Actrița Irina Cojar, la 37 de ani, despre teatru, limite și infirmitățile sufletești ale românilor

În exclusivitate pentru Q Magazine, Irina Cojar spune ce înseamnă să fii actriță în România de astăzi.

„Mă bucur de lucrurile mărunte, de toate darurile pe care ni le oferă viața, sunt fericită cu ceea ce am. Nu ne trebuie mult ca să fim fericiți și nu trebuie să fim invidioși. Toți suntem frumoși. Viața e un miracol și încerc să descopăr miracole în fiecare întâmplare, în fiecare lucru, în fiecare ființă. Am o grădină plină de flori care îmi aduce atâta bucurie și atâtea lecții. Dacă ești atent la natură ai multe de învățat. Noaptea îmi place să ascult privighetorile cântând. E ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. E o senzație care îți aduce înălțare, te apropie de Dumnezeu. E atât de ușor să ne facem viețile frumoase. Dar asta e o alegere. Cred că asta ne deosebește, capacitatea de înțelegere a lucrurilor.”, povestește actrița.

Alături de Dan Puric, în spectacolul Idolul și Ion Anapoda

Nu mai avem un cult al valorii

„România a ajuns o țară unde a nu apărea la televizor este o dovadă de eleganță când vezi ce fel de vedete sunt promovate. Eu am ales să fac meseria asta pentru a dărui, pentru a le aduce oamenilor bucurie, pentru a le spune povești și pentru a descoperi omenescul din fiecare personaj, pentru a-i da viață. E cea mai mare satisfacție a meseriei și asta mă face fericită. Nu am visat niciodată la faimă. Faima e trecătoare. Acum poți fi promovat și să joci câte 10 spectacole pe stagiune și mâine poți să intri într-un con de umbră. Am văzut mulți actori iubiți de public, având o carieră de ani în spate și care au fost dați la o parte. Actriță în România înseamnă să ai curaj să te arunci într-o lume dură în care competiția este fantastică, roluri de femei fiind puține. De cele mai multe ori ai parte de sacrificii, suferință și multă nedreptate.”

Tineri talentați, fără șanse

„An de an în România ies sute de absolvenți din facultățile de profil. Din păcate piața nu oferă așa de multe posibilități și foarte mulți dintre ei, foarte talentați, nu au mari șanse. De un actor tânăr trebuie avut grijă, trebuie format, trebuie ajutat să crească profesional. E o meserie care se face cu sufletul. Printr-un actor trece totul și se consumă. E foarte ușor să-i dărâmi idealul, să-i dărâmi viața. Ăsta este paradoxul. Trebuie să fii sensibil, dar în același timp foarte puternic.”

„România îmi inspiră teamă, individualism, superficialitate.”

Fotografie și păr-Roberto Godini, machiaj-Adina Marcu

„Suntem în goană după bani în disperarea de a supraviețui. Ne pierdem de multe ori în lucruri exterioare, nu mai suntem atenți la cei de lângă noi, nu ne ascultăm real, nu mai știm să întindem o mână de ajutor, nu mai știm să dăruim un zâmbet, sutem agresivi, nu mai avem răbdare, nu mai avem respect, uităm să mai avem grijă de sufletul nostru, avem o infirmitate sufletească. Am ajuns ca niște zombie. Ne-am creat sisteme de apărare și nu mai știm să iubim, nu mai avem curajul să transmitem iubire, iar cel mai frumos și înălțător sentiment pentru mine este iubirea. Nu aș putea trăi fără iubire.”

Întoarcere la esența umană

„Teatrul este oglinda societății. Cred că ar trebui să ne întoarcem la esența umană, la omenesc și la umanitate. Aș pune mare accent pe educație în primul rând. Am început să ne pierdem valorile, identitatea, permitem să ne fie luate pădurile și toată țara. Ar trebui să ne apărăm istoria și cultura, să nu uităm ca strămoșii noștri au luptat pentru ceea ce avem noi azi. Să ne respectăm bătrânii. În România, bătrânii sunt dați la o parte, sunt aruncați. În Coreea de Sud, de exemplu, nu există pensie. Familiile au grijă de bătrânii lor. Și în teatru se reflectă toate acestea. O trupă de teatru înseamnă de la actori tineri până la cei bătrâni. E ca o familie. Ar trebui să avem grijă unii de alții, să avem un mediu propice pentru creație. Din păcate nu se întâmplă asta.”

Produsul unei familii care a marcat cultura românească

„Sunt ceea ce trebuie să fiu în această etapă a vieții. Nimic nu este întâmplător. Am fost binecuvântată cu o familie de la care am învățat ce înseamnă valoarea, noblețea sufletească, profesionalismul, loialitatea și iubirea. Eu sunt produsul lor și în fiecare zi îi port în gând și în suflet. De altfel, cred că vârsta este o cifră în buletin. Limitele există doar în mintea noastră. Ceea ce fac zilnic este să învăț și cred că mai am mult de învățat.”, încheie actrița pentru Q Magazine.

Irina Cojar împlinește astăzi 37 de ani. Actriță a Teatrului Național București, este nepoata regizorului Ion Cojar şi a actriţei Raluca Zamfirescu. Rolul din piesa Idolul şi Ion Anapoda, scrisă de străbunicul ei, George Mihail Zamfirescu, i-a adus începutul faimei, jucând alături de două dintre cele mai importante nume ale actoriei româneşti, Dan Puric şi Ileana Stana Ionescu. Debutul Irinei Cojar a coincis cu ultimul spectacol al bunicului ei.