Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc

Uniunea Europeană a petrecut ani de zile prezentând sancțiunile energetice împotriva Rusiei ca dovadă a hotărârii sale politice. Însă cifrele pentru martie 2026 demolează încă o dată această narațiune: UE a rămas cel mai mare cumpărător de gaze rusești, atât GNL, cât și gaze transportate prin conducte, plătind Moscovei 1,45 miliarde de euro într-o singură lună, scrie European Conservative.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

Aceasta nu este o anomalie izolată. Nici nu este o excepție cauzată exclusiv de criza din Orientul Mijlociu. Este o realitate continuă. Europa spune că vrea să se detașeze de Kremlin, dar continuă să-l finanțeze printr-un canal esențial: energia.

Spania a fost cel mai mare importator european de gaz natural lichefiat rusesc în martie, achiziționând în valoare de 355 de milioane de euro, o creștere de 124% față de luna precedentă. Toate terminalele sale de regazificare au înregistrat o creștere a importurilor de GNL rusesc, iar Sagunto a primit chiar prima sa încărcătură din Rusia din august 2024. Franța a importat încă 287 de milioane de euro, iar Belgia 219 de milioane de euro. În același timp, Ungaria și Bulgaria au continuat să primească gaz rusesc prin conducte.

Explicația este mai puțin morală decât materială. Petrolul rusesc transportat pe mare a fost sancționat, la fel și cărbunele, dar gazul nu a făcut niciodată obiectul unei interdicții reale la nivelul UE. Prea multe guverne știu că renunțarea bruscă la acesta ar implica un cost industrial, fiscal și social greu de suportat. Cu alte cuvinte, în circumstanțele actuale, ar echivala cu un suicid economic.

Ceea ce s-a schimbat după 2022 nu a fost substanța, ci forma. O parte din gazul rusesc a încetat să mai sosească prin conducte și a început să sosească pe mare. Combustibilul este același; doar ruta și ambalajul politic s-au schimbat. Spania, Franța și Belgia sunt esențiale pentru acest sistem datorită porturilor și capacității lor de regazificare. O parte din acest gaz este consumată pe plan intern; o altă parte este redistribuită pe continent.

Cifrele din martie arată, de asemenea, că dependența nu scade. 65% din toate încărcăturile de GNL rusesc care au ajuns la destinație în acea lună au fost descărcate în porturile UE. În același timp, importurile europene de GNL rusesc au crescut cu 10% față de februarie.

Iar importurile nu se limitează la gaz. Rutele indirecte rămân deschise și pentru produsele rafinate obținute din țiței rusesc care intră în Europa. În martie, paisprezece transporturi de combustibili provenind de la rafinării din Turcia, India și Georgia, care prelucrează petrol rusesc, au fost descărcate în porturile UE. Franța a fost principalul destinatar. Belgia, Italia, Țările de Jos și Bulgaria au primit, de asemenea, livrări.

Cu alte cuvinte, Rusia vinde energie, țări terțe o reprocesează sau o reetichetează, iar Europa o cumpără înapoi. Pe hârtie, originea comercială se schimbă. În practică, dependența rămâne. Dar, în acest proces, prețul crește. Logică? Niciuna. Ideologie pură impusă de Bruxelles.

Aceasta este marea defectă a politicii europene de sancțiuni. Comisia dorește să mențină presiunea asupra Moscovei fără a-și asuma costul real al unei rupturi energetice complete. Rezultatul este un sistem de sancțiuni parțial, plin de excepții și convenabil din punct de vedere politic pentru toată lumea — până când apar datele.

La patru ani de la începutul războiului, UE încă cumpără gaz rusesc, iar Rusia încă este plătită. Tot restul este retorică la care din ce în ce mai puțini cetățeni obișnuiți mai acordă atenție.