Claudiu Crețu este acuzat de luare de mită
Foto: Facebook
Actual

DNA. Directorul ELCEN, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Claudiu Crețu, director general al Societății Comerciale Electrocentrale București SA (ELCEN București) a fost pus sub control judiciar de DNA pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de luare de mită.

Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Cristian Zamfiroi, directorul comercial al ELCEN, urmărit penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită și a unei infracțiuni de luare de mită.

Conform unui comunicat al DNA, în data de 1 iulie, directorul general al ELCEN ar fi primit prin intermediul complicelui său, Cristian Zamfiroi, în biroul unei societăți comerciale din București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București SA.

Procurorii mai susțin că, în data de 10 iulie, Claudiu Crețu ar fi pretins, prin intermediul complicelui Zamfiroi, de la administratorul unei firme, suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea – cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societății comerciale respective.

De asemenea, pe 30 iulie, Cristian Zamfiroi ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale, aflate în raporturi contractuale cu ELCEN, suma de 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

Pe perioada controlului judiciar, cei doi inculpați nu au voie să părăsească teritoriul României și nu pot să-și exercite funcțiile de directori în cadrul ELCEN.

DNA menționează că în dosar se efectuează cercetări și față de alte persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top