AUR a fost lansată în 2019, de Ziua Națională, la Alba Iulia, fiind inițiată de mișcarea politică „România Mare în Europa", constituită în urma campaniei de la alegerile europarlamentare a lui George Simion.
Foto Fb AUR
Featured

George Simion, de la Alba Iulia: În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat, până la forma o nouă guvernare

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat, duminică, la finalul Congresului Național al partidului, unde a fost reconfirmat în funcția de președinte, că își începe mandatul „într-o situație cât se poate de incertă”, în care se poate întâmpla orice, „de la a fi arestat până la a forma o guvernare”.

„Încep al doilea mandat al meu ca președinte AUR într-o situație cât se poate de incertă.

În 2026 se poate întâmpla orice. De la a fi arestat până la a forma o guvernare cu AUR, o guvernare la care românii au mari, mari speranțe.

Te poți aștepta la orice și la fel este situația în societatea modernă cu care ne confruntăm. Noi trebuie să avem grijă de toți, de la cei care muncesc pământul și astăzi sunt speriați de impozitul care vine peste ei, pe magazii, pe pătule, pe solarii, până la cei care vor să performeze în domenii precum inteligența artificială. Trebuie să ne gândim de la studentul care nu-și poate achiziționa o locuință până la bătrânul părăsit de autorități care nu mai are speranță. Noi trebuie să fim alternativa pentru toate zonele”, a spus George Simion în discursul ținut la finalul congresului.

El a subliniat că pentru atingerea obiectivelor partidului este necesar un efort susținut și disciplină.

„De adversarii noștri, v-am zis, se va ocupa poporul român. Ei sunt trecutul și noi suntem viitorul. (…). Nu o să facem ceea ce au făcut ei și ce fac – represiune politică – și nu o să luptăm cu armele lor murdare. Trebuie să fim concentrați pe fiecare colectivitate și pe vocea românilor care vor reveni la matca lor firească odată ce noi învingem. Trebuie să ne concentrăm pentru a obține bunăstare pentru toți cetățenii acestei țări”, a mai spus George Simion.

Acesta le-a promis celor prezenți că va fi „un președinte mai blând decât se așteaptă unii, dar mai exigent decât oricând”.

În discursul său, Simion a susținut că „nu e vreme de plânsete, nu e vreme de bocete, nu e vreme de relaxare”, ci „e vreme de luptă”.

George Simion a fost singurul candidat pentru un nou mandat la șefia AUR.

Cei peste 1.000 de delegați la Congres au primit buletine de vot care conțineau propunerile nominale de candidați ale moțiunii George – Nicolae Simion pentru președintele partidului, Biroul Național de Conducere (BNC) și Consiliul Național de conducere (CNC).

Potrivit organizatorilor, au fost 1.008 voturi valabil exprimate, din care 991 voturi pentru și 17 voturi împotrivă.

„Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru că ați validat propunerea mea de conducere a AUR. Suntem un partid mare. Acum suntem primul partid al țării și uitându-mă peste componență sunt 90 de parlamentari membri de drept ai CNC, 70 de membri CNC votați astăzi, împreună cu 30 de membri BNC și 10 supleanți. (…). Cu totul, avem o conducere formată din 200 de persoane. (…). Pe umerii acestor 200 de oameni ce reprezintă de azi înainte conducerea centrală a AUR stă mișcarea noastră”, a mai spus George Simion.

Ales în funcția de Președinte al Consiliului Național, Petrișor Peiu, care este și profesor universitar la Politehnica București, a transmis un mesaj de catalizare a resurselor financiare către educație.

„Suntem cu toții de acord ca România se afla într-o poziție vulnerabilă din punct de vedere al securității.

Guvernanții cred că vom fi mai în siguranță dacă vom tăia câteva miliarde din cheltuielile cu educația și vom cumpăra armament cu banii economisiți.

Noi credem că, dimpotrivă, singura cale spre o țară mai sigură este creșterea investiției în educație. Cu tineri mai bine educați vom putea sa producem și noi armament sofisticat și va avea și cine sa mânuiască armamentul cumpărat din străinătate.

Diferența esențială dintre noi privind politicile publică aici este: cumpărăm arme sau creștem tineri educați?

În acest punct se dă astăzi bătălia pentru România.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top