În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână

Sute de angajați ai Fabricii de Arme Cugir au protestat miercuri în fața societății, cerând „salarii mai bune”.

• Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
• Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
• În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
• Sindicaliștii din Sănătate protestează în fața Guvernului
• Nivelul de sărăcie din Germania a ajuns la un nivel record. „Guvernul trebuie să adopte politici care combat sărăcia, nu doar o administrează”

Potrivit liderului Sindicatului „Apărarea”, Ioan Neagu, revendicările sunt „de ordin salarial”.

El a declarat că, de la 1 iulie, odată cu creșterea salariului minim brut pe țară, un număr de 470 de angajați ai Fabricii de Arme ar urma să fie încadrați la salariul minim.

„Oamenii își doresc să le fie răsplătită munca la adevărata valoare. Nu la nivelul de salarizare de încadrare minimă”, a spus sindicalistul.

Una dintre angajatele ieșite în fața societății a spus că a ieșit la protest „pentru salarii mai bune”.

O alta a susținut că sunt „condiții oribile de lucru”. Ea s-a arătat nemulțumită și că primește doar 2.500 de lei în mână.

Nu este pentru prima dată când angajații Fabricii de Arme Cugir protestează.

În ianuarie, mare parte dintre salariați au declanșat o grevă japoneză, nemulțumiți de faptul că nu a fost semnat un nou contract colectiv de muncă, solicitând, totodată, venituri mai mari.

Și în 2024, ei au întrerupt lucrul, nemulțumiți de lipsa comenzilor, a salariilor mici și a condițiilor grele de muncă.

În Cugir sunt două fabrici de armament. Uzina din Cugir a fost înființată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier și Oțel. În 2004, societatea s-a împărțit în Uzina Mecanică și Fabrica de Arme.

Diferențe în SAFE

Polonia și România au cerut amândouă bani din programul SAFE al Uniunii Europene — împrumuturi europene pentru reînarmare. Polonia a primit cea mai mare alocare din Uniune, 43,7 miliarde de euro. România, a doua ca mărime, 16,68 miliarde. Amândouă se tem de același vecin de la răsărit. Același termen. Aceleași condiții. Și apoi, în aceeași ultimă săptămână a lunii mai 2026, cele două state au semnat. Ce au semnat — și mai ales cu cine — spune despre fiecare dintre ele mai mult decât o sută de discursuri.

România nu este o țară săracă. Avem a doua cea mai mare alocare europeană dintr-un program de 150 de miliarde de euro. Nu suntem o țară mică. Suntem cea mai mare piață, cel mai mare teritoriu și cea mai numeroasă populație de pe flancul estic al NATO, după Polonia. Nu ne lipsesc banii. Nu ne lipsește poziția. Nu ne lipsește pericolul — o dronă rusească a lovit un bloc din Galați chiar în noaptea în care se semnau contractele.

Și totuși, în aceeași săptămână, primind același instrument, vecinul de la nord a ieșit cu o industrie întărită, cu drone, cu artilerie proprie și cu un mesaj limpede transmis lumii — iar noi am ieșit cu patru contracte semnate cu un singur furnizor străin, cu industria națională respinsă, cu nouăsprezece întrebări pe care Q Magazine le-a formulat cu 20 de zile în urmă despre contractele SAFE către ministrul Apărării și către Cancelaria Prim-Ministrului Ilie Bolojan fără răspuns și cu o datorie pe 45 de ani.

Dacă nu banii ne despart de Polonia, și nu poziția, și nu pericolul — atunci ce? Răspunsul este unul singur, și el nu este comod: ne despart oamenii care semnează.

Ne desparte pregătirea lor intelectuală, capacitatea de a gândi un stat pe douăzeci de ani, nu pe douăzeci de zile. Și ne desparte caracterul lor, tăria de a pune țara înaintea fricii, a confortului și a calculelor personale.

Nu sărăcia face o colonie. O face lipsa de pregătire și de caracter a celor care semnează în numele ei.

Doi vecini, două destine

Ce a făcut Polonia

Sâmbătă, 30 mai 2026, Varșovia a făcut ceva fără precedent. Într-o singură zi, statul polonez a semnat 29 de contracte cu industria de apărare, în valoare de aproximativ 78 de miliarde de zloți — circa 18,4 miliarde de euro.

Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, prezent la semnări, a numit ziua „un record mondial absolut” și „o zi care schimbă realitatea”. Dar nu cifra este lecția. Lecția este cu cine a semnat Polonia.

A semnat, fără excepție, cu propria industrie națională. Aproximativ nouăzeci la sută din acești bani rămân în Polonia.

În frunte, Huta Stalowa Wola, filială a Grupului Polonez de Armament (PGZ), holdingul de stat al apărării poloneze, care a primit partea cea mai mare a pachetului, aproximativ 60 de miliarde de zloți, circa 14 miliarde de euro.

Apoi Rosomak S.A., pentru patruzeci și opt de vehicule de evacuare medicală și de comandă. Apoi WB Group, cea mai mare firmă privată de apărare a Poloniei, pentru drone și muniții rătăcitoare. Apoi Uzinele Electronice Militare de la Zielonka, pentru radar și război electronic. Apoi uzina mecanică de la Tarnów, pentru arme de infanterie. Plus Makspol și Jelcz pentru căști, veste, camioane. Pentru muniția de 155 mm, un contract separat de aproximativ 13,5 miliarde de zloți, peste 3 miliarde de euro, la fabrica de stat Dezamet. Pentru navele de recunoaștere, șantierul naval polonez.

Fiecare zlot împrumutat din Europa rămâne, prin aceste semnături, în economia, în fabricile și în mâinile poloneze, hrănind un lanț de aprovizionare de mii de firme naționale.

Surse militare au declarat pentru Q Magazine sub rezerva anonimatului, că toate achizițiile poloneze vizează „tot ce înseamnă război modern.” „Piesa centrală este vehiculul de luptă a infanteriei Borsuk, primul vehicul de luptă pe șenile proiectat și construit integral în Polonia, menit să înlocuiască flota de transportoare sovietice, echipat cu turelă autohtonă, tun de 30 mm și rachete antitanc Spike. O sută patruzeci și șase de unități ferme, în cadrul unui acord-cadru care poate ajunge până la o mie patru sute. Apoi nouăzeci și șase de obuziere autopropulsate Krab de 155 mm, pentru patru batalioane de artilerie. Apoi obuziere K9, mortiere Rak, vehicule pentru lansatoarele de rachete Homar-K. Și, esențial, drone, muniții rătăcitoare, război electronic. Adică exact armele care decid astăzi războiul de lângă noi, în Ucraina.”, au explicat experții militari consultați de Q Magazine.

Industria de stat poloneză era pregătită să absoarbă banii europeni pentru că Varșovia, ani la rând, investise în ea. Acesta este, de fapt, primul indiciu al pregătirii intelectuale: când a venit instrumentul european, polonezii aveau deja un plan, o industrie și un produs. Nu au cumpărat animați de panică, ci pentru că țara are o strategie.

Polonia a întrebat ce poate produce. România a întrebat de la cine poate cumpăra.

Ce a făcut România

În aceeași ultimă săptămână a lunii mai, sub presiunea aceluiași termen, statul român a semnat și el. Patru contracte, în valoare totală de aproximativ 5,69 miliarde de euro, în noaptea de 29 mai 2026, în jurul orei 21:45, după cum ne-a anunțat încântat ministrul Radu Miruță.

Distribuția pe furnizori, conform comunicatului oficial al Ministerului Apărării Naționale, din 29 mai 2026, este următoarea:

298 de mașini de luptă a infanteriei, model Lynx- Rheinmetall, prin Rheinmetall Automecanica. Valoare: 3.337 milioane de euro.

Sisteme antiaeriene și anti-dronă-șapte SKYNEX, două SKYRANGER 35, două Millenium- Rheinmetall Italia. Valoare: 981,95 milioane de euro, cu livrare anunțată în 2027–2028.

Două nave de patrulare maritimă și două vedete pentru scafandri-NVL, divizia navală a Rheinmetall. Valoare: 920 milioane de euro. 401.760 lovituri calibru 35 mm AHEAD-Rheinmetall Waffe Munition. Valoare: 449,75 milioane de euro.

Distribuție pe grupuri industriale: 100% Rheinmetall. Un singur furnizor. Iar singura entitate „românească” din schemă, Rheinmetall Automecanica de la Mediaș, este rezultatul cumpărării uzinei românești de către grupul german în 2023, cu un grad de localizare de aproximativ 30%; restul se produce în afara țării. Polonia a semnat 29 de contracte cu industria ei. România a semnat patru contracte, toate cu același grup german.

Polonia: 29 de contracte, toate naționale. România: 4 contracte, toate germane.

O analiză exhaustivă despre contractele semnate de România în cadrul mecanismului SAFE este aici.