România preferă să cumpere de la alții. Apelul unui expert în aviație militară supersonică

Cosmin Ciobanu, conduce compania Kalkan Defense Systems, un start-up românesc situat la Măgurele, care lucrează la prototipul unui avion de luptă fără pilot, mai ieftin decât cele cu pilot. Deși a căutat, nu a găsit niciun sprijin din partea autorităților statului român. Noi preferăm să cumpărăm scump, de la orice companie străină, decât să investim în eminența cenușie a unor specialiști care ar crea produse românești de anvergură internațională, pe care apoi le-am putea vinde noi altora. Într-un comentariu pentru Q Magazine, Ciobanu arată că în timp ce alte țări prioritizează invovația și cercetarea națională, România nu are, nici măcar în 2026, o strategie în acest domeniu care ține de apărarea și securitatea ei.

• În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
• Primul vaccin creat de inteligența artificială
• SANADOR: Ordinul pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale
• Generalul Vlad cere în instanță să-i fie restituite bunuri confiscate de procurori, între care telefonul personal
• MApN: O dronă maritimă s-a autodetonat în Portul Constanța

Cosmin Ciobanu a lucrat 20 de ani în străinătate, în companii din domeniul tehnlogiei de apărare, și a hotărât să revină acasă pentru a sprijini apărarea României

„La sfârșitul lunii mai, o dronă rusească a lovit un bloc din Galați – primul incident în care o proprietate de pe teritoriul românesc a fost efectiv avariată. Era, după numărătoarea aliaților, a 28-a oară când drone rusești pătrundeau în spațiul aerian al României de când Moscova atacă porturile ucrainene de la Dunăre.

Două F-16 au decolat; piloții primiseră autorizația să doboare drona, dar, după evaluarea riscului de victime la sol, au ales să nu deschidă focul. În propoziția aceasta încape toată problema noastră. Avem piloți. Avem avioane. Nu avem un răspuns proporțional cu amenințarea – pentru că amenințarea zboară jos, costă câteva mii de euro și se înmulțește mai repede decât putem cumpăra noi rachete.

Reacția nu a întârziat. Bucureștiul a cerut NATO să accelereze transferul de capabilități anti-dronă, iar Guvernul a anunțat semnarea unui contract pentru apărare anti-dronă prin programul european SAFE.

E un pas necesar. Dar a cumpăra un scut nu înseamnă a avea o doctrină. Un scut cumpărat de-a gata rezolvă problema de astăzi cu tehnologia de ieri.

O doctrină decide cum construiești, cu cine și cât de repede înveți.

România nu are, astăzi, o doctrină a inovației în apărare. Statele care contează acum au una – și nu seamănă între ele din întâmplare.

Statele Unite au creat Defense Innovation Unit și inițiativa Replicator: o chemare deschisă către companii de tehnologie, indiferent de mărime, să se prezinte și să concureze pentru a livra sisteme autonome la scară. A doua fază, Replicator 2, este dedicată explicit sistemelor de contracarare a dronelor mici.

Polonia a mers și mai direct. A lansat un accelerator pentru startup-uri de apărare, MilTech, cu granturi nerambursabile și mentorat, pe teme care includ explicit counter-UAS și inteligența artificială pentru roiuri de drone. În paralel, construiește un sistem anti-dronă de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, cu obiectivul declarat ca firmele poloneze să câștige cel puțin jumătate din contracte.

Germania a schimbat regulile. În iulie 2025, Cabinetul a adoptat un proiect de lege pentru accelerarea planificării și achizițiilor pentru Bundeswehr, cu o procedură rapidă pentru produse disponibile imediat și centre de inovație regionale dedicate cooperării cu startup-uri. Rezultatul concret: Germania oferă căi vizibile de la prototip la achiziție majoră pe care multe alte piețe europene încă nu le au – și de aceea Helsing a devenit cel mai valoros startup german.

Turcia a făcut-o cu răbdare, aproape două decenii. Baykar a pornit de la o mână de ingineri, fără finanțare sau credite de stat la început – dar cu o voință politică clară din partea agenției de achiziții, care a contat decisiv.

Astăzi, dronele turcești dețin, după unele estimări, peste 65% din piața mondială.

Numitorul comun nu e bugetul. E un mod de a lucra: statul definește problema, deschide ușa propriilor companii, le dă teste, le dă termene – și, înainte de toate, le dă feedback.

Prototipul avionului de luptă al Kalkan

Aici ratăm partea cea mai ieftină. Feedbackul nu costă nimic. Un decident din Ministerul Apărării care îi spune unei firme românești „asta ne trebuie, asta nu funcționează, asta testați din nou” transferă gratuit cea mai valoroasă resursă din inginerie: o cerință reală. Fără ea, construim în orb. Cu ea, iterăm. Iar într-un domeniu în care amenințarea evoluează lunar, viteza de iterație e singura formă de avantaj care contează.

Răspunsul la dronă e tehnologic și are o formă clară. O țintă autonomă, ieftină și rapidă nu poate fi întâmpinată de un proces lent și scump. Trebuie întâmpinată de sisteme autonome, conduse de inteligență artificială, care iau decizii în milisecunde. Asta presupune software, autonomie la bord și ingineri care le înțeleg pe amândouă. Resursa aceasta există în România. O văd, ca fondator al unei companii care construiește sisteme aeriene autonome la Măgurele.

Ce lipsește nu e talentul. E doctrina care îl cheamă la masă.

O doctrină a inovației nu e un document. E o decizie: să explorezi, să greșești controlat, să lucrezi cu propriile companii înainte ca ele să devină mari. Statele care au luat decizia asta nu mai sunt vulnerabile la o dronă de câteva mii de euro. Cele care n-au luat-o, încă ridică în aer avioane de zeci de milioane – și aleg să nu tragă.

Descurajarea nu se cumpără de-a gata. Se construiește. Și se construiește acasă.”

Kalkan Defense Systems este o companie dedicată exclusiv producției militare si lucrează, printre altele, la platforma C1 Strigoi (similar Anduril Fury, Helsing Europa sau Baykar Kizilelma), un vehicul aerian autonom (AAV) avansat, bazat pe inteligență artificială, pentru a îndeplini rolul de aeronavă de luptă colaborativă (CCA). Proiectat să funcționeze ca un „coleg de zbor loial” modular și fără echipaj, acesta colaborează cu avioane de vânătoare pilotate (cum ar fi F-35) pentru a extinde acoperirea senzorilor, a lansa arme și a supraviețui în spațiul aerian disputat.
Compania are o echipă de experți în aeronautică militară supersonică, asigurând și partea de autonomie software (SAI), care este practic creierul avionului pe care îl construiesc. De la Ministerul Român al Apărării n-au primit niciun sprijin și nici d ela vreo altă instituție a statului. Probabil îi vor căuta alte state.