Inovațiile sistemului politic

Formarea guvernului Bolojan în 2025 a avut un parcurs atipic comparativ cu formarea guvernelor precedente. De regulă, s-a respectat procedura constituțională: Președintele desemnează un candidat la funcția de prim-ministru, acesta construiește o majoritate, iar majoritatea constituită votează Guvernul în Parlament. De această dată, președintele Nicușor Dan a căutat formarea unei majorități anterior desemnării candidatului respectiv.

• Care sunt băncile amendate de Consiliul Concurenței pentru influențarea ROBOR
• Pentru cine bat clopotele Bisericii Romei?
• Cum arăta economia României în 2016 și cum arată astăzi
• Europa vrea rețele „curate”
• Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi

GUVERNUL ÎNAINTEA PREMIERULUI

Motivația a fost una cât se poate de serioasă: necesitatea de a reduce deficitul bugetar, dar nu numai pe termen scurt, ci și pe termen lung, până la a ajunge la maximum 3%. O misiune aproape imposibilă, în condițiile în care, în România, fiecare categorie socială are propriile revendicări, deseori în detrimentul celorlalte. Satisfacerea acestor revendicări a creat o presiune constantă asupra bugetului. Fără direcții strategice clare, asumate, România s-a găsit în situația de a acorda tuturor câte puțin, ajungând constant la suprasolicitarea unui buget constituit din surse incerte, în condițiile unui nivel de colectare a taxelor submediocru. 

Nu a fost vorba, așa cum de obicei se crede, de „pomeni electorale”, ci de lipsa unor orientări strategice de dezvoltare. Strategia de dezvoltare a României a fost de multe ori construită strict pe calapodul direcțiilor strategice ale UE, iar acolo unde acestea nu existau, nu s-a creat nimic. Un exemplu al contratimpului etern în care ne aflăm: nu am acordat atenție exploatărilor de metale rare, majoritatea minelor s-au închis ori au fost privatizate fraudulos.

Acum, în fața provocărilor Chinei, UE vrea să reducă dependența de metale rare și acordă finanțări pentru astfel de exploatări miniere. România, însă, nu are proiecte viabile pentru a cere finanțări ce pot fi acordate unor astfel de exploatări, spre deosebire de Cehia, de exemplu. 

În aceste condiții, timp de câteva săptămâni partidele din arcul guvernamental au încercat să găsească soluții pentru reducerea deficitului bugetar, în mai multe grupuri de lucru. Faptul că s-a ajuns la un minim consens, chiar și în ceasul al doisprezecelea, este de salutat. Pentru prima oară, un program de guvernare a fost redactat la Palatul Cotroceni, nu la Palatul Victoria. 

Ar fi fost de așteptat ca, odată obținut un consens asupra programului de guvernare, nominalizarea unui prim-ministru să fi fost un exercițiu foarte ușor. S-a dovedit că nu este așa, Ilie Bolojan insistând pe creșterea TVA la 21%. Până la urmă, s-a ajuns la un compromis: TVA a rămas la 19%, doar anumite cote fiind mărite. 

Nimeni nu poate estima ce va rezulta din aplicarea acestui program de guvernare. Se va reduce deficitul, în parametrii care pot fi agreați în toamnă cu Comisia Europeană? Greu de spus. Atunci, care va fi sarcina principală a guvernului Bolojan? Accelerarea investițiilor în infrastructură? Reforma în educație? Standarde mai bune de sănătate publică? Stimularea inovației? Toate acestea la un loc? Cea mai importantă etapă a actualului guvern este definirea unor priorități dincolo de reforma statului. 

România se află într-un moment în care nu poate estima în mod obiectiv care va fi impactul unor aspecte externe. Creșterea prețului petrolului depinde foarte mult de evoluțiile din Orientul Mijlociu, mai imprevizibil ca niciodată. Taxele de export anunțate de Administrația Trump și apoi suspendate pot fi reluate oricând, iar impactul unei asemenea măsuri asupra României este incert. 

Guvernul Bolojan are o formulă foarte largă: PSD-PNL-USR-UDMR. A fost o necesitate, pentru a bloca ascensiunea la putere a partidelor de extremă dreapta. Cât timp va dura acest „cordon sanitar”? Greu de anticipat. Această formulă este rezultatul aritmeticii parlamentare. Cele patru partide, alături de minoritățile naționale, au aproape exact cât cele trei partide „suveraniste”. Nimic nu garantează transferuri de la un partid la altul, de la putere la opoziție sau invers. 

Problema nu este dacă Guvernul Bolojan se va confrunta cu o moțiune de cenzură, ci când va avea loc. 

Datorită prerogativelor Președintelui în materie de politică externă și de apărare, s-a recunoscut în general șefului statului o „prerogativă regaliană” de a impune miniștrii de Externe și ai Apărării. De această dată, un partid politic – USR – a căpătat ambele portofolii. Le-a cerut sau i-au fost oferite? Deocamdată, nu se cunosc prea multe din culisele unei astfel de negocieri.

Este foarte posibil ca Nicușor Dan să fie adeptul, ca toți președinții de dinaintea sa, unui proiect de „partid prezidențial”, prin care să-și impună propria viziune. Un asemenea proiect ar putea începe prin schimbarea din interior a USR, de pildă. Un partid cu totul nou nu mai este posibil în România – ar cere un loc la masa guvernării, și așa aglomerată, ori ar consolida opoziția, transformând România într-o țară și mai greu de guvernat.

Este foarte posibil ca Nicușor Dan să fie atras de perspectiva unui USR pe model Renaissance de tip francez, un partid-pivot al guvernării. Din această perspectivă, este vital ca România să devină un lider regional, să aibă inițiative în materie de politică externă, să vină cu idei noi pentru Flancul Estic al NATO, dar este mult mai important ca un eventual astfel de partid să fie o platformă de exprimare pentru poziții foarte diverse.

ECHILIBRUL FRAGIL AL COALIȚIEI

România se află în situația de a schimba radical mersul politicii: de la o politică reactivă, la una aflată în ofensivă permanentă pentru găsirea de soluții de finanțare și de parteneri externi. Pentru aceasta, este nevoie de restabilirea unei culturi a consensului și de înțelegerea, dacă nu reducerea, unor clivaje, de multe ori artificiale. Este nevoie de cooptarea opoziției pentru anumite proiecte strategice? Ne aflăm într-o situație inedită în care toate partidele din opoziție susțin același model de dezvoltare, opus celor al partidelor aflate la putere. Europa națiunilor versus Europa federală. Dincolo de partide și orientări politice, ce ar fi mai mult în avantajul României? Atâta vreme cât România este o țară sub media UE, modelul federal ne avantajează. După ce nu vom mai fi beneficiari ai fondurilor europene, ci vom fi în situația de a finanța dezvoltarea altor state membre, s-ar putea ca modelul federal să nu mai convină atât de mult. Însă până în acel moment mai este cale lungă. 

Așa cum se poate vedea, funcțio­narea Guvernului Bolojan va depinde de armonizarea pozițiilor celor patru partide, de evoluțiile mediului extern și de ascensiunea sau, dimpotrivă, regresul extremismului în Europa. Frapează faptul că un protocol de coaliție a fost semnat abia după ce s-au încheiat negocierile între partide pe ministere, semn că respectivul protocol este sumar și redactat în grabă. Singurul mecanism vizibil al acestui protocol este prezența a cinci viceprim-miniștri. Astfel, s-a creat în cadrul Guvernului un fel de „mini-Guvern” care va aviza inițiativele Guvernului. 

Avem două mecanisme noi în funcțiune: alcătuirea programului de guvernare anterior desemnării candidatului la funcția de prim-ministru și apariția unui „mini-guvern” format din lideri ai partidelor care participă la guvernare. 

Acesta este aspectul pozitiv al perioadei post-electorale: sistemul politic, acuzat de stagnare, a avut capacitatea să ofere până la urmă soluții noi, inițiate și apoi agreate într-un interval de timp limitat. În contextul unui climat economic extrem de instabil, a unei păci sociale fragile și a unor riscuri de securitate fără precedent, această evoluție merită să fie salutată ca atare.