Firmele turcești au încheiat acorduri de furnizare de apărare cu Polonia, Spania, Portugalia și România, în timp ce Baykar a achiziționat compania italiană Piaggio Aerospace și a încheiat un parteneriat cu Leonardo pentru producție.
Foto Baykar
Externe

Când statul susține industria de apărare națională: Turcia furnizează 65% din dronele armate utilizate la nivel mondial și vrea să-și crească exporturile de echipamente militare

Două decenii de investiții publice au transformat Turcia într-un important exportator de drone și alte echipamente militare, iar acum statul membru NATO încearcă să profite de acest impuls pe măsură ce Occidentul se reînarmează.

Turcia, odinioară puternic dependentă de producătorii străini, furnizează acum arme pentru aproape 40 de țări, în principal din Golf, Africa, Asia și părți ale Europei, arme pe care mulți cumpărători le consideră mai ieftine, mai rapide de livrat și mai adaptabile decât alternativele.

O analiză a datelor realizată de Reuters, preluată de Agerpres, arată că exporturile turcești de produse de apărare s-au triplat după 2021, ajungând la 10 miliarde de dolari anul trecut, reprezentând aproximativ 3,7% din totalul exporturilor Turciei.

În aceeași perioadă, exporturile către Europa și SUA s-au multiplicat de aproape patru ori, ajungând la 5,6 miliarde de dolari.

Această creștere reflectă o industrie internă de apărare în curs de maturizare, care include producătorul de drone Baykar, Turkish Aerospace Industries și firme mai mici, cum ar fi Arca Defense și Kale.

Analiștii spun că sprijinul susținut al statului, lanțurile de aprovizionare flexibile și dorința de a personaliza sistemele pentru cumpărători au permis acestor firme să se mute rapid pe piețe în care furnizorii occidentali se confruntă cu constrângeri de capacitate sau cu cicluri lungi de achiziții.

Can Kasapoglu, cercetător la Institutul Hudson, a declarat că industria de apărare a Turciei a făcut un „salt major” prin exportul de sisteme avansate, în special drone aeriene. Potrivit acestuia, războiul modern depinde nu numai de platforme de ultimă generație, ci și de profunzimea industrială și sustenabilitate – domenii în care Turcia a câștigat credibilitate.

Turcia furnizează aproximativ 65% din dronele armate utilizate la nivel mondial și este un exportator major de muniții.

De asemenea, produce sau intenționează să producă fregate, un portavion, sisteme de apărare aeriană și vehicule blindate. Indonezia a anunțat anul trecut că va cumpăra 48 de avioane de vânătoare turcești, aflate în prezent în stadiu de dezvoltare.

Turcia este în mare parte exclusă din programul SAFE al UE, în timp ce unele guverne țin Ankara la distanță din cauza disputelor de politică regională și a îngrijorărilor legate de regresul democratic, inclusiv o represiune juridică amplă asupra principalului partid de opoziție. Chiar și așa, firmele turcești au încheiat acorduri de furnizare de apărare cu Polonia, Spania, Portugalia și România, în timp ce Baykar a achiziționat compania italiană Piaggio Aerospace și a încheiat un parteneriat cu Leonardo pentru producție.

Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI) estimează că în perioada 2021-2025 cheltuielile militare globale au crescut cu 24%, ajungând la aproape 2.900 miliarde de dolari, consemnând inclusiv o creștere de 75% în Europa.

În aceeași perioadă, agenția de apărare a Turciei a dublat numărul de proiecte de cercetare și dezvoltare finanțate, care au ajuns la peste 1.400.

Arda Mevlutoglu, analist în domeniul apărării, a declarat că există condiții pentru o cooperare mai profundă cu Europa, dacă obstacolele politice pot fi gestionate. „Europa are nevoie de soluții care pot fi implementate rapid… dar este nevoie de voință politică la nivel înalt pentru ca această cooperare să evolueze sănătos”, a spus Mevlutoglu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top