vorbele lui Abraham de acum aproape două secole: Poți păcăli o parte din oameni tot timpul și pe toți oamenii o parte din timp, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul.”