Actual

Vaticanul, îngrijorat de posibila escaladare necontrolabilă a conflictului din Ucraina

După ce mai multe state membre ale NATO au anunţat oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg de a permite Ucrainei să folosească pe teritoriul Rusiei armele livrate de NATO, Vaticanul și-a exprimat îngrijorarea.

Secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin a afirmat că această autorizare poate declanșa o escaladare pe care nimeni nu o va putea controla.

„Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii. (…) Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare”, a declarat Parolin.

Secretarul de stat de la Vatican a făcut aceste remarci în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, la aproape o săptămână după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în statele membre ale Alianţei.

„Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ucrainenilor să se apere cu adevărat”, având în vedere luptele recente pe frontul ucrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.

Printre țările care și-au dat acoordul se numără Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia. Altele sunt însă mai reticente, temându-se de un conflict direct cu Rusia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top