Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pekov, afirmă că orice acuzaţii de interferenţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România sunt nefondate.
- Natura, scut de apărare împotriva unităților de blindate inamice. Alternativă parțială pentru țările NATO din Europa
- Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați pentru 30 de zile. Care sunt acuzațiile
- Nicușor Dan, împreună cu fiul său la BSDA 2026. „Nu aș vrea să numesc un Guvern care să nască o altă criză”
- Ofițerul Ileana Denisa Știrbulescu, „cea mai rapidă polițistă din România”, a câștigat aurul pe cinci kilometri la Olimpiada Mondială a Polițiștilor
- PSD, întâiul chemat
„Partea rusă nu s-a amestecat în procesele electorale din România. În general, nu avem obiceiul să ne amestecăm în alegerile din alte țări, în special din România. Nu vom face asta acum. Orice acuzații în acest sens sunt absolut nefondate, nefondate și, mai degrabă, aceasta este o modalitate de imitare a tendinței principale care există în general în Occidentul colectiv în acest sens”, a declarat Peskov
Peskov a declarat anterior că autoritățile ruse monitorizează cursul alegerilor prezidențiale din România , dar nu au făcut încă previziuni. Potrivit acestuia, deocamdată nu se știe cum se vor dezvolta relațiile Moscovei cu principalul candidat independent la alegeri, Călin Georgescu.
Președintele Comisiei Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale, Leonid Slutsky, a declarat că faptul că Georgescu se află pe primul lor după primul tur al pezidențialelor din România reflectă disponibilitatea cetățenilor pentru schimbare. După cum a menționat el, este prea devreme pentru a face previziuni, dar victoria în primul tur a unui candidat independent care critică apartenența Bucureștiului la NATO vorbește despre formarea „forțelor centrifuge de la Bruxelles”.
Curtea Constituţională a României a dispus joi o renumărare a voturilor în primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar cel mai înalt organism de securitate al ţării a avertizat că România este o ţintă cheie pentru acţiuni ostile ale Rusiei, după un rezultat şocant la scrutin, scrie agenţia internaţională de presă.
















































