Raluca Moroșanu este magistrat de peste 20 de ani.
Foto Gyozo Baghiu, Inquam
Actual

Judecătorul Raluca Moroșanu a declarat chiar la conferința organizată de conducerea Curții de Apel, care i-a dat cuvântul în deschidere, că aceasta „nu o ajută de niciun fel” și că atmosfera „e toxică și încordată”

La conferința de presă organizată joi, la sediul Curții de Apel, președinta Liana Arsene i-a dat cuvântul, în deschidere, judecătoarei Raluca Moroșanu, care a spus că a venit să-l susțină pe colegul ei, Laurențiu Beșu, intervievat în documentarul Recorder. Moroșanu a transmis jurnaliștilor prezenți că ceea ce vor spune colegii ei este o minciună, adevărul fiind doar cel spus de ea și de Beșu. 50 de judecători au stat în picioare, solidari cu conducerea Curții de Apel, respingând acuzațiile care le-au fost aduse prin documentarul „Justiția capturată”, de judecătorul Beșu, de fosta judecătoare, Daniela Panioglu, exclusă din magistratură, de procurorul Crin Bologa și de doi anonimi filmați cu cagulă.

„Sunt judecător la secția 1 penală cu 26 de ani de magistratură. Am venit aici ca să îl susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a declarat este adevărat. Dacă va fi contrazis este o minciună. Conducerea nu ne ajută de nici un fel. Suntem terorizați pur și simplu cu acțiuni disciplinare. O situație toxică și încordată. Nu am fost nici ofițer acoperit, nici la Doi și un sfert, am fost toată viața magistrat”, a afirmat Raluca Moroșanu, chiar înainte de a lua cuvântul președinta Curții de Apel București.

De-a lungul timpului, judecătoarea Raluca Moroșanu a dat soluții inclusiv în unele cazuri celebre cum ar fi condamnarea definitivă, la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, a lui Dan Diaconescu, respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate de Nicușor Constantinescu (PSD), la acea vreme președinte al Consiliului Județean Constanța, împotriva arestării preventive și a sesizat Curtea Europeană de Justiție privind mandatul de arestare al unor condamnați care se află pe teritoriul altui stat.

Q Magazine a întrebat-o pe Raluca Moroșanu câte plângeri a făcut către Inspecția Judiciară împotriva conducerii CAB, însă până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns. Îl vom insera, când îl vom primi.

Dosarul milionarului acuzat că a încercat să-și omoare soția în jacuzzi a fost unul dintre cele mai controversate cazuri trecute prin mâna Ralucăi Moroșanu.

Potrivit rechizitoriului, Mihai Bizu a încercat în anul 2020 să-și înece soția într-un jacuzzi, iar scena a fost observată de nouă martori. Dosarul a stagnat patru ani în instanțe, cu sute de cereri depuse de avocați pentru a schimba încadrarea juridică.

Judecătoarea de fond l-a condamnat pe acuzat pentru tentativă de omor, însă în apel, completul din care făcea parte și Raluca Moroșanu a schimbat încadrarea în „lovire și alte violențe”, potrivit dela0.ro, o decizie extrem de controversată. Argumentele au inclus și faptul că martorii „nu au cronometrat durata în care capul victimei a fost împins sub apă”. Șapte femei au asistat de la 20 de metri distanță la episodul violent, fără a cronometra durata asfixierii. Ele sunt și cele care au sunat la 112, semnalând că un bărbat încearcă să omoare o femeie în jacuzzi.

Cazul milionarului Mihai Bizu a ridicat și mai multe semne de întrebare după ce judecătorii au confirmat ordinul de protecție cerut de soția sa, Irina Popescu, pentru o perioadă de șase luni. Femeia a povestit la acea vreme că Bizu ar fi agresat-o în timpul unui weekend la Mamaia, unde ar fi ținut-o cu capul sub apă în jacuzzi, ar fi tăiat-o cu un cuțit și ar fi violat-o ulterior. Gândul a prezentat detalii exclusive din acel dosar, inclusiv declarația bărbatului, care a respins acuzațiile și a susținut că incidentul nu justifică un ordin de protecție. Bizu a recunoscut că a consumat alcool și că nu își amintește tot ce s-a întâmplat, dar a insistat că actele sexuale au avut consimțământ.

Omul de afaceri nu a mai ajuns însă după gratii, pentru că a dat informații la DIICOT despre un traficant de droguri. Drept recompensă, instanță i-a suspendat executarea pedepsei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top