Actual

Iohannis a semnat. Generalul SRI Cristian Bizadea, eliberat din funcție și trecut în rezervă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind trecerea în rezervă a adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent cu trei stele, Cristian Bizadea, dar și privind eliberarea sa din funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații.

Cristian Bizadea va părăsi funcţia începând cu data de 1 iunie.

El are 48 de ani şi anterior numirii ca adjunct al şefului Serviciului Român de Informaţii a fost şef al Cabinetului directorului SRI.

De la angajarea în SRI, în anul 2001, a deţinut diferite funcţii în Direcţia Generală Contraspionaj: locţiitor al şefului direcţiei, şef de departamente de analiză, operaţiuni şi planificare. În această calitate, a participat la operaţiuni derulate în cooperare cu parteneri interni şi externi ai SRI.

A coordonat şi contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituţională a Serviciului Român de Informaţii, se arată în biografia sa.

În anul 2013 a obţinut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza intitulată „Orientul Mijlociu Extins – o perspectivă demopolitică”.

Este lector universitar şi a predat cursuri de analiză a informaţiilor şi analiză de risc la Universitatea din Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. De asemenea, este licenţiat în Drept al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi are un master în comunicare şi relaţii publice, obţinut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

Potrivit informațiilor, Bizadea ar urma să activeze în zona de consultanță politică. Fix în scandalul consultanțelor controversate oferite de foștii generali SRI Coldea și Dumbravă.

În prezent, Serviciul Român de Informaţii are un director interimar, anume prim-adjunctul directorului SRI – generalul Răzvan Ionescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top