În 2022, Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un alt dosar în care este acuzat de folosire a influenţei şi divulgare de informaţii secrete de serviciu
Foto: Octav Gane/Inquam
Actual

Senatorul Eugen Pîrvulescu, pus sub control judiciar

Procurorii DNA au decis punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a senatorului Eugen Pîrvulescu, potrivit România TV. El a fost audiat mai bine de 10 ore. 

Pîrvulescu nu a dorit să facă nicio declarație la ieșirea din sediul DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, menţionează DNA.

Senatorul Eugen Pîrvulescu a declarat atunci când a ajuns la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie că nu ştie de ce a fost adus în faţa anchetatorilor.

În ianuarie 2022, Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un alt dosar în care este acuzat de folosire a influenţei şi divulgare de informaţii secrete de serviciu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top