Fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei, a criticat pe blogul personal nominalizarea lui Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Justiţiei în persoana lui Robert Cazanciuc.

Intern

Monica Macovei: Ponta tratează Justiţia ca pe o afacere de familie

“Ultima propunere a lui Victor Ponta – nominalizarea lui Robert Cazanciuc, secretar general al MAE, ca ministru al Justiţiei – confirmă, din nou, că principalul criteriu de promovare îl reprezintă ori relaţiile de cumetrie, ori relaţiile de prietenie vechi, din liceu sau din facultate, ori ucenicia în slujba lui Adrian Năstase.

Ponta a dat zilele acestea o nouă definiţie cuvântului tehnocrat: persoana care face parte din familie sau din cercul de prieteni şi din gaşca lui Năstase”, a menţionat, în postarea sa, europarlamentarul Monica Macovei.

Afirmaţiile Monicăi Macovei se referă la faptul că Robert Cazanciuc a făcut parte, în perioada 2001-2004, din conducerea Corpului de Control al primului-ministru PSD Adrian Năstase. Despre Cazanciuc presa a scris şi că a fost coleg de promoţie la Facultatea de Drept cu Victor Ponta şi apoi coleg în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, dar şi despre faptul că acesta ar fi finul actualului premier.

 

Reevaluat de Traian Băsescu?

Anul trecut, într-o emisiune la postul  B1 TV, Traian Băsescu a afirmat că Robert Cazanciuc a fost coleg de promoţie cu Victor Ponta şi a spus despre acesta că face parte dintr-un grup de persoane care nu ar trebui să fie numite niciodată în posturi importante, încadrându-l într-un profil de “aranjor” în sistem. “Atâta timp cât la Cotroceni va fi un preşedinte care va ţine de Justiţie şi o va proteja de astfel de numiri de tip Bălan sau ăla, Cazanciuc, care a mai fost el purtător de cuvânt pe la Parchetul General, tot coleg de promoţie cu domnul Ponta, a fost pe la Externe şi tot îl vântură ventilatoarele zvonurilor că ar fi bun. Numai că va da de un CSM care nu e atât de flexibil, pentru că judecătorii şi procurorii ştiu foarte bine şi nu cred că îşi vor pune aviz pozitiv pe oameni despre care ştiu că sunt flexibili”, declara, în 2012, preşedintele Traian Băsescu. Astăzi, primul-ministru Victor Ponta a precizat că preşedintele Traian Băsescu “nu a avut obiecţii” după ce l-a informat că l-a nominalizat pe Robert Cazanciuc pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top